Acum aproape 60 de ani, la 29 mai 1953, Edmund Hillary și șerpașul nepalez Tenzing Norgay deveneau primii oameni despre care se știe că au atins vârful Muntelui Everest. Cei doi făceau parte dintr-o expediție britanică condusă de John Hunt, un strateg și logician de excepție, cum îl numește The Guardian. După ce încercările din 1952 ale elvețienilor de a atinge vârful au eșuat, scrie publicația britanică, Hunt s-a folosit de experiența lor pentru a crea echipei britanice un nou plan de ascensiune, strategie care ar fi inclus și folosirea amfetaminei, un drog cu efect psihostimulator.
Edmund Hillary și Tenzing Norgay/Wikimedia Commons
Una dintre schimbările de strategie a fost ruta spre vârful de 8.848 de metri. Deși implica o ascensiune mai lugmă, nouă rută aleasă de britanici avea avantajul de a fi etajată, ceea ce l-a permis alpiniștilor instalarea unor tabere intermediare. Asta le-a facilitat accesul la resurse și le-a asigurat o ascensiune mai scurtă între pauzele de odihnă. În total, echipa a instalat opt tabere. În ciuda acestor avantaje față de expedițiile elvețiene, John Hunt era în continuare îngrijorat că șerpașii nu vor avea energia necesară să facă mai multe drumeții necesare între aceste tabere. Așa că una dintre soluțiile la care s-au gândit membrii expediției a fost să apeleze la amfetamine, o clasă de substanțe sintetice energizante.
În a doua săptămână a lunii mai, 1953, Hunt se afla la tabăra III, unde psihologul expediției îi arăta cât de util este oxigenul la altitudine ca stimulant al somnului. Între timp, pe întinderea de gheață de sub tabăra III, alți membri ai echipei s-au gândit să încerce benzedrină, un excitant cerebral din clasa amfetaminelor care înlătură temporar somnul și foamea. Medicul expediției, Michael Ward, s-a gândit că e prea riscant ca oamenii să încerce drogul pe noua rută, așa că a sugerat un test pe una secundară, mai exact pe căderea de gheață Khumbu. Doi dintre cei 20 de șerpași care făceau parte din expediție, alături de 326 de hamali, s-au oferit voluntari să încerce drogul și să facă un raport al efectelor pe măsură ce transportau corturile, echipamentele de oxigen și pe cele de cățărat între tabere I, II și III.
Rezultatele raportate de Charles Wylie, însărcinat să țină legătura cu șerpașii și hamalii, au fost neașteptate. Unul dintre șerpași a spus că drogul e excelent pentru că l-a ajutat să scape de tuse, celălalt a zis că l-a ajutat să doarmă foarte bine. Echipa spera însă la altfel de efecte, așa că benzedrina nu a mai fost folosită. Citiți restul articolului pe The Guardian.