Lorin coboară din bloc să ne întâmpine, lângă Parcul Cișmigiu. E sâmbătă seara și miroase a primăvară. Le explică băiatului și fetei care au ajuns înaintea mea unde să meargă. Urcăm toți trei cu liftul, Lorin rămâne să-i aștepte pe ceilalți. La etajul 9, ne deschide ușa Antonia. O fată scundă, cu părul lung și ochelari de vedere, în ținută de casă, surprinsă parcă de prezența noastră, deși știa, bănuiesc, că venim. “Care e prima voastră impresie despre mine?”, întreabă gazda din prima, în pragul ușii, și ne blochează pe toți trei. “Pari surprinsă să ne vezi”, își găsește cuvintele celălalt băiat. Antonia zâmbește încurcată și ne invită în living, o cameră luminată discret în tente de roșu.
de Ionuţ Dulămiţă
Din laptopul de pe birou se aude o piesă care îmi sună inconfortabil – The Deutsch Mark is Coming, Yann Tiersen – în combinație cu reacția stânjenitoare a gazdei. “Eu o să am treabă prin bucătărie, simțiți-vă ca acasă”. Antonia dispare. În livingul semi-întunecat sunt două canapele fără picioare, rezemate de perete, o plapumă înfășurată într-o pătură și perne de jur împrejurul unei mese mici, improvizate – un placaj cu față de masă peste o cutie de carton. Când am ajuns, mai erau două fete, instalate confortabil pe una din canapele. “E ciudat să-ți vină oameni acasă și să-ți transforme casa în spațiu public”, încearcă să-și explice fata cu care am urcat reacția ciudată a gazdei.
Urmează un moment lung de tăcere. Mai apar doi băieți și-o fată, apoi încă un tip și-o tipă. “Care e prima voastră impresie despre mine?”, îi întreabă Antonia. “Ce? De ce?” “Adică eu știu ce crede lumea despre mine, dar voiam să știu ce credeți voi.” “Ești OK, m-aș împrieteni cu tine.” Se strâng 12 oameni în total, cu tot cu Lorin, care intră pe ușă cu un braț de cărți în mână. Ne așezăm toți în jurul mesei și așteptăm, nedumeriți, să se întâmple ceva.
“Vreau să vă spun că sunteți niște invitați minunați și m-am gândit să vă servesc cu ceva.” Antonia aduce din bucătărie o tavă cu două boluri în care sunt prăjituri și cereale cu ciocolată și scorțișoară. Ne servește pe fiecare în parte. “Așa m-a învățat mama, să fiu politicoasă, adică bine crescută.” Se așează în genunchi lângă noi, aproape de intrarea în cameră. Pare stresată și la fel de încurcată. “Mă simt responsabilă de binele celorlalți. Faza e că toată lumea spune aceleași lucruri despre mine de obicei, că sunt prea serioasă. Toată lumea se uită la tine, Antonia. Respiră.” Un moment scurt de tăcere. “Eu mă întorc imediat, voi simțiți-vă ca acasă.” “Ce să le dau de băut?”, se întreabă o voce isterică în bucătărie. Antonia se întoarce cu un tub de vitamine cu aromă de portocale, un bidon cu apă de cinci litri și pahare de plastic. “M-am gândit să vă dau niște vitamine. Ah, îmi tremură mâinile. O să ziceți că e de la emoții.” Lorin preia rolul de-a ne turna la toți în pahare.
“Faza e că mama crede că am un început de Parkinson”, spune Antonia. “Dar nu e adevărat, e doar o chestie pe care o am eu.” Urmează o discuție de grup în care i se caută Antoniei un nume de alint; le refuză pe toate. Apoi o alta în care primește asigurări că nu contează că un tip a șters-o de pe Facebook. Antonia e nevrotică și chitită pe lucruri care să n-o mai facă să pară atât de serioasă. Uneori interacționează cu grupul, alteori se ridică pe vine, își îndreaptă spatele, își urcă tonul vocii și ține monologuri lungi:
“(…) Și după aia Mara și-a atras atenția asupra ei și a zis că ea și-a tras-o în lift cu Mihai și toată lumea a început să vorbească despre asta. Supeeer. Dacă în liftul meu n-ar mirosi a pipi, mi-aș trage-o și eu în lift, ziceai că merită Penisul de Aur pentru asta (vocea Antoniei se inflamează). Mă rog, așa că m-am hotărât să-l înșel [pe prietenul meu], chiar dacă el nu mi-a făcut nimic. Mă simțeam datoare față de mine să-l înșel. Mă simțeam datoare față de mine să am ce povesti cu fetele la cafea, să am și eu amintiri, nu? Pe bune, s-a gândit vreodată unul din voi câtă presiune e într-o relație din asta perfectă? O relație din asta plină de iubire, romantism și tot ce mai cereți voi de la o relație? (Antonia vorbește zeflemitor) Culmea e că relația asta e singurul lucru care-mi iese. Doar că e o anomalie, e ca și cum eu aș fi o gagică grasă și urâtă cu un păr lung așa, ca de zână. Dacă vreau să mă fut, pentru ce m-a învățat mama că înseamnă bunăcreștere, pentru ce zice tata că înseamnă respect, pentru ce zice bunica-mea…pe eticheta de prietenă model pe care mi-o dau prietenii lui la bere. Să zic și eu despre mine că sunt o curvă, o nerecunoscătoare, o…mă rog.”
Unul din performance-urile Lorgean Theatre, din garsoniera lui Jean-Lorin Sterian
Deasupra ușii care dă din living în dormitor scrie lorgean theatre, pe o firmă luminoasă. Livingul e de fapt al lui Jean-Lorin Sterian, scriitor și regizor, iar Antonia (Grațiela Bădescu) e o actriță care joacă pentru a treia oară într-un apartament. A mai jucat la teatrul de stat, în autobuze, case monument istoric, cârciumi sau galerii de artă. Lorgean Theatre e proiectul început de Lorin în 2008, care a dat naștere “culturii de apartament”, cum o numește el. A început cu piese de teatru jucate într-un stil neconvențional în garsoniera lui de lângă Parcul Cișmigiu, care poate găzdui un public de vreo 20 de oameni, apoi s-a extins la concerte, lansări de carte, workshop-uri, o conferință de presă, “orice activitate culturală care se desfășoară în spații publice” și a adunat mai multe gazde care și-au pus apartamentele la dispoziție pentru evenimente. Acum, în perioada 12-20 aprilie, Lorgean Theatre va organiza HomeFest, primul festival artistic desfășurat în sufragerii și bucătării din case și apartamente, care va avea loc în București și care se află încă în faza de crowdfunding.
“Spațiul casnic schimbă mult relația dintre actor și spectacol, dintre spectacol și spectatori și, cel mai important, dintre actori și spectatori. În teatrul mainstream, astfel de întâlniri nu se petrec. Oamenii vin la teatru, asistă, pleacă. E un fel de vizionat emisiuni tv live”, spune Lorin. “Apartamentul oferă un spațiu puternic personalizat, total opus black-box-ului din teatru și dans contemporan. Noi l-am numit domestic box, iar activitatea pe care o generează: home made culture. Home made culture este o întâlnire aparte între spațiul familiar, domestic și actul artistic, din care toți participanții, gazdele, actorii, oaspeții-spectatori își oferă unii altora o experiență memorabilă. Nu mă interesează entertainment-ul, ci aspectul social, uman al teatrului.”
Majoritatea pieselor care se joacă în apartament nu sunt concepute exclusiv pentru acest spațiu alternativ, însă de doi ani, Lorgean Theatre a început să producă și astfel de piese, iar anul viitor va lansa un concurs de texte pentru spectacole scrise direct pentru apartament. Prima ediție HomeFest va cuprinde piese de teatru, dans contemporan, performance-uri, vernisaje, vizionări de film, concerte și o lansare de carte, 20 de evenimente în total. Festivalul se va deschide cu spectacolul-lectură al lui Victor Rebenciuc, Legenda Marelui Inchizitor, care se va juca în garsoniera lui Lorin de pe Strada Șipotul Fântânilor.
Celelalte piese de teatru alese pentru HomeFest sunt:
Camera 1306, de Cosmin Manolescu, care se va juca într-un apartament pe strada Toamnei;
Acasă, de Ștefan Caraman, găzduit de o garsonieră din Pantelimon;
Talk to the Bomb, de Rucsandra Pop, programată într-un bloc din zona Dorobanți;
Sfârșit, work in progress, pe care Robert Bălan îl va prezenta într-un apartament cu trei camere din zona Nerva Traian;
Omul Pubelă, de Matei Vișniec, pus în scena de apartament chiar în casa regizorului Alexandru Robert Nagy;
Ce zile frumoase!, de Samuel Becket, performat într-un bloc cu patru etaje din zona Vitan;
Why So Serious?, de Anca Ștefan, piesa semi-interactivă cu publicul ce o are ca protagonistă pe Antonia, și A Dog Day Afternoon, de Jean-Lorin Sterian, jucate pe bulevardul Pache Protopopescu, în trei locuri diferite.
În penultima zi de festival, în casa numită “Colivia”, trupa We Singing Colors își va prezenta piesele de primul album, Made of wool, made of heavy-metal, după lansarea cărții de poezie a actorului Andrei Huțuleac. Un bloc cu istorie de pe Calea Victoriei va găzdui Apartamentul +, un proiect performativ de Daniela Palimariu, Raluca Croitoru și Kiki Mihuță. În programul festivalului, se mai află How It Works de Cristina Lilienfeld și Loredana Larionescu, Largo de Vlad Basalici, Monoloagele Vecinului de Laurențiu Bănescu și vernisajul artistului Vlad Iepure, How To: The non-projects. Binecunoscuta Doamnă din liftul de la Lăptărie va ține un workshop de goblen. La HomeFest vin și doi coregrafi străini: Alice Pons va performa piesa Striptease într-o casă din zona Pieței Chibrit, iar David Bloom își va prezenta filmul Quintet într-un apartament cu două camere de pe bulveradul Magheru.
În ultima zi va fi o seară de filme la video.
Accesul este deschis oricui. Spectatorii nu vor plăti bilet, ci vor aduce câte o carte la fiecare eveniment la care vor participa, volumele colectate urmând a fi strânse în prima bibliotecă de bloc din București. “La Lorgean Theatre nu s-a plătit niciodată bilet”, spune Jean-Lorin Sterian. “Spectatorii au adus obiecte legate de tema spectacolului, care uneori au fost folosite chiar în spectacol.” Festivalul va fi găzduit de 15 case și apartamente. Jumătate din gazde și-au mai pus apartamentele la dispoziție pentru spectacolele Lorgean în trecut, restul au apărut în urma unui apel public. Prima reprezentație a piesei Why So Serious?, la care am fost și noi sâmbăta trecută, a fost organizată pentru gazdele festivalului, care au discutat la final detalii organizatorice. La fiecare eveniment vor putea participa în jur de 20-25 de spectatori, fiind și un prilej bun de socializare pentru oamenii care împart aceleași cartiere.
O parte din finanțarea pentru festival a fost asigurată de Fondul Mega Image pentru Comunitate și de tranzit.ro/ București, însă e nevoie de atingerea țintei fixate pe pagina de crowdfunding pentru a deveni realitate. Mai sunt doar 7 zile.