Prima frunză artificială fezabilă

0

Un Sfânt Graal al chimiei de multă vreme, frunza artificială care poate transforma lumina soarelui și apa în energie la fel de eficient precum cea reală este cea mai recentă creație a cercetătorilor de la MIT. Aceasta are la bază materiale stabile și ieftine, cum ar fi nichelul și cobaltul.

Deși nu seamănă deloc cu omologul său natural, frunza artificală de dimensiunea unei cărți de joc imită perfect procesele uneia reale. Fabricată din silicon, componente electronice și diverși catalizatori care facilitează reacții chimice în interiorul dispozitivului, aceasta se folosește de lumina soarelui pentru a descompune apa în hidrogen și oxigen ce pot fi folosite apoi pentru a genera electricitate într-o celulă de combustibil separată. Introduse în 3 litri de apă și lăsate în soare, aceste frunze artificiale ar putea alimenta o locuință cu electricitate timp de o zi în țările în curs de dezvoltare. Nu este vorba de prima încercare a științei de a recrea fotosinteza la materiale artificiale, ci prima care folosește materiale stabile și ieftine care au funcționat în laborator 45 de ore încontinuu fără pierderi de randament.

Sursa: Popular Science

Foto: Flickr/Robert Brook

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger