Prima expoziție de pictură și grafică a persoanelor fără adăpost din București

0

Samusocial din România, un ONG pus în slujba oamenilor străzii din București, va organiza prima expoziție de pictură și grafică a persoanelor adulte fără adăpost din Capitală. Intitulată Cine suntem?, expoziția se va desfășura la Galeria Romană între 8-13 februarie 2016. Prin acest proiect, Samusocial lansează tuturor invitația de a-i cunoaște mai bine pe cei de lângă noi, de a-i descoperi din perspectiva calității lor de creatori de frumos. Dincolo de haine sunt oamenii, cu talentele și calitățile lor ascunse, lucruri care se vor vedea și în lucrările expuse.

Expoziția prezintă lucrări realizate de participanții la proiectul „Oameni prin artă”, organizat anul trecut de Samusocial. Aceștia vor împărtăși ce a însemnat pentru ei proiectul, pe 8 februarie 2016, de la ora 18:30, în cadrul vernisajului care va deschide expoziția.

Am auzit de mai mult timp de acest atelier, însă nu am îndrăznit să particip decât o singură dată. Am văzut că participanții pictează pe diverse teme şi mi-a plăcut mult pentru că mi-a permis să fiu creativ. Mi-a plăcut atelierul și pentru că m-a lăsat să-mi pictez viitorul aşa cum vreau eu. Când am ţinut pensula în mână mi-am adus aminte de copilărie.

Dumitru I. – Participant la proiectul „Oameni prin artă”

Proiectul „Oameni prin artă” s-a derulat în perioada octombrie – decembrie 2015 și a constat dintr-un atelier de arte vizuale cu valențe terapeutice și educaționale, prin intermediul căruia oamenii fără adăpost au avut ocazia să învețe să-și dezvolte sentimentul de valoare personală și de apartenență la un grup. În cadrul atelierului, adulții au fost învățați, prin metode pedagogice nonformale, să folosească diferite tehnici de pictură și desen pentru a reuși să povestescă în imagini aspecte ale vieții personale, gânduri, idei, dorințe.

Expoziția Cine suntem? va fi deschisă între 8-13 februarie la Galeria Romană de pe Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 1, de luni până vineri între orele 10:00-18:00 și sâmbăta între orele 10:00-14:00.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger