Ketamina e folosită de multă vreme ca anestezic în medicină și ca drog cu efect disociativ în lumea consumatorilor dornici de experiențe extracorporale. Recent, însă, s-a descoperit că substanța îi poate ajuta și pe cei care suferă de depresie acută, formând conexiuni noi între celulele nervoase din regiuni cerebrale asociate cu emoția și dispoziția. Iar acum, oamenii de știință prezintă două medicamente care au beneficiile ketaminei, dar care nu alterează conștiința consumatorilor, apropiindu-se și mai mult de folosirea drogului ca tratament împotriva depresiei.
Prozacul și alte metode de stabilizare a dispoziției, printre care psihoterapia, aduc beneficii după câteva săptămâni, scrie Time.com. În aceste condiții, un antidepresiv cu efect rapid, cum ar fi unul pe bază de ketamină, ar putea fi vital pentru depresivii cu risc sporit de sinucidere, care așteaptă ca tratamentele convenționale să dea roade.
La sfârșitul lui noiembrie, au fost publicate rezultatele primului studiu clinic controlat asupra unui medicament similar cu ketamina – AZD6765 -, finanțat de Institutul Național pentru Sănătate Mentală din SUA. Cercetarea a inclus 22 de persoane depresive care nu au obținut beneficii de pe urma tratamentelor convenționale. Cei care au primit aleator compusul din ketamină și-au îmbunătățit dispoziția cu 32%, de regulă într-o oră, în timp ce participanții care au primit un medicament cu efect placebo au înregistrat un procent de 15%. Per total, 18% dintre subiecții care au luat medicamentul pe bază de ketamină au scăpat complet de indispoziție timp de două zile, procentul fiind de 10% în cadrul grupului cu placebo.
Cu toate acestea, medicamentul mimetic, deși nu a indus efecte secundare, nu s-a dovedit la fel de eficient precum ketamina în sine. Mai exact, efectele sale antidepresive n-au fost la fel de susținute și de puternice. În cadrul studiilor pe ketamină, 71% dintre pacienți au manifestat, în decursul unei singure zile, un răspuns pozitiv la tratament, iar efectele benefice au durat o săptămână. Problema e că drogul produce halucinații, experiențe extracorporale, dezorientare și chiar amnezie. AZD6765 are avantajul că nu induce aceste efecte, nu perturbă conștiința, așa că poate fi considerat un medicament util.
În decembrie au fost prezentate și date preliminare privind un alt antidepresiv asemănător cu ketamina – GLYX-13. Un test de siguranță realizat pe 116 oameni cu depresie netratabilă prin tratamente convenționale a arătat că medicamentul cu pricina nu alterează conștiința, are efecte secundare minime și reduce simptomele de depresie în decurs de două săptămâni. Unii clinicieni, în schimb, oferă pacienților direct ketamină. Aflați mai multe pe Time.com.