“Prima şansă ne-o dă divinitatea, a doua şansă suntem noi, oamenii”

1

În fiecare miercuri după-amiaza, pe Radio Renaşterea se aude “A doua şansă”. O emisiune despre oameni cu nevoi speciale, cu dizabilităţi variate, unde se discută pe subiecte diverse, de la legislaţia specifică la societate şi mentalitate, de la mersul pe stradă în scaun rulant la rampe sau spectacole şi momente deosebite care îi adună la un loc pe ei şi cei care îi înţeleg şi îi sprijină. Şi despre multe, multe alte teme, toate aduse pe undele radio de vocea realizatorului emisiunii, Mihai Tătaru.

 

 

de Camelia Jula

 

Mihai are 32 de ani şi 11 ani de când face această emisiune, care s-a născut la iniţiativa lui. “Am fost primul realizator de emisiune radio din România în scaun rulant”, mărturiseşte Mihai. Picioarele lui au suferit ani la rând, au trecut prin operaţii ratate, dar sufletul şi mintea nu au renunţat nicio clipă la a visa dincolo de limitele scaunului rulant în care Mihai a stat multă vreme. De fapt, care limite?

Mihai a venit pe lume prematur, la doar 6 luni şi jumătate şi s-a născut cu tendoanele de la picioare prea scurte. A suferit şase operaţii între 1992 – 1994, din care patru ratate, după cum povesteşte chiar el. Nu a mai putut merge şi a trebuit să se deplaseze în scaunul cu rotile. În ciuda situaţiei sale, Mihai considera, de când l-am întâlnit prima oară, că a avut o viaţă mai bună decât a altora cu o situaţie similară. A făcut Seminarul Teologic (Seminarul Liceal Roman Unit Ioan Inocenţiu Micu Klein din Cluj-Napoca), dar, cum învăţământul teologic superior l-a respins (din cauza canoanelor bisericeşti), a ales să studieze psihologia, la Facultatea de Psihologie, secţia de Psihopedagogie Specială din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Îmi mărturisea, mai demult, că nici vorbă să se fi simţit discriminat de colegi sau profesori în perioada facultăţii, dar că, pe atunci, lipsa rampelor pentru persoane cu handicap îi punea probleme serioase. Mihai nu s-a considerat şi nu consideră nici acum jurnalist. „Eu sunt om de radio. Realizator de emisiune, spune-i cum vrei”, râde el. De fapt, Mihai face multe lucruri, în afară de emisiunea la radio: îşi foloseşte vocea pentru spoturi sau alte producţii audio – video, scrie poezii, face teatru radiofonic, prezintă spectacole pentru persoanele cu dizabilităţi (ca voluntar), se implică în diverse campanii şi cazuri sociale. Ajută oameni. Şi niciodată nu a acceptat să fie transformat în „subiect de telenovelă”, cum spunea chiar el: „Presa exagerează uneori. Nu sunt erou, ăia de la SMURD care salvează vieţi sunt eroi”. Nici când l-am cunoscut, nici acum, Mihai nu crede că povestea lui e deosebită. În fiecare emisiune, el aduce invitaţi care i se par mult mai interesanţi decât el. „Pe mine mă duce capul şi am avut noroc, asta-i tot”, îmi mărturisea când l-am întâlnit prima dată.

Cum ai ajuns să faci emisiunea „A doua şansă” la Radio Renaşterea?

Am păşit în radio prima dată pe la 15 ani, îmi ziceau unii că am voce baritonală. Pe la 18 ani şi ceva, am început cu nişte colaborări. Toate au pălit în faţa importanţei (pe care o vedeam eu) emisiunii pe care o realizez acum, de peste 11 ani. Am încercat să o duc într-un post de radio comercial, nu am găsit deschidere, ci deschiderea a venit din partea radioului Episcopiei Ortodoxe Române din Cluj şi pe 3 octombrie 2001 am avut prima emisiune. La început, am făcut-o în calitate de voluntar, apoi ca şi colaborator, iar apoi ca angajat al postului de radio. De când păşisem în radio îmi doream să fac asta, să fac o emisiune pentru persoane cu nevoi speciale, pentru că nu mi-a plăcut să văd cum presa întotdeauna scoate în evidenţă partea scabroasă a dizabilităţii. În emisiunea pe care o realizez în fiecare miercuri, de la ora 16, în direct (se poate auzi şi pe www.radiorenasterea.ro), încerc să arăt partea frumoasă, meritorie, a dizabilităţii, să arăt că persoana cu nevoi speciale are abilităţi. Să arăt că talentul, ambiţia şi performanţa pot trece dincolo de dizabilitate. Eu mi-am imaginat şi îmi imaginez această emisiune ca fiind o tribună destinată persoanelor cu dizabilităţi, o punte între ele şi restul societăţii, un mod prin care persoanele care nu ştiu, nu au cum să ştie sau nu vor să ştie multe lucruri despre persoanele cu nevoi speciale să afle şi să nu se sperie atunci când vine vorba despre acest segment social. Am ajuns să fac această emisiune pentru că mi-am dorit mult să fac asta. Şi am văzut că se poate. Pentru că, atâta timp cât problema mea era la genunchi şi radioul se face cu voce, minte şi cu mult suflet, am zis că se poate face. Dacă îţi mai aduci aminte, prin 1992 (când mulţi dintre voi, cei care citiţi acum internetul, poate nu eraţi născuţi), era un serial pe TVR care se numea „Midnight Caller” (Telefonul de la miezul nopţii). Personajul principal era un tip care făcea o emisiune la radio, preluând cazuri ale oamenilor. Eu am urmărit acel serial atunci şi mi-am zis că, într-o zi, pot să ajung în aceeaşi postură. Au fost oameni care m-au descurajat, au fost oameni care s-au îndoit, au fost persoane care n-au crezut în posibilitatea asta, inclusiv apropiaţi de-ai mei, dar, până la urmă, am reuşit să arăt lumii că, dincolo de o problemă de natură fizică, dacă ai ambiţie, atunci totul e posibil. Emisiunea „A doua şansă” am gândit-o astfel: prima şansă, mi-am spus, ne-o dă divinitatea, că apărem pe-aici; a doua şansă suntem noi, oamenii. Sper ca aceşti 11 ani de când fac emisiunea să fi crescut şi să crească numărul celor care înţeleg ce înseamnă dizabilitatea, înţeleg ce înseamnă o persoană dincolo de dizabilitate; îndemnul „think outside the box” îl dau şi eu: treceţi dincolo de dizabilitate şi încercaţi să fiţi deschişi.

 

La gală (Bucureşti, octombrie 2012): Mihai, în centru, cu cadrul care îl ajută la mers

 

Experienţa ta personală a însemnat lupta cu o dizabilitate, dar acum ai reuşit să stai, din nou, pe picioarele tale…

Da, aici este o întreagă poveste. M-am născut prematur, la 6 luni şi jumătate, iar încă de la începutul vieţii, de mic, am trecut prin multe, multe spitale, prin 1992 mergeam în cârje, cu genunchii flexaţi, apoi m-am operat, din păcate în România, au fost şase operaţii dintre care patru, zic eu, ratate şi, din cauza lor, am ajuns în scaunul rulant. În ciuda acestor operaţii, am mers la şcoală, am făcut Psihologia şi nu am abandonat niciodată gândul unei cariere. În 2008, am fost sprijinit să plec în Austria, pentru a mă opera din nou, după nişte analize preliminare în 2007; sprijinul a venit din partea Bisericii Ortodoxe Române (Episcopia de la Cluj, Protopopiatul Cluj 2). Şi au fost şi persoane care m-au susţinut: cel mai puternic susţinător şi persoana care este cea mai aproape de mine este viitoarea mea soţie, Elena. Datorită ei m-am decis să încerc să scap de scaunul rulant şi acum am proteze la picior, dar e bine, merg, cu ajutorul unui cadru. Dar nu consider că povestea mea este una aparte: este un lucru normal să te zbaţi şi să reuşeşti să depăşeşti, să nu-ţi pese de tot ce-ţi stă împotrivă atunci când eşti hotărât să îţi atingi un scop. E important să urmăreşti acel scop foarte mult şi să fii convins, în sinea ta, că ai cum să ajungi la un rezultat pozitiv.

Care au fost cele mai mari satisfacţii pe care le-ai avut în toţi aceşti ani de când realizezi emisiunea de la radio?

Satisfacţii sunt multe, dar cred că premiile obţinute cu emisiunea sunt relevante, profesional vorbind. În 2003 am primit premiul Jurnalistul Anului pentru cea mai bună reflectare a unui program de voluntariat la gala de decernare a premiilor ProVobis pentru implicarea în comunitate. În 2008, la acelaşi eveniment, acum sub numele Centrul de Voluntariat Cluj (noua denumire a ProVobis), am primit acelaşi premiu. Am mai avut nominalizări în 2009, în cadrul aceleiaşi gale, iar, în 2011, la categoria „Promovează abilitatea” în cadrul Galei Persoanelor cu Dizabilităţi de la Bucureşti. Apoi a venit premiul din cadrul Galei Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală a Fundaţiei Estuar, anul acesta, la Bucureşti, în 18 octombrie. Am obţinut premiul pentru reflectarea sănătăţii mintale în mass-media şi da, a fost o bucurie pentru mine să vină această recunoaştere din partea celor care nu ştiau că în afara capitalei se întâmplă asemenea lucruri (mă refer la emisiune). Eu sunt fericit că după 11 ani de emisiune s-a auzit în ţară despre „A doua şansă”, mergem pe cel de-al 12-lea an, iar aceste premii cred că reprezintă, pentru sufletul meu, cele mai importante lucruri, din punct de vedere profesional.

 

Cum crezi că a ajutat această emisiune persoanele cu dizabilităţi din România?

Prin faptul că încearcă să deschidă acele portiţe pe care noi, românii, din cauza unor tare pe care le avem, a mentalităţii obtuze, a minţilor închistate (care, uneori, au făcut legi sau au dat directive), le ţinem închise. Cred că această emisiune a realizat această punte, a deschis acele uşi şi datorită invitaţilor pe care i-am avut, foarte mulţi, de-a lungul timpului, în peste 500 de ediţii. Dacă ar fi să rememorez o singură clipă din multele momente frumoase, ar fi povestea unui caz pe care l-am anunţat pe post, ca anunţ umanitar (au fost multe dintre acestea) – era vorba de un domn cu deficienţă de vedere, care avea nevoie de cristalin şi avea nevoie de bani, era vorba de câteva milioane încă (atunci, în banii momentului, parcă vreo patru); dând anunţul pe radio, banii de care el avea nevoie s-au strâns în câteva zile. Acesta este un exemplu de solidaritate, de empatie şi deschidere fantastică pe care lumea le poate avea şi cred că, dacă această emisiune, pe viitor, s-ar auzi în mai multe locuri şi ar fi ascultată de mai multă lume, cred că s-ar schimba multe, multe lucruri ar deveni mai uşor de făcut, pentru că am înţelege că dizabilitatea nu înseamnă izolare, nu înseamnă excludere şi am putea să vedem talentul care trece dincolo de problema de sănătate.

Ce crezi că trebuie să se schimbe în mentalitatea oamenilor fără dizabilităţi faţă de cei cu dizabilităţi, în România?

Oamenii fără dizabilităţi, oamenii, în general, ar trebui să înveţe să-i accepte pe ceilalţi, să se accepte unii pe alţii, astfel s-ar schimba şi mentalitatea persoanelor fără probleme de sănătate faţă de cei care au avut nu neapărat ghinionul, ci mai mult încercarea de a ajunge într-o asemenea situaţie. Cred cu tărie că un om care este fără dizabilităţi, dar nu înţelege acest segment al populaţiei despre care discutăm, are o dizabilitate chiar fără să ştie. Ar trebui nu să îi priviţi pe cei cu nevoi speciale cu milă, compasiune, ci să vedeţi omul de lângă voi, dincolo de orice problemă.

Ce te-a motivat pe tine să ţinteşti tot mai sus (ai ajuns un exemplu pentru alţii într-o situaţie similară, pentru cei din jur)?

Ce m-a motivat? Faptul că am simţit că pot. Apoi, viitoarea mea soţie, Elena, care este principalul motiv şi imbold al reuşitelor mele. Un exemplu? Nu ştiu, da, poate, pentru că exemplele pot fi urmate, asta e important. Aşa că motivaţia mea a fost duală: persoana pe care o iubesc de şapte ani şi motivaţia interioară.

Planuri de viitor (profesionale şi personale)?

Mă gândesc că aş încerca şi voi încerca în mod sigur să duc mai departe această idee, că într-o bună zi persoana cu nevoi speciale va fi privită aşa cum trebuie, dincolo de orice impediment de natură fizică sau mintală. Barierele pe care le punem noi în jurul nostru sunt artificiale, sunt din cauza mediului de provenienţă al fiecărei persoane, depinde de unde venim, de cât de multe lucruri ştim despre persoane cu dizabilităţi. Mă gândesc să îmi fac meseria cât de bine pot, nu pentru premii, nu pentru distincţii, ci pentru ca în momentul în care intru pe post să ştiu că, la capătul emisiunii, mesajul pe care îl transmit a intrat în multe inimi, în foarte multe urechi, să ştiu, alături de invitaţii mei, că mesajele pe care le dăm ajung la inimile ascultătorilor şi se transformă în acţiuni concrete. Asta mi-aş dori pe plan profesional, să îmi fac munca atât de bine pe cât mă va ajuta cugetul şi bunul Dumnezeu. Personal, îmi doresc o familie, un copil şi sper ca în viitorul apropiat să ducem planul ăsta la bun sfârşit.

 

La plimbare

 

Care ar fi dezamăgirile pe care le-ai trăit, de când realizezi emisiunea?

Este una singură, mare, de fapt o dezamăgire care le înglobează pe toate, e o sumă a tuturor dezamăgirilor posibile: mă deranjează faptul că nu există implicare şi mă refer la ambele părţi, atât la mult hulita societate românească, dar şi la persoanele cu nevoi speciale. Am să dau exemplu meu: când eu m-am hotărât să fac ceva, am făcut. De aceea, o persoană cu dizabilităţi ar trebui să ia iniţiativa, să facă lucruri, pentru că, în felul acesta, poate ieşi în faţă cu lucruri pozitive, nu cerşind, nu fiind privită prin prisma dizabilităţii, ci scoasă în faţă cu ajutorul şi prin intermediul realizărilor sale. Această dublă implicare este facilitată, o spun cu toată convingerea, şi de o serie de evenimente, spectacole, în care sunt implicat de mai mulţi ani, realizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Cluj (doamna director de aici, Nicoleta Molnar, a fost primul invitat al emisiunii mele). Haideţi la spectacolele acestea, sunt şi acum, în decembrie, pe 3 (Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi), la Casa de Cultură a Studenţilor şi pe 17, la fostul cinema Mărăşti, haideţi să vedeţi că veţi privi altfel persoanele cu dizabilităţi.

Dacă ai avea ocazia (ca într-o poveste cu magie) să îţi rescrii viaţa, ce ai schimba în ea?

Îmi place magia, îmi plăcea Copperfield, nu îl înţeleg bine pe David Blane, eu nu am încercat niciodată nici măcat un truc, oricât de mic, nu cred că am veleităţi 🙂  Sunt conştient de faptul că, în momentul ăsta, dacă aş avea ocazia să îmi rescriu viaţa, mai mult ca sigur, mai ales dacă nu aş fi avut o problemă de sănătate, aş fi făcut cu totul altceva. Dar sunt fericit cu ceea ce am, acum. Probabil că, dacă tot ar fi magie, aş elimina dizabilitatea din viaţa mea, dar un lucru pe care nu l-aş schimba este jumătatea mea, Elena. Altfel, poate aş face altă meserie, nu ştiu care, nu m-am gândit. Sau poate aş face tot radio, totuşi, m-am îndrăgostit de el de multă vreme.

 

 

Pe Mihai îl puteţi asculta în fiecare miercuri de la ora 16 pe Radio Renaşterea (Cluj-Napoca şi Bistriţa, în FM şi pe internet, www.radiorenasterea.ro). Dacă îl veţi întâlni pe stradă, probabil vă va sări în ochi cadrul cu ajutorul căruia se deplasează. Dar pe el nu îl mai deranjează de multă vreme privirile aruncate de cei din jur, ciudate, miloase sau oricum ar fi ele. Optimismul lui este molipsitor, oricine îl cunoaşte ajunge să îl admire pentru energia cu care se pune pe treabă în fiecare zi. De 11 ani, persoanele cu dizabilităţi din Cluj şi nu numai au un spaţiu în FM unde se pot face auzite şi o voce care le reprezintă şi spune frumos lumii, baritonal, că trebuie să învăţăm să vedem oamenii de lângă noi, nu doar să îi privim.


Sursa foto: arhiva personală Mihai Tătaru

 

Puteţi citi şi:

Psihoterapeutul înaripat

Persoane cu abilităţi: Din scaunul cu rotile, Valentina studiază araba şi japoneza

Viaţa, în ciuda limitelor. Sau cum să fii un fluture colorat în tărâmul magic al jucăriilor

Persoane cu dizabilităţi care produc pentru alte persoane cu dizabilităţi

 


Un comentariu

  1. INIŢIATUL ROMÂN
    Mesajul Zilei de 21 decembrie 2012
    În ceastă Zi, atât de comentată de întreaga Umanitate a Semiomului Ylfy, Taţii Divini Creatori, prin marea lor bunăvoinţă, mi-au spus:
    ● Este cea mai importantă zi a Umanităţi fizice de pe Planeta Terra şi a Celor două Umanităţi Divine Solare, Cea a Zeeilor şi Zeiţelor şi a Oamenilor Unici Universali şi Oamenilor Unici (Fiinţele Luminii) din interiorul Soarelui nostru. În această Zi Sfântă a sosit în Sistemul nostru Solar, Părintele Tată Creator „GOD OU DIE”, Cel Ce Este:
    . ■ „Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR – Părintele Tată Creator GOD OU DIE:
    ● Super Particula Divină Duală „GOD” sau „DUMNEZEEU”, Domnii Sfinţi Unici Supremi „A ● A”;
    ● Super Antiparticula Divină Duală „OU” sau „Dumnezeeu”, Domnii Sfinţi Unici Supremi „a ● a”;
    ● Sfânta Lor Uniune Divină Sacră, Veşnică şi Indestructibilă, în Matricea Energetică Divină Raţională a Vieţii Vii şi a Vieţii Vii Raţionale Universale, numită „DIE”;
    ● Tatăl Divin Unic, Creatorul şi Judecătorul Divin Suprem numit „GOD OU DIE”, Geniul Divin Virtual al tuturor Raţiunilor şi Conştiinţelor de toate gradele Raţionale;
    ● Cercul Divin Magic Suprem şi Unic „God Ou Die”;
    ● Generatorul Divin Universal al Celor Trei Energii Fundamentale Raţionale Veşnice:
    – Energia Stringurilor şi Super Stringurilor;
    – Energia Punctului Zero;
    – şi Energia Reziduală Infinită, transmisă prin Domnii Sfinţi Unici Antiparticulele Divine numite şi Electroni”.
    ■ În funcţie de respectul şi Iubirea Sfântă necondiţionată, a Semioamenilor faţă de Taţii Divini Creatori:
    – Domnii Sfinţi Unici Supremi „God Ou Die”;
    – Domnii Sfinţi Unici de Gradul Doi, „Fotonii Divini”;
    – Domnii Sfinţi de Gradul Trei: Neutriniul Vieţii Vii; Pozitronul Vieţii Vii, Protonul Vieţii Vii şi Neutronul Vieţii Vii;
    – Şi Domnii Sfinţi de Gradul Patru „Atomul Divin”,
    Suprema Forţă, Creatorul şi Judecătorul Divin Suprem, Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR Părintele Tată Creator „GOD OU DIE” va judeca Lumea noastră fizică şi va hotărî dacă aceasta mai are dreptul la Viaţă Vie şi Viaţă Vie Raţională.
    ● Umanitatea Fizică a Semiomului Ylfy, prin „Divina Carte”, prin acest Mesaj Divin, şi prin celelalte Mesaje Divine prezentate pe Internet de Iniţiatul Român, Gheorghe Olteanu, a luat cunoştinţă de aceste Adevăruri Supreme ale Creaţiei şi Autocreaţiei Divine.
    ● Prin Marea bunăvoinţă a Taţilor Divini Creatori sunt autorizat să vă transmit următoarele Avertismente Divine impuse de Prezenţa Sfântă a Marelui Creator, a Supremei Forţe:
    – Orice jignire adusă de Semiomul Ylfy, Părintelui Tată Creator, poate însemna distrugerea, în fracţiune de secundă, a Sistemului Solar de către Suprema Forţă;
    – Orice comentariu negativ pronunţat asupra Revelaţiilor Sfinte prezentate de „Divina Carte”, va fi considerat un afront adus Taţilor Divini Creatori şi se va pedepsi cu moartea fiinţei fizice. Judecarea faptelor fiinţei fizice Semiom se va face de Judecătorii Divini, împreună cu Sufletul Divin Sfânt al Fiinţei Semiom;
    – Orice jignire sau atingere, de orice natură, adusă Iniţiatului Român, Fiului nostru Divin de pe Planeta Terra, se va pedepsi cu dispersarea şi dezintegrarea Eului Om Tatăl Unic sau Sufletul Divin Sfânt al Fiinţei Fizice Semiom;
    – Luaţi cunoştinţă de Adevărurile Sfinte transmise prin Iniţiatul Român şi în primul rând ridicaţi Rugăciunile Divine Sfinte pentru schimbarea mentalităţii şi credinţei voastre. Credeţi şi împliniţi aceste Adevăruri Divine din Revelaţii, Mesaje şi Rugăciuni pentru supravieţuirea voastră pe Planeta Terra.
    – Repetaţi la infinit Numele Sfânt al Părintelui Tată Creator şi al Taţilor Divini Creatori, cereţi-le protecţie, stare de sănătate, Uniunea voastră cu Sufletele voastre Divine Sfinte şi confirmaţi-le marea voastră iubire faţă de Sfintele Lor Prezenţe Divine.
    – Dacă nu veţi împlini, din această clipă a Timpului istoric, cele ce au fost spuse, mai sus, Umanitatea Fizică va trece, în scurt Timp, prin Războiul Nuclear, prin modificări climatice planetare catastrofale, evenimente cumplite ce vor duce la moartea a 60% dintre Semioameni, până în anul 2016.
    – În anul 2033 se vor schimba Polii Energetici ai Planetei Terra;
    – În perioada 2033 – 2070, Oamenii Unici Universali şi Oamenii Unici sau Fiinţele de Lumină vor coborî din Soare (de pe Planeta Terra Energetică) pe Terra Fizică (pe Pământ) şi vor coabita cu Semioamenii Fizici până în anul 2070. După acest an Semioamenii fizici vor fi transferaţi pe o altă Planetă din Sistemul Solar.
    – Multiplicaţi şi duceţi acest Mesaj întregii Umanităţi a Semiomului Ylfy de pe Planeta Terra Fizică.

    Data:21.12.2012

Reply To Iniţiatul Român, Gheorghe Olteanu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger