China tânjea de zeci de ani să obţină un Nobel în ştiinţă, scrie Time.com, iar acum, o cercetătoare puţin cunoscută care a contribuit la izolarea unui medicament anti-malarie, derivat dintr-un remediu băbesc străvechi, a reuşit să câştige această onoare pentru ţara sa. Tu Youyou, în vârstă de 84 de ani, a devenit totodată şi prima femeie din China laureată a premiului Nobel. Ea a fost premiată la secţiunea medicină alături de alţi doi cercetători, unul din SUA şi celălalt din Japonia, care la rândul lor au descoperit medicamente pentru tratarea unei boli parazitare.
Tu nu s-a bucurat de prea multă recunoaştere publică în ţara ei natală pentru rolul său în descoperirea leacului anti-malarie din anii ’70 şi nu a fost acceptată niciodată în prestigioasa academie naţională de ştiinţe a Chinei, în ciuda a numeroase încercări de adeziune. Acum, însă, cercetătoarea s-a ales cu laudele premierului Li Keqiang şi cu cele ale vicepremierului Liu Yandong – care se ocupă de domeniile educaţiei, ştiinţei şi cercetării. Ea a apărut şi la televiziunea de stat CCTV, unde a refuzat să-şi asume toate meritele pentru descoperirea artemisininei şi a dehidroartemisininei, extrase din pelin dulce.
“Descoperirea cu succes a artemisininei este reuşita colectivă a echipei de cercetare, iar [premiul Nobel] reprezintă o onoare colectivă pentru toţi oamenii de ştiinţă chinezi”, a spus Tu. “Ea demonstrează că cercetarea ştiinţifică a medicinei tradiţionale chinezeşti a câştigat o mare atenţie din partea comunităţii ştiinţifice interne”.
Când era cercetătoare debutantă, femeia a fost recrutată de guvernul chinez în 1969 în cadrul unui proiect militar menit să găsească medicamente anti-malarie. Ea şi colegii ei au analizat cărţi cu leacuri străvechi, terapii cu ierburi şi remedii băbeşti şi au compilat 640 de tratamente medicale. Echipa de cercetare a studiat apoi peste 200 de ierburi folosite în scopuri medicinale şi s-a concentrat în cele din urmă pe pelinul dulce, un leac menţionat pentru prima oară într-un text chinezesc din secolul IV, de către farmacistul Ge Hong. Oamenii de ştiinţă au observat că un compus extras din pelinul dulce era eficient în tratarea malariei. Pentru această descoperire, Tu a primit jumătate din premiul Nobel pentru medicină de anul acesta.
Cealaltă jumătate a fost împărţită între americanul William C. Campbell şi japonezul Satoshi Ōmura pentru dezvoltarea unui medicament împotriva altor viermi paraziţi. Cam în aceeaşi perioadă în care cercetătoarea chineză s-a pus să caute leacuri împotriva malariei, scrie Smithsonian, şi-au început munca de cercetare şi Ōmura şi Campbell. Ei au căutat leacuri împotriva unor nematode (viermi paraziţi) care provocau orbire permanentă sau elefantiază – caracterizată prin umflarea membrelor. Înainte de 1970, în unele comunităţi din Africa de Vest, în jur de 50% din bărbaţii de peste 40 de ani orbeau din cauza acestor viermi paraziţi.
Ōmura a scormonit prin mostre de sol din toată Japonia în căutare de microbi care să lupte împotriva nematodelor, iar când Campbell s-a uitat prin rezultatele colegului său japonez, a observat că una dintre speciile de microorganisme era extrem de eficientă împotriva viermilor. Descoperirea a dus la dezvoltarea medicamentului ivermectină, care s-a dovedit vital în eradicarea orbirii cauzate de nematode. Acestea infectează şi azi zecei de milioane de oameni anual, în timp ce malaria omoară în jur de 450.000 pe an, multe dintre victime fiind copii. Bolile parazitare, în general, afectează anual aproape o treime din populaţia lumii.