Prietenul după miros se cunoaște

0

În noua sa carte, The Science of Love and Betrayal, Robin Dunbar alocă un spațiu generos rolului pe care mirosul îl joacă, la un nivel subtil, de care prea rar suntem conștienți, în jocurile noastre sociale. Feromonii, a căror funcție este subiect de controversă între cercetători, sunt după părerea cercetătorului, stabilesc un canal comunicare al cărei efect poate rivaliza în unele cazuri cu cel vizual, după care ne orientăm, de cele mai multe ori, alegerile. Femeile, spune Dunbar, se orientează mai mult după miros decât bărbații.

 

Acest lucru poate fi explicat și prin legăturile olfactive mult mai puternice ale femeilor cu cei din jur, dat fiind că unul dintre principalele mijloace de recunoaștere dintre o mamă și copilul ei este calea mirosului. Deși în cazul altor mamifere, adulmecarea e centrală în orientarea socială – caii sau câinii fiind cei mai buni exponenți -, în ceea ce-i privește pe oameni mirosul secundează ca importanță aportul vizual. Într-un amplu chestionar, condus de Jan Havlicek, s-a constatat că pentru femei, mirosul e mai important decât pentru bărbați, atât în contexte non-sexuale, cât și în împrejurări erotice. Bărbații, mai ales când vine vorba de mize sexuale, se lasă conduși în principal de informațiile pe care le pot culege vizual. Indiferent de particularitățile genului, mirosul joacă un rol important în fazele incipiente ale unei relații și, chiar dacă oamenii nu sunt așa de ”eficienți” ca moliile, care emit anumite semnale olfactive pe care partenerul le poate detecta de la kilometri distanță, ne ghidăm destul de mult după markerele mirositoare, chiar dacă nu de dăm seama când analizăm conștient o anumită situație.

Un alt experiment invocat de Dunbar în cartea lui este cel realizat de Kate Willis, în care un grup de bărbați a primit un set de tricouri purtate de femei de trei ori consecutiv de-a lungul a 28 de zile. La sfârșitul testului, s-a constatat că cei mai mulți dintre bărbații participanți au preferat tricourile purtate în timpul ovulației. Concluziile indică faptul că, la un nivel abia perceptibil, bărbații pot recunoaște când femeile sunt la menstruație, fiind mult mai receptivi la semnalele erotice transmise olfactiv de femei.

Pentru Robin Dunbar, cât și alți cercetători interesați de markerele mirosului în interacțiunile umane, acestea din urmă sunt esențiale datorită faptului că mirosul este controlat de aceleași gene care reglează sistemul imunitar. Chiar dacă teoria conform căreia ne reunoaștem partenerii cu ajutorul considerabil al mirosului este controversată, există destule dovezi care să susțină că ne ghidăm destul de mult olfactiv în conolidarea relațiilor intime sau de prietenie.

 

Sursa: The Guardian


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger