Prezervative, lubrifianţi şi pornografie pentru vegani

0

Sexul uman protejat necesită şi un pic de implicare animală – majoritatea contraceptivelor orale sunt produse de companii farmaceutice care fac teste pe animale, iar cazeina, o substanţă proteică aflată în lapte, este întâlnită în multe prezervative din latex. În ultimii ani, industria sexului protejat a făcut eforturi de a-i ajuta pe vegani – care resping produsele de origine animală – să se ferească de boli şi de sarcini nedorite, iar de ceva timp îi curtează cu prezervative numai pentru ei.

După o muncă de cercetare de câţiva ani, menită să obţină aprobarea regulatorului american Food and Drug Administration, O!Zone Wholesale este în momentul de faţă singurul importator de prezervative RFSU certificate din SUA. RFSU nu este singurul producător de prezervative care nu foloseşte cazeina, însă este una dintre puţinele companii care a obţinut aprobarea informală a veganilor. După ce a avut de-a face cu producători de prezervative care nu au specificat clar dacă produsele lor au sau nu origini animale, magazinul online The Sensual Vegan le cere acum retailerilor să semneze o declaraţie în care să susţină că toate prezervativele pe care le fabrică sunt 100% destinate veganilor. Totodată, din moment ce unii lubrifianţi care stimulează plăcerea sexuală conţin enzima lactoperoxidază, provenită din lapte, sau substanţe extrase din mierea de albine, producătorii au început să-i curteze pe veganii şi cu lubrifianţi lipsiţi de derivaţi de origine animală, etichetaţi ca fiind “naturali” sau “organici”. Apoi mai există şi pornografia vegană. Veg Porn, de exemplu, expune poze cu fotomodele care urmează o dietă vegetariană sau vegană şi se promovează ca distribuind materiale sexuale “pentru erbivori şi pentru cei care îi iubesc; omnivorii şi semii-vegetarienii nu ar trebui să aplice”. Cei interesaţi găsesc aici o listă de site-uri pentru adulţi destinate veganilor erbivori.

Sursa: Good.is

Foto: rfsu.se

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger