Când a fost lansat Kindle-ul, în 2007, s-a spus că a început o nouă eră a editării de carte, iar cărțile pe hârtie sunt pe moarte. Dar, se pare că ideea unui e-reader nu era așa revoluționară cum s-a crezut, tehnologia fiind gândită prima dată în 1935.
Nu ar fi încăput în buzunar, dar conceptual unui astfel de e-reader a apărut într-o revistă științifică de acum 80 de ani, cu descrierea “cititorul de cărți al viitorului”. Aparatul era făcut să fie folosit din fotoliu. Desenul arată un bărbat într-un fotoliu citind o carte pe un ecran de sticlă care a fost mărit cu ajutorul unui proiector. Cititorul întoarce paginile cu o telecomandă.
Nu se știe, însă, dacă aparatul desenat în revista “Everyday science and mechanics” din aprilie 1935 a fost vreodată construit.
Prima generație de Kindle-uri a fost lansată în America în 2007 și s-a epuizat în cinci ore și jumătate. De atunci, e-reader-ele au luat amploare, iar anul trecut e-book-urile au depășit în vânzări cărțile pe hârtie pentru prima dată, în Marea Britanie.
Sursa: DailyMail
Un comentariu
Important este ca oamenii citesc.Asa uita de jocurile pe calculator, de emisiunile stupide de la televizor si de…..problemele induse.