Primul caiac imprimat 3D din lume este funcţional

0

Jim Smith este inginer specializat în sisteme de imprimare 3D, mai exact în fabricarea imprimantelor necesare pentru această tehnică. Astfel, bazându-se pe experienţa adunată până acum, el s-a decis să îşi construiască, acasă, propria imprimantă 3D, pe care a folosit-o, apoi, pentru a face primul caiac imprimat 3D din lume, scrie Inhabitat.

 

 

Caiacul lui Jim este făcut din 29 de kilograme de plastic ABS, astfel că inginerul a fost nevoit să modifice imprimanta 3D în aşa fel încât să realizeze părţile interioare ale caiacului într-o cameră încălzită, pentru ca acestea să nu crape. Caiacul este compus din 28 de secţiuni şi fiecare dintre aceste secţiuni este echipată cu fibre termo-plastice, în aşa fel încât secţiunile să poată fi legate între ele (înşurubate una în alta). Pentru ca ambarcaţiunea să plutească, Jim a folosit silicon la îmbinarea secţiunilor.

 

 

Ambarcaţiunea are o structură rezistentă, dar este destul de uşoară; este foarte colorată şi, cel mai important lucru, pluteşe pe apă fără probleme. La fiecare capăt, Jim a montat suporturi pentru camere de filmat, mânere şi alte detalii, personalizându-şi caiacul. Costurile totale ale producţiei au fost de 500 de dolari. Mai multe detalii despre munca lui Jim şi caiacul lui unicat, în lume, cel puţin deocamdată, puteţi găsi pe site-ul Grass Roots Engineering.

 

 

Surse şi foto: Grass Roots Engineering, Inhabitat

 

Puteţi citi şi:

Piese de schimb pentru avioane de luptă, scoase la imprimantă 3D

Un român, pe locul 5 la o competiţie mondială de imprimare 3D

Urechi umane scoase la imprimantă 3D

Prima puşcă din lume scoasă la imprimanta 3D – test de funcţionare

Ceas din secolul 17, recreat prin imprimare 3D

NASA a imprimat 3D o parte din motorul unei rachete


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger