Prima impresie se formează în 100 de milisecunde

0

Ideea că prima impresie contează enorm e adevărată, cu amendamentul că după mai mult timp se poate schimba. Dar ce înseamnă de fapt o primă impresie, cît îi ia timp să se formeze?

Ne ajunge să vedem faţa cuiva ca să ne construim foarte rapid şi semiconştient un portret psihologic al celuilalt. Creierul face o serie de inferenţe, în limitele experienţei şi capcitaţilor sale, pornind de la cîteva semne.
În revista Psychological Science e povestită o serie de 5 experimente care au determinat timpul necesar pentru prima impresie. Judecăţile făcute, pe chipuri nefamiliare, după 100 de milisecunde s-au potrivit cu cele făcute într-o perioadă de timp mai mare, fără limite precise. O zecime de secundă ne ajunge să deliberăm în privinţa atractivităţii, competenţei, agresivităţii şi gradului de încredere pe care i-l putem acorda cuiva.  Cînd timpul de expunere a crescut pînă la o secundă, nu s-a schimbat nimic în afară că s-au întărit rezultatele anterioare, subiecţii devenind şi mai convinşi de ceea ce crezuseră la îneput.  Mai mult timp pentru analiză n-a făcut decît să le confirme pe cele iniţiale. După mai multe întîlniri însă impresiile devin mai nuanţate.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger