O turbină eoliană enormă, alimentată cu heliu, va pluti în curând pe deasupra oraşului Fairbanks din Alaska, SUA, producând energie pentru familii care trăiesc fără să fie conectate la reţeaua naţională de distribuţie electrică, scrie Inhabitat. Pe lângă energia regenerabilă oferită, turbina va înlesni şi Wi-Fi-ul în regiune.
Turbina a fost concepută şi realizată de Altaeros Energies şi se numeşte BAT-Buoyant Airborne Turbine; ea va pluti, timp de 18 luni, la o altitudine de peste 300 de metri, pentru a prinde curenţii de aer de acolo, care sunt de până la opt ori mai puternici decât vânturile de la sol. Ceea ce părea până nu demult o ficţiune – existenţa unor ferme eoliene plutitoare deasupra oraşelor – este pe cale să devină realitate prin realizarea specialiştilor MIT de la Altaeros. Pe lângă faptul că va genera energie, turbina aeropurtată va oferi şi alte servicii: de telefonie mobilă, Wi-Fi şi meteo. Turbina poate rezista în condiţii meteorologice dificile. Energia va ajunge în reţea prin cablurile care conectează turbina de sol. Echipa care a dezvoltat conceptul spune că astfel de turbine sunt ideale pentru zone izolate, pentru zone lovite de catastrofe naturale sau chiar pentru baze militare.
Pentru cele 18 luni de testare a turbinei, compania Altaeros a primit un sprijin financiar din partea Alaska Energy Authority de 1,3 milioane de dolari. Construirea turbinei nu a fost tocmai ieftină, dar dacă eficienţa ei se dovedeşte a fi cel puţin pe cât speră inventatorii săi, atunci toate costurile vor fi meritate. Înălţimea la care va pluti turbina va fi o premieră mondială – de fapt, întregul proiect este o premieră; deşi mai există proiecte similare, de construire a unor turbine „zburătoare”, ele nu au fost încă puse în aplicare. Drept urmare, Altaeros Energies va intra în istorie pentru reuşită, cu atât mai mult dacă cele 18 luni de test se vor încheia satisfăcător.
Mai multe detalii despre proiect puteţi afla pe site-ul Altaeros Energies sau pe pagina de Facebook a companiei, Altaeros Facebook Page.
Surse: Inhabitat, Dvice, Gigaom, The New York Times
Foto: Altaeros Facebook Page
Puteţi citi şi:
Cum ar fi să locuim într-o turbină eoliană
Insula King Island (Australia) vrea să treacă complet pe energie curată
Cea mai mare fermă eoliană offshore din lume a fost inaugurată lângă Marea Britanie
Energia eoliană, mai ieftină în anumite ţări decât cea pe cărbune