Prima căsătorie, 50% șanse să ajungă la a 20-a aniversare

0

Dacă ești pe cale să te căsătorești pentru prima dată, trebuie să știi că încercarea are 50% șanse să ajungă la a 20-a aniversare, arată un nou sondaj. Cel puțin la americani.

Aceste date nu au variat semnificat în ultimele trei decenii de când se strâng  în cadrul Studiului Național de Creștere a Familiei.

Unul dintre trendurile observate în cadrul studiului este timpul îndelung petrecut de către femei și bărbați fără a fi căsătoriți. Pentru femei s-a înregistrat un declin al procentului celor măritate pentru prima dată și o creștere a procentului celor care locuiesc împreună cu partenerul în afara căsătoriei. Acest trend este o noutate în perioada 2006 – 2010 față de anii anteriori.

Probabilitatea ca prima căsătorie să dureze 10 ani este de 68% pentru femei și 70% pentru bărbați. Aceste date sunt aproape identice cu cele de la începutul anilor 1970.

Cei care se căsătoresc de tineri au puține șanse să ajungă la a 20-a aniversare, comparativ cu cei care se căsătoresc după 20 de ani. Și religia pare să aibă o influență. Femeile care au declarat că sunt “de altă religie” au cele mai multe șanse să depășească pragul de 20 de ani pentru prima căsătorie, urmate de catolice, protestante și fără afiliere religioasă.

Și educația contează, cei cu diplomă având mai multe șanse de a avea o căsătorie longevivă. De asemenea, cei care nu au copii biologici stau căsătoriți mai mult timp decât ceilalți.

Locuitul împreună înainte de căsătorie nu pare să facă mare diferență, cel puțin pentru bărbați. Femeile care nu au locuit cu viitorul soț au mai multe șanse să treacă de pragul de 20 de ani de căsătorie.

Noile rezultate se bazează pe interviuri realizate între 2006 și 2010 pe un eșantion reprezentativ de 12.279 femei și 10.403 bărbați, cu vârste între 15 și 44.

Foto: Flickr / thomasrdotorg

Sursa: LiveScience


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger