Acum doi ani, Oana Tomoioaga a luat o decizie radicala. A renuntat la garsoniera din centrul Clujului si s-a mutat undeva la tara, unde si-a improvizat o ferma. Aici isi duce pana la capat pasiunea: creste si are grija de cai, adaposteste fel de fel de animale (iar mai toate au un nume), se bucura de traiul in aer liber. Nu ii e usor, dar nici nu vrea sa schimbe ceva in noua ei viata.
de Ruxandra Stanescu
Amaral asteapta cuminte sa ii vina randul sa fie hranit. El este unul din cei patru cai pe care Oana Tomoioaga, 34 de ani, i-a cazat la mica ei “ferma” din Salistea Veche, un sat nu departe de Cluj. In concursuri il cheama Amaral, pentru prieteni e insa, simplu, “Jiji”. S-a accidentat in timpul antrenamentelor, de aceea nu poate sa stea impreuna cu restul cailor afara, in tarcul cu gard electric. Toti cei patru cai iau parte la diverse concursuri de echitatie din tara, insa doar doi sunt ai Oanei, de restul are grija.
Tocmai aceasta dragoste pentru cai si echitatie a determinat-o pe Oana sa ia una din cele mai importante decizii din viata ei. Acum doi ani si-a vandut apartamentul de la oras si s-a retras la sat, la 17 km departare de Cluj-Napoca. Nu multa lume face asta. “Imi plac caii de cand ma stiu si intotdeauna mi-am dorit sa pot tine cai si alte animalute”, spune Oana. “M-am nascut la Bistrita, iar cand am ajuns la facultate la Cluj-Napoca, m-am inscris la clubul de calarie al armatei, ASA.”
Nu s-a rupt chiar cu totul de oras, deoarece este profesoara de limba engleza la un liceu din Cluj. Face zilnic naveta, iar vara ei arata putin altfel, adica nu are nici concediu, nici parte de prea multe momente de leneveala.
Pentru inceput, trebuie strans fanul de pe camp. Desi cosit din vreme si intors, ploile din ultima vreme risca sa dea planul de afaceri peste cap. Peste sat pluteste oricum un fum gros, majoritatea oamenilor ard capitele de fan, afectate de de umezeala excesiva din ultimele saptamani.
Iar un cal mananca zilnic intre 10 si 15 kilograme de fan si intre 3 si 9 kilograme de concentrate – in functie de sezon si de efortul depus – iar fanul pentru mica herghelie este calculat in “suri” si baloti. Oana a cumparat anul trecut fanul pentru cai, anul acesta spera sa scuteasca o parte din cheltuieli cu fanul din productia proprie. “Oamenii din sat vand atat de scump fanul, incat a fost mai ieftin sa cumparam baloti de la o firma din Targu Mures si sa platim si transportul”, spune Eliana, o prietena a Oanei si stapana lui Amaral, cu care Oana imparte costurile de intretinere a cailor.
La ferma sunt mai multe boxe. In prima sta momentan un pui de gaina, care este bolnav si a fost despartit de restul puilor “care sunt de carne, asa ca nu ne imprietenim cu ei”, cum explica Eliana. Restul vietatilor de la ferma poarta nume, cu exceptia celor 16 gaini. “Gainile nu au nume, dar pe cocos il cheama Freddy”, spune Oana. In urmatoarele boxe locuiesc alti trei cai: Kira, Sarabanda si Rwanda, iar in ultima boxa stau puii de carne, cu care in continuare nu ne imprietenim.
Ne imprietenim insa cu Gamalie, un caine adunat de Oana de la groapa de gunoaie din sat. Gamalie nu e singurul animal adunat de pe strazi, iar daca nu le aduna Oana, primeste ea “cadouri” de la prieteni. Acum cel putin cinci pisici misuna prin curte, printre care roscatul Fasolica, tarcata Ingrid si Neghinita, care este, desigur, negru. Neghinita prefera sa vaneze pe camp, unde soarecii sunt mai inceti, Fasolica e insa vanator de baza in curte, si mai ales in hambarul unde sunt sacii cu ovaz. Intre timp, la ferma s-au mai aciuiat si alte pisici, bucuroase ca daca nu reusesc sa vaneze, primesc totusi ceva de mancare.
Capra alba Izuca, pe care Oana a cumparat-o pentru ca urma sa fie taiata din cauza ca era schioapa, e furnizorul de baza de lapte in curte. “Izuca era deja botezata cand am cumparat-o, si in sat o astepta ceaunul”. Acum Iza are o tovarasa, pe Ciocio, pe care Oana a primit-o cadou de Pasti. Cele doua capre stau deocamdata legate, pentru ca la gard este inca mult de lucru, doar o parte a fost construita.
Dar gardul poate sa mai astepte, acum altele sunt urgentele. Afara tocmai s-a innorat, fanul trebuie adunat repede, inainte sa-l prinda ploaia din nou. “Nu poti sa strangi acum fanul”, striga vecinul de peste gard, in timp ce isi ingrijeste prunii. Fanul e insa uscat, caruta este pe camp si Bodi – barbatul care o ajuta pe Oana la treburile gospodaresti – e pregatit de lucru. Caruta e incarcata, mula (asinul-femela) Doina se opinteste sa ajunga la sura. Nici vorba sa gasesti in micul sat o mana de ajutor in aceasta dupa-amiaza. Majoritatea oamenilor sunt deja la carciuma, chiar si Vasile, care a promis cu cateva zile inainte sa vina la munca – contra cost, desigur.
Oana are deja experienta, “piaptana” fanul inainte sa-l ridice in caruta, unde Bodi il aranjaza. Eliana invata din mers, fanul trebuie aranjat si in sura. Dupa doua carute aduse si cinci ore de munca grea, o parte din fan e strans (e totusi putin, nu ajunge cailor nici pe o masea), restul ramane pe a doua zi, cand poate si oamenii din sat vor fi dispuse sa dea o mana de ajutor.
Chiar si destinul lui Bodi, barbatul bun la toate la ferma, are ceva din cel al unui animal de pripas. Are 20 de ani si nu foarte multa scoala, dar ii plac caii si a invatat ce are de facut. “Cand am inceput sa repar casa, venea si el pe aici, se uita, mai dadea o mana de ajutor,” povesteste Oana. “Dupa ce am construit linia de boxe, venea pur si simplu sa se uite, sa invete cum se ingrijesc caii, care la tara de obicei se tin in boxe mult mai mici, iar curatenia nu e asa de stricta. Apoi a inceput sa dea o mana de ajutor, cand veneam de la liceu era rumegus proaspat pe jos, asa ca i-am propus sa il platesc pentru munca lui.”
Intre timp, Bodi se ocupa in special de curatenia in boxele cailor, dar si de cosit. “Mai si mestereste pe aici, continuu se strica ceva.” Bodi ramane de altfel “de serviciu” cand Oana este la liceu sau cand trebuie sa plece mai mult timp. “Imi lipseste un pic libertatea de a pleca oricand, dar cred ca merita. Am fost cu elevii in tabara, o saptamana, si a functionat”, povesteste ea. “In acea perioada, Eliana s-a ocupat de cai, iar Bodi de treburile zilnice.”
Viata in ferma – care are putin peste 6.000 de metri patrati si patru hectare de pasune inchiriate – merge mai departe. Una din gaini, care tocmai a clocit, este “arestata” pentru ca din nou s-a asezat pe un ou pe care l-a gasit in cuibar si nu mai poate fi adunat. In fan sta ascunsa o alta closca – “ce sa fac cu atatia pui?”, intreaba exasperata Oana. Pisica Ingrid se intoarce victorioasa cu un soricel in bot. Gamalie sare curios sa vada si el, trebuie sa plece insa dezamagit cand Ingrid il pune la punct. Gainile isi fac si ele de lucru printre picioarele animalelor, doar cainele Glad, un ciobanesc romanesc, sta de paza.
Caii sunt pregatiti pentru concursuri, iar cu exceptia lui Amaral, toti sunt incalecati la concursuri de Oana. Kira, unul din cei trei cai de sport romanesc, are nu doar cea mai mare experienta, ci si un palmares bogat. Are 13 ani si se poate lauda cu un titlu de campion national la proba completa, in 2008, dar si cu un loc 9 la Balcaniada de anduranta din 2007.
“Acum 20 de ani, in Romania existau hergelii bune, dar in primii ani de dupa Revolutie au disparut aproape toti caii de calitate. Abia acum incep si particularii sa aduca cai din afara, dar mai avem mult de recuperat,” povesteste Oana, care ar putea vorbi o zi intreaga doar despre cai.
Sarabanda, care este tot iapa Oanei si Rwanda, au 5 si respectiv 6 ani. Ele sunt debutante: pe Rwanda o asteapta in curand un concurs de anduranta. Amaral, mezinul trupei, are doar patru ani si trebuie sa astepte sa se insanatoseasca.
Pana in vara aceasta, Oana tinea mai multi cai in pensiune, a trebuit insa sa ii vanda, din cauza crizei economice. Deocamdata, ar fi loc in pensiune pentru inca trei cai, dar Kira este insa gestanta. 700 de euro a costat monta, iar Oana spera ca armasarul din Olanda sa fi fost alegerea potrivita. “Hergheliile din Romania nu scot de obicei caii buni la vanzare,” povesteste ea. “Iar anii in care in acest domeniu nu s-a investit, se resimt puternic.”
Dupa o zi “ca toate altele”, care a inceput la ora 7 dimineata, Oana are acum ocazia sa se relaxeze, invatand pentru examenul de grad. Cu toate acestea, in fiecare seara isi rezerva minute bune pentru a calari.
Casa nu este inca pusa la punct, pana la confortul “de la oras” mai sunt cativa pasi buni de parcurs. Dar totusi, locuinta personala nu este o prioritate. “Daca as avea bani, in primul rand as face inca un manej, pentru pregatirea cailor. Dar asa ceva costa intre 10.000 si 15.000 de euro.”
S-a gandit sa faca turism ecvestru, dar Oana Tomoioaga nu are inca planuri concrete in aces sens. “Poate asa as reusi sa construiesc si cateva camere de cazare, prioritatea mea sunt si raman insa caii. Deocamdata imi doresc doar sa deschid o scoala de calarie.”
39 de comentarii
Bravo Oana! Ai caracter si vei reusi mai multe! Bafta!
Ati uitat sa spuneti ca face toate astea din salariul de profesor si din ratele de la banci
Important e ca face si nu se plange (ca 99% dintre romani) de greutati. Undeva in articol scria ca oamenii din sat in loc sa munceasca, contra cost, sunt la baut in crashma.
Total de acord, nu ma intelege gresit, felicitar doamnei si mult succes in ceea ce face.
Problema o aveam cu autorul. Incepe articolul ceva in genul “si-a vandut garsoniera si s-a mutat la tara” … spune-mi tu cand citesti propozitia asta la cine te gandesti?
Da, o fi avand o garsoniera in Cluj unde statea ca sa nu faca naveta, dar eu sincer nu cred ca traia din salariul de profesor. Incepe articolul intr-o tenta prin care se deduce ca poti sa vinzi o garsoniera de oras si sa te muti la tara sa faci ceva la nivelul asta, de parca toti putem si nu facem, dar nu prezinta datele corect. Numai ea site biata femeie cat a cheltuit in ce datorii a intrat pentru a-si vedea visul cu ochii … si asta sincer nu multi pot sa o faca, oricat de multa vointa ar avea.
Legat de oamenii care stau la baut in loc sa munceasca, aceasta e atitudinea natiei noastre nu ai de ce sa iti fie rusine astia suntem, urlam dupa ajutoare sociale, stam in somaj, decat sa muncim pe un salariu mediu mai bine stam acasa si uite asa …
Felicitari pentru curaj! E frumos ca-ti urmezi visul, asa fac si eu. Bafta si sa reusesti sa cladesti ce ti-ai propus!
Felicitari, Oana, pentru caracterul puternic. Am tot cautat locuri pe langa Cluj unde sa fie scoli de calarie (am gasit doar 2 zilele trecute), imi place extrem de mult calaria, asa ca daca esti de acord m-as bucura sa discutam mai multe detalii (ai adresa mea de e-mail la redactie). Voi fi disponibil pentru cursuri incepand cu luna Octombrie.
Mult succes in continuare.
Un reportaj de clasa.
Asta da jurnalism.
Felicitari Oana si mult succes in continuare.
Cunoasteti astfel de activitati si pe langa Bucuresti?
Laurentiu, ceva cat de cat asemanator pe langa Bucuresti ai putea sa gasesti aici: http://fermavesela.wordpress.com/
Felicitari, Oana! Pentru ca ai dorit, ai putut si ai stiut sa-ti urmezi inima.
Sanatate si putere iti doresc!
felicitari ! mi-ar placea si mie o ferma de cai. Oana, gindeste-te la niste fonduri europene, chiar daca hirtogaria este imensa, cred ca merita.
Am numai respect si admiratie pentru astfel de oameni. Mult succes, Oana!
Bravo Oana, ai toata admiratia mea!
Pingback: Tweets that mention Prietena animalelor. Ferma unde toate sufletele au nume » Think Outside The Box -- Topsy.com
Go, Oana, go, go, go!!
Bravo, felicitari. Nu credeam ca exista asa ceva in Romania. Daca as locui mai aproape, te-as ajuta in munca ta pretioasa. Si eu iubesc si ocrotesc animalele. Am o bijuterie de catelusa de 11 ani, pe care o ador. Ea m-a ajutat sa devin mai buna, mai atenta la nevoile patrupedelor de orice fel si sa le cumpar, din salariul meu de educatoare, mancare, medicamente etc. Eu fac si educatie celor din jur. Le explic cat de benefic este sa ai grija de un animalut, cat de bine te simti cand faci o fapta buna.
Succes in tot ceea ce faci. Sper ca numarul celor care iubesc necuvantatoarele sa creasca si la noi. Imi pun mari sperante in copii.
Cu drag.
draga autoare,
dupa dex termenul de ‘suflet’ este un atribut al omului. iar personal ma deranjeaza extrapolarile pe acest subiect.
no disrepsect fata de animale dar din pacate ele nu au suflet, aspect ce evident ca nu le reduce din importanta, valoare, frumusete, simbolistica etc whatever
la extazul in care vorbesti de animale se vede ca pentru tine ele sunt mai bune ca oamenii (care in basmul tau se transforma in animale de pripas in – vezi Bodi)
Animalele sunt mai bune decat oamenii. De cate ori ti-a facut un om ceva rau intentionat si de cate ori un animal? Gandeste-te la asta inainte sa faci astfel de afirmatii…sufletistule!
Lasa dictionarul…….ai fi uimit sa constati ca un “suflet “de caine sta la picioarele tale cu ochii tristi si atintiti pe tine,iar fiul sau sotul nici macar nu observa ca ai o suparare.
Incearca sa te apropii de un caine si s-ar putea sa nu mai poti renunta la el pt.nimic altceva. Si eu am ignorat animalele o mare parte din viata,dar cand copii mi-au adus acasa un ciobanesc german ,care era bolnav,mi-am cumparat carti,am vorbit cu medicul vet.,l-am salvat,l-am educat dupa carte si l-am simtit mai apropiat sufleteste decat toti ceilalti din casa,ce mai ,am devenit nedespartiti………pana in ziua in care a disparut [furat de cineva care probabil il cunostea,era o splendoare ca fizic si f prietenos si jucaus ],si am plans atunci ca si pt mama cand am pierdut-o,iar acum am poze cu el la vedere in casa si un gol in suflet………
Cu regret, trebuie sa te contrazic. Desi eu, personal, nu sunt o persoana religioasa, acesta este un aspect al crestinismului cu care sunt cat se poate de acord: toate creaturile vii de pe pamant, plante, animale sau oameni, au aceeasi valoare, si au toate suflet, indiferent daca se pot exprima prin cuvinte sau nu. Mai exact, notiunea de “suflet” presupune emotie, afectivitate, constiinta de sine, si mai cu seama, capacitatea de a simti durere, lucruri care toate sunt comune animalelor, lucru posibil necunoscut celor care nu au contact apropiat cu el.
Si DA, animalele sunt mai bune decat oamenii, lucru cu care sunt sigura ca foarte multi dintre noi sunt de-acord, si in mod sigur sunt mai bune decat oamenii care considera ca nu au si ele suflet. Ar trebui sa iti fie rusine sa spui asa ceva!
Uite mai cum vine el cu DEX’u =)) Daca asta ai observat tu din tot articolul… n-ai inteles nimic. Oricum, slaba remarca. Eu zic sa schimbi numele ca nu se potriveste. Personal, pe mine ma deranjeaza remarca ta 😛
iti recomand filmul ” marley and me”. daca si dupa filmul asta spui ca un animal nu are suflet… (fara suparare!) nici tu nu ai
1. cata vreme nu STIE nimeni cu exactitate ce este sufletul, fiecare poate considera ce doreste (eu cred ca animalele au suflet, in ciuda dexului). si in plus, cred ca oamenii care nu stiu ce stie orice om care s-a apropiat de un animal, este un om sarac sufleteste.
2. consider ca termenul de “basm” este mult deplasat, iar comparatia om-animal nu apare in text. in plus, cred ca “eroul” principal este tocmai un om.
3. am convingerea ca fiecare are frustrari personale, inclusiv sufletistul, asa ca opresc aici cu parerile si criticile personale
Bravo Oana… succes.
@sufletistul: cred ca sunt mai multi oameni fara suflet decat animale fara suflet! Insa asta nu sta scris in DEX.
Frumos articol!
Un aspect pe care nimeni nu l-a sesizat, nu mi se pare normal ca fânul inutilizabil să fie ars. Nu ştiu de unde vin apucăturile româneşti de a arde sau a arunca în apă orice nu ne este util. La fel se procedează atât în mediul rural, cât şi în cel urban, unde în loc de a arunca gunoiul în râu se aruncă în ghiuvetă sau wc (deşi dacă este un rău la îndemână în oraş, acela sigur e plin de gunoaie).
În lumea civilizată, începând chiar din Ungaria, resturile vegetale nu sunt arse ci puse la compostat, pământul care rezultă astfel având proprietăţi nepreţuite pentru plante. Dar noi suntem mai deştepţi, ardem sau aruncăm totul în râu, poluând astfel apele şi aerul, apoi dacă nu mai creşte nimic aruncăm un sac de îngrăşăminte chimice şi gata, mergem înapoi la bar.
mare dreptate ai! cu toate ca cel putin lumea de la oras are acces la internet si informatie, sa se puna la curent cu ce practici se mai pot aplica in ziua de azi si ce nu….continuam sa facem la fel cum am fost obisnuiti, mai mult din inertie decat din convingere. si da, felicitari Oanei pentru initiativa. asta conteaza si ar trebui sa fie un exemplu pentru romani, initiativa. nu conteaza cat de greu, ce sacrificii presupune, atata timp cat faci ceva si nu stai sa-ti plangi de mila.
Buna Oana.
Apreciez curajul tau si ai toata admiratia noastra. Sunt sigur ca nu iti e usor, insa macar iti urmezi visul :).
Daca decizi sa deschizi o scoala de calarit, iti dam o mana de ajutor (cu ce putem si noi) si iti facem gratuit site-ul si toate materialile publicitare de care ai nevoie.
Adresa de email sper sa o primesti de la redactie 🙂
Succes in continuare !
“mula (asinul-femela)” – total aiurea explicatia. odata “mula” este denumirea femininului de la “catarca” (femela catarului) si nu de la “asin” care este sinonimul “magarului”. Pe de alta parte “mula” este un arhaism care reprezinta un cal lenes, sau un om bleg
Mi-as fi dorit mai degraba un titlu de genul:”Prieten(a) Oamenilor”…
Devino tu o prietenă a oamenilor ca să se scrie articole despre tine și nu mai comenta despre alții care aleg să facă un bine pe felia lor!
Felicitari pentru curaj si nu te opri.Stiu cat este de munca si cat de greu apar satisfactiile pentru ca am o ferma similara in Constanta al carei sclav am devenit .Sper sa nu renunti din cauza oamenilor pentru ca animalele nu au cum sa te dezamageasca.
Felicitarile mele >:D<. Faci parte printre putinele persoane de la noi din tara care se pot numi intr-adevar iubitoare de animale si mai mult, printre putinele care vad caii mai mult decat o "unealta" ori "mijloc de transport. Mult succes in continuare si sa te bucuri de toate animalele pe care ai fericirea sa le cresti :D:D:D
Felicitari teacher ! you are the best,le dati clasa la multi !!
Oana, esti minunata!
Pingback: Fapt confirmat: Cainii sunt fie optimisti, fie pesimisti » Think Outside The Box
Nu e nicio diferenta intre un cal si o gaina. Femeia are probleme.
Intamplator am citit si eu articolul cu ferma….hm….in mare parte e adevarat ce scrie in articol dar ….sunt cateva aspecte care nu corespund cu realitatea.N-o sa comentez acum ce si cum …Citind articolul m-am si amuzat (sunt acolo cateva neconcordante pe care n-o sa le comentez pt. ca n-am dreptul sa judec pe nimeni).Pe scurt…mass media te ridica…-mass media te coboara…
Pentru Oana …cele mai bune ganduri .Este foarte curajoasa.
La ferma sunt mai multe boxe. In prima sta momentan un pui de gaina, care este bolnav si a fost despartit de restul puilor “care sunt de carne, asa ca nu ne imprietenim cu ei”, cum explica Eliana.
Păcat că unele animale sunt iubite, iar altele ucise fără nicio problemă…
Iar folosirea cailor pentru sport, din punct de vedere etic mi se pare cel puțin discutabilă.
Ma bucur ca se mai prinde cineva din cand in cand.