Președintele Parlamentului European critică ACTA

0

Martin Schulz, politicianul german care, din luna ianuarie, a devenit președintele Parlamentului European, a declarat ieri că Acordul Comercial pentru Combaterea Contrafacerii este disproporționat și nu oferă utilizatorilor suficientă protecție în ceea ce privește drepturile acestora. Declarația sa a venit în urma valului de proteste care a acaparat sâmbătă peste 200 de orașe europene.

 



”Echilibrul necesara dintre protecția copyrightului, pe de o parte, și cea a drepturilor fundamentale ale utilizatorilor, pe de alta, nu este stabilit destul de clar în cadrul acestui acord. După părerea mea, cred că tratatul nu este bun în forma lui curentă,” a declarat Schulz agenției germane ARD.

Deși pe 26 ianuarie 22 de state europene au semnat ACTA, până acum niciunul dintre ele nu a ratificat acordul. Ba dimpotrivă: Polonia, Cehia și Letonia au pus problema în stand-by, iar Germania și Slovacia, care nu s-au numărat printre statele semnatare, au anunțat că nici n-o vor face în condițiile actuale.

Potrivit calendarului de evenimente, comisia comercială a PE va începe examinarea ACTA pe 29 februarie, urmând să facă Parlamentului o recomandare până la finalul lunii mai. Votul final al Parlamentului European va avea loc la jumătatea lunii iunie.

Sursa: Zdnet.co.uk

Foto: Imagini din timpul protestului anti-ACTA de la București, Sursa: România spune NU ACTA


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger