Prima insulă din lume alimentată exclusiv cu energie eoliană

1

Cea mai mică dintre insulele Canare, insula El Hierro, intră cu totul în era energiei regenerabile. Insulele Canare aparțin de Spania, chiar dacă sunt situate în largul coastei africane. Un proiect ambițios va face din cea mai mică dintre aceste insule un spațiu complet dependent numai de energie eoliană, marcând o premieră mondială, scrie TreeHugger.

 

El Hierro Canary Islands wind turbine

 

Cinci turbine eoliene au fost construite pe coasta nord-estică a insulei, având o capacitate totală de 11,5 megawați, adică mai mult decât suficient pentru cei aproximativ 10.000 de locuitori ai insulei. Iar în cazul în care nu bate vântul, energia de rezervă va veni tot din resurse verzi, adică din apă. Surplusul de energie eoliană va fi stocat și folosit pentru a pompa apă păstrată într-un rezervor din apropierea portului în alt rezervor, situat lângă un crater vulcanic, la 700 de metri înălțime peste nivelul primului rezervor. Iar când nu va bate vântul suficient de tare pentru a genera energia necesară insulei, vor fi deschise valvele rezervorului din crater, iar gravitația va face restul, coborând apa pe turbinele care vor putea, astfel, să genereze electricitate.

 


 

Folosirea celor două tipuri de energie combinate va reduce emisiile de dioxid de carbon ale insulei cu aproximativ 18.700 de tone pe an și va elimina complet consumul de 40.000 de barili de petrol anual al insulei. Uzina petrolieră de pe insulă va fi păstrată doar pentru a funcționa în cazuri de urgență, ca ultimă soluție, dacă va fi nevoie. Însă dacă totul merge bine, probabil nu va fi nevoie de repunerea ei în funcțiune. Planurile sunt ca vara aceasta turbinele eoliene să fie complet funcționale. Astfel, El Hierro va deveni prima insulă din lume complet bazată numai pe energie eoliană. Poate că modelul său va fi urmat și de alte insule care au la îndemână atâtea alternative verzi la combustibilii fosili – de la vânt la apă, soare sau resurse geotermale.

 

Surse: AFP, TreeHugger

Foto: TH

 

Puteți citi și:

Creativii pot sta gratuit pe Insula Ideilor

Prima turbină eoliană aeropurtată din lume va funcționa în Alaska

Cum ar fi să locuim într-o turbină eoliană

Insula King Island (Australia) vrea să treacă complet pe energie curată

Cea mai mare fermă eoliană offshore din lume a fost inaugurată lângă Marea Britanie

Energia eoliană, mai ieftină în anumite ţări decât cea pe cărbune

Viitorul energiei eoliene aparţine turbinelor inteligente


Un comentariu

Reply To k Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger