Prima bibliotecă fără cărţi din SUA

0

În San Antonio, Texas, SUA, se deschide, în acest an, prima bibliotecă americană publică fără cărţi. Aceasta se va numi BiblioTech şi va împrumuta celor doritori de lecturi e-readers în loc de cărţi; perioada de împrumut va fi de câte două săptămâni.

 

 

„Dacă vreţi să vă faceţi o idee despre cum va arăta această bibliotecă fără cărţi, mergeţi într-un magazin Apple”, a făcut judecătorul Nelson Wolff o paralelă, citat de publicaţia San Antonio Express. Biblioteca va servi districtului Bexar (Bexar County). Wolff a fost cel care a venit cu ideea acestei biblioteci, inspirat fiind de biografia fondatorului Apple, Steve Jobs. El spune că îşi imaginează un viitor apropiat cu mai multe astfel de biblioteci fără cărţi pe tot teritoriul SUA, atât în oraşe mari, cât şi în suburbii.

„Nu înseamnă că înlocuim sistemul clasic de împrumut al cărţilor, ci doar îl îmbunătăţim. Oamenii vor dori întotdeauna cărţi, pentru asta vor merge acolo unde sunt şi vor fi cărţi”, a menţionat autorul ideii. Abonaţii bibliotecii vor putea lua acasă unul din cele 100 de e-readers pregătite să îi ajute cu lecturile (un singur astfel de echipament electronic costă în jur de 100 de dolari). Nimeni nu se teme că gadget-urile nu se vor întoarce la bibliotecă. „Avem numele şi adresa celui care împrumută. După două săptămâni, dacă nu îl aduci înapoi, nu va valora nimic, pentru că va fi programat să funcţioneze doar pentru acele două săptămâni”, explică Wolff. Rămâne de văzut dacă iniţiativa deocamdată locală va deveni o mişcare mai amplă în SUA şi dacă tehnologia îi va convinge pe oameni să citească mai mult sau nu.

 

Sursa şi foto: Discovery


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger