Gala Voluntarilor 2011 e primul eveniment naţional dedicat recunoaşterii voluntarilor, proiectelor de voluntariat, coordonatorilor de voluntari şi centrelor de voluntariat din întreaga ţară, marcând finalul evenimentelor organizate în România sub egida Anului European al Voluntariatului 2011 (AEV) şi Zilei Internaţionale a Voluntarilor (5 decembrie). Eventul va avea loc în Bucureşti pe 12 decembrie, fiind organizat de Grupul de coordonare AEV 2011 în România.
Începând din 1 noiembrie 2011, timp de 2 săptămâni, organizatorii aşteaptă nominalizări din partea organizaţiilor non-guvernamentale sau a instituţiilor publice care lucrează cu voluntari şi implementează proiecte de voluntariat, pentru cele 22 de categorii de concurs. Gala Voluntarilor 2011 are rolul de a aduce voluntarii, proiectele de voluntariat, coordonatorii de voluntari şi centrele de voluntariat în atenţia publicului larg şi a mass-mediei pentru a ridica profilul voluntariatului în România şi a oferi o binemeritată recunoaştere publică oamenilor care îşi dăruiesc constant din timpul, energia şi abilităţile lor pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie, pentru a proteja mediul sau pentru a-şi dezvolta comunităţile.
Mai multe informaţii şi formularele de nominalizare sunt disponibile pe pagina evenimentului. Nominalizările se primesc exclusiv prin email la adresa [email protected] până la data de 13 noiembrie 2011. După preselectarea nominalizărilor de către organizatori, juriul va alege cei 22 de câştigători ai categoriilor de concurs, care vor fi anunţaţi şi premiaţi în data de 12 decembrie 2011. Voluntarii preselectati la fiecare categorie vor fi incluşi în ediţia 2011 a publicaţiei „Portret de voluntar”. Nominalizaţii trebuie să-şi fi derulat activitatea pe durata anului 2011 sau săfacă parte din proiecte aflate în derulare, cu condiţia ca acestea să fie suficient de avansate pentru a permite raportarea unor rezultate preliminare concrete.
Gala Voluntarilor 2011 este organizată de Grupul de coordonare pentru Anul European al Voluntariatului 2011 în România. Dintre membrii grupului de coordonare sunt implicaţi în organizarea acestui eveniment: Organismul naţional de coordonare al AEV 2011 în România aflat la Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, VOLUM – Federaţia Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.
Anul 2011 a fost declarat Anul European al Voluntariatului în Uniunea Europeana şi urmăreşte crearea unui mediu favorabil voluntariatului în Uniunea Europeană şi în statele membre printr-o serie de activităţi la nivel european şi naţional. Pentru informaţii despre activităţile la nivel european dedicate AEV vizitaţi www.europa.eu/volunteering. Pentru informaţii despre Planul national de actiune pentru Anul European al Voluntariatului 2011 in Romania vizitaţi www.voluntariat.ro/despre_aev.htm.