Presa: O alta ramura a industriilor profitabile sau mai mult decat atat?

13

Despre rolul si starea actuala ale presei s-au purtat nenumarate discutii. Au fost argumente pro si contra, articole, dezbateri, seminarii si emisiuni. Au fost jurnalisti care au recunoscut pe fata ca practica aceasta meserie numai pentru bani, altii au ales sa fie mari deontologi si educatori in teorie si sa faca bani cand luminile reflectoarelor se sting, altii au ales sa-si faca treaba pentru ca au crezut in diverse lucruri.

de Magor Csibi

Ce nu mi-a placut niciodata in constructia democratica a societatii este faptul ca in dezbaterile axate pe rolul presei nu a existat niciodata impartialitate. Noi, cei din presa, punem intrebarea si de cele mai multe ori tot noi dam raspunsul. Iar daca cineva organizeaza o dezbatere reala pe acest subiect, noi putem lua oricand decizia de a nu scrie, filma sau relata nimic despre evenimentul respectiv.

In acest fel, exista un mare pericol, pericolul subiectivitatii noastre. Asa cum n-a functionat liberul arbitru in cazul bancilor si institutiilor financiare si piata nu s-a autoreglat, sau s-a autoreglat favorizand doar anumiti oameni, asa se poate intampla si cu presa.  Sa ne cerem o libertate absoluta si sa ne justificam diversele actiuni cu argumente mai mult sau mai putin credibile. Ca noi vorbim, iar voi ne ascultati.

In acest scenariu, singurul feedback din partea audientei raman cititorii sau spectatorii. Iar singurele argumente valabile devin ratingul, vanzarile directe, publicitatea etc. Cu cat te citesc mai multi, cu atat ai o legitimitate si venituri mai mari.

Atunci cand vorbim doar de rating si vanzari dispare insa continutul. Apare senzationalismul si un jurnalist va fi in stare sa trasforme orice eveniment minor intr-o stire bomba. Sursele sunt din ce in ce mai nesigure, realitatea e din ce in ce mai relativa si scopul presei devine din ce in ce mai interpretabil.

Ca pana la urma presa va da “numai ce va trebuie”. Nu-i asa?

Deseori uitam ca, desi multi dintre noi poate am vrea sa mancam zilnic ciocolata, sa bem bere toata ziua si sa ne inhamam numai la mancaruri grase, totusi nu o facem. De ce? Pentru ca ne gandim si la ziua de maine. In acest context este adevarat ca te legitimeaza cifrele, dar nu ai de unde sa stii daca acele cifre genereaza ceva util pentru societate sau traduc simptome de boala pentru o societate din ce in ce mai dezorientata.

Atunci se ridica intrebarea: Ce este presa si ce ar trebui sa fie presa? Mai este presa un vehicul care livreaza informatii sau nici nu e nevoie de asa ceva? Isi asuma presa un rol educator sau continua sa va dea “ce va trebuie”? Este normal sa vorbeasca doar cifrele sau pe undeva mai e vorba si de calitate?

La o astfel de dezbatere, doar voi puteti da raspunsurile. De data asta nu in cifre, ci in cuvinte. I-am rugat pe Ioana Avadani si pe Cristi Lupsa sa porneasca dezbatera, dar de data asta rolul principal il jucati voi.

Ce doriti de la noi?

[coloana]

Frate, frate, dar presa-i pe bani

avadani

Ioana Avadani, Director Executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent

Sigur e pe bani şi e bine aşa.

Dacă vă închipuiţi că ştiţi care este cea mai veche meserie de pe lume – şi cred că ştiu la ce vă gândiţi – vă înşelaţi. Tranzacţionarea informaţiei este cea mai veche îndeletinicire a omului şi este atât de timpuriu apărută în evoluţia noastră încât, zic unii, este inerentă naturii umane. Şi atunci, dacă ai o piaţă mare cât lumea, la propriu, de ce să nu o valorifici?

Eu sunt prima gata să recunosc că mass-media îndeplinesc un serviciu public, tranzacţionând informaţia dinspre „centrele de comandă”, dinspre „putere”  spre public, spre cei mulţi care au delegat gestionarea trebilor cetăţii, dar şi vice versa, punând în faţa mandatarilor puterii lista de nevoi şi aşteptări sociale. Este un serviciu specializat, care se cere „prestat” de personal specializat şi care, prin urmare, trebuie valorizat ca atare  şi taxat în consecinţă. Aşa cum plătim pentru celelalte servicii publice – apă, canalizare, transport public, asistenţă sanitară – aşa trebuie să plătim şi celor ce tranzacţionează informaţia spre şi dinspre noi.

Tranzacţia comercială ne garantează (sau ar trebui să o facă) un produs de calitate (la nivelul aşteptărilor fiecăruia, măsură unică nu există), bonitatea furnizorului, livrarea la termen, service post-vânzare. Apreciem un costum bine croit de un meseriaş elegant şi amabil şi suntem gata să plătim pentru asta. De ce nu am plăti pentru informaţie de aceeaşi manieră?

Cum plătim? Luarea unui ziar este un act de vânzare-cumpărare „la vedere” (marfă contra bani) care are în spate un contract tacit: în acel anume ziar vom găsi acele informaţii pe care le credităm cu credibilitate şi care ne crează o zonă de confort, pentru că ne regăsim în ideile şi principiile publicaţiei, limbajul ne este accesibil, interesele ne sunt satisfăcute. În audiovizual, ca şi în online, tranzacţia este mai puţin intuitivă, căci nu este materială. Mulţi sunt tentaţi să creadă că televiziunea/radioul/produsul online sunt gratis şi că plătim doar suportul tehnic („cablul”). Plătim însă şi conţinutul, cu atenţia noastră, cu prezenţa noastră fizică în faţa aparatului de recepţie. Cum extrem de plastic în cinism se exprima un fost director al canalului francez TF1, plătim în „timp de creier odihnit” – numai bun de expus comunicării comerciale („reclame” sună mai urât, nu?).

Indiferent de mijlocul de plată, cineva se îmbogăţeşte de pe urma tranzacţiilor cu informaţii. Şi nu e ruşine. Nu e blamabil. Profitul în presă, chiar îmbogăţirea din presă – mogulismul (nomine odiosa) – nu e un lucru rău în sine. Dacă serviciul public prestat este de calitate, dacă satisface o nevoie socială prezentă şi dacă beneficiarii (fie ei „publicul general” sau „nişele” exclusiviste) sunt mulţumiţi, atunci (răs)plata lui naturală, pe orice piaţă funcţională, este profitul. Problemele apar odată cu falsurile, cu etichetele înşelătoare (când se scrie „independent” şi se citeşte „de partid”), cu marfa de proastă calitate şi cu vânzarea de piei de cloţă pe post de informaţie la zi. Apar problemele atunci când nu ştim cine ne vinde, de fapt, informaţia. Când „serviciul clienţi” nu există şi nu avem cui ne plânge de defectele mărfii. Dacă e să sancţionăm ceva, nu natura comerială a tranzacţiei ar trebui să ne stârnească mânia, ci contrafacerea, maimuţărirea ei. Altfel, ar însemna să judecăm mass-media prin aberaţiile (luaţi, vă rog, termenul, în sensul de abatere de la normă) ei şi să punem pe seama naturii comerciale, oneste în sine, a mediului ticăloşiile rezultate din comportamentul uman. Am amesteca planurile – şi am face exact ceea ce reproşăm, uneori, şturlubaticei noastre prese.

[coloana]

Întâi conţinut de calitate, apoi bani

Clipboard02

Cristian Lupşa, jurnalist şi editorul Decât o Revistă

Pe 31 martie se fac trei ani de când m-am întors în România, după patru ani de jurnalism în SUA – am făcut un master, am lucrat la ziare şi am coordonat un program de training. M-am întors, într-o bună măsură, pentru că nu-mi dădea pace un gând pe care i l-am şi împărtăşit şi şefului meu, Bill Kovach, fost şef de birou în Washington pentru New York Times şi curator al programului Nieman de la Harvard. (Bill are 78 de ani şi e supranumit „Conştiinţa Jurnalismului American”.)

I-am spus că nu mă pot hotârî: să rămân în America şi să execut jurnalism la standardele profesiei, sau să mă întorc în România, unde nu există standarde, dar unde aş putea ajuta la construirea unui jurnalism mai bun. Nu mi-a răspuns direct, dar am intuit ce gândeşte: du-te oriunde e nevoie de jurnalism mai bun.

Am învăţat de la Bill şi din The Elements of Journalism, o carte de căpătâi pe care a scris-o împreună cu Tom Rosenstiel, că scopul fundamental al jurnalismului e să le ofere oamenilor informaţiile de care au nevoie ca să fie liberi şi ca să se autoguverneze. Că presa e un business, dar unul în care loialitatea primordială e faţă de cetăţeni şi calitate, nu faţă de profit.

În ultimii trei ani de România însă, am învăţat că, la noi, publicul şi calitatea jurnalismului sunt la coada listei priorităţilor. Am văzut suficientă incompetenţă editorială şi managerială încât să cred că n-avem nimic de pierdut dacă schimbăm modelul.

Am cunoscut editori care nu ştiu diferenţa dintre abordările jurnalistice; reporteri care habar nu au să documenteze un subiect; manageri care le cer angajaţilor să stea în redacţie de la 10 la 18, ca la fabrică, în loc să-i trimită pe teren; şefi care n-au nicio greaţă să inventeze scrisori de la cititori sau să potrivească citate cu mâna dacă nu dau bine; şefi care îşi alintă cititorii spunându-le „bizoni”; colegi care pun prietenia cu subiecţii deasupra intereselor publicului; editori care schimbă cifre ca să le facă mai „de impact”; manageri care n-au nici cea mai vagă idee ce înseamnă produsul pe care îl publică; angajaţi care scriu din burtă şi nu fac altceva decât să se plângă de salariu; publicaţii care trântesc reclame la sprayuri şi căni de cafele şi ciocolată în mijlocul conţinutului editorial, ştergând orice diviziune între publicitate şi munca jurnalistică; reporteri care n-au trecut în viaţa lor printr-o şedinţă de brainstorming; ziare care se reîmpachetează sau se încarcă de cadouri, fără a creşte cu nimic calitatea conţinutului pe care îl încarcă în pagină sau online.

Obsesia cu finanţele ne-a făcut să uităm că produsul pe care majoritatea dintre noi încercăm să-l vindem e mediocru, fuşărit şi irelevant.

O redacţie întreagă părăseşte un săpătămânal şi scoate altul, identic, singura diferenţă fiind că se laudă că nu mai sunt sclavi intereselor financiare. Blogurile de media vorbesc aproape exclusiv despre cine ce cumpără, cine cât investeşte, cine unde dă afară. Toţi sunt fascinaţi de cum funcţionează netul, de cum ar putea strânge bani şi comunităţi şi uită că toate infrastructurile pe care le construiesc trebuie să ofere ceva. Nu ajunge să exişti ca să fii citit, ascultat sau privit.

Asta e greşeala principală a jurnalismului românesc, de la cel mai junior reporter până la patron – impresia că ajunge să exişti pe piaţă. Că ajunge să schimbi ambalajul şi să te eficientizezi financiar. Că dacă stăpâneşti modelul de business, faci presă de calitate.

Eu am ales să privesc altfel lucrurile. Cred că dacă pui publicul şi conţinutul înaintea intereselor financiare ai mai multe şanse să fii relevant şi interesant. Suficient de relevant şi interesant încât să poţi să te menţii ca business? Asta nu ştiu. Dar ştiu că după atâtea eşecuri şi după atâta jurnalism haotic, fără scop şi fără miză, n-avem nimic de pierdut dacă încercăm.

[coloana] [poll id=”10″]

Foto main: Reuters

Tags:



13 comentarii

  1. Ma tem ca tanarul editor va face, intr-un bun sfarsit, tocmai ceea ce infiereaza cu “manie jurnalistica” marca dincolo de Ocean. Caci daca a fost alaptat la o vaca sacra de-acolo si deplange starea de acasa, atunci simplu nu recunoaste ca se confrunta cu mostenirea peste generatii a ceea ce s-a nascut in prerie.
    Presa americana nu se asteapta sa descopere cu ajutorul celei romanesti manipularea de dragul cifrelor de vanzare, nici la nivel nu va fi lesne a o sub-licita, doar ca se aplica arheologia in cautarea minimului nivel comun. Este suficienta evocarea copiosului film al lui B. Wilder ” The Front Page”.
    Europa apuseana, avand in lumea bipolara la randul ei un far luminos la care se luau lectii in ale izbandei, a aruncat peste bord o deontologie a presei mai rara si s-a supus tiparelor unui jurnalism de “wild-west”, fiecare publicatie adusa la jalnica infatisare uniformizata cu ferma convingere ca tocmai ea va reusi sa bulverseze piata. Iar de la aceste mai modeste imperii mediatice a supt presa romana dupa ce si-a dobandit libertatea si orice alta metamorfoza ar fi fost un miracol. Din apa-n put, poate cu elan, dar tot acolo.

  2. Exista grupuri de interese, iar presa automat va fi aservita acestora, deoarece grupurile detin puterea financiara si politica. E drept, poate aparea o publicatie “eroica” care sa se joace de-a obiectivitatea, dar in momentul in care “supara” poate fi redusa la tacere prin o serie de mijloace si parghii.

    Internetul e singurul loc in care se poate manifesta o presa “libera”, deoarece e dificil sa impui restrictii, si costurile sunt practic inexistente; dar ce folos, ca “mainstream media” va cantari intotdeauna mai mult, deoarece oamenii sunt niste mase, si masele nu gandesc independent, si nici nu se abat cu mult de la “mersul general” al lucrurilor. Si de cele mai multe ori, nici nu sunt interesate de chestiile importante, ci de show. Inca de mai multi ani, o serie de ziare mari s-au transformat in tabloide pentru a supravietui; sau au ajuns pe mana asa-zisilor “moguli”.

  3. Oricâte pericole se ivesc in jurul tău, sunt convinsă că merită încercarea.
    Să ai standarde înalte și să determini schimbarea este un exercițiu de dezvoltare profesională si personală.
    Felicitari!

  4. Catalin Dimofte on

    1. Sarut dreapta, Ioana.
    2.1. Explicati-mi si mie cum se voteaza, nu vad niciun buton pe nicaieri.
    2.2. Explicati-mi si mie, daca tot veni vorba de presa, continut de calitate etc., cum se poate raspunde cu DA sau NU la o intrebare cu SAU. M-am plictisit de cate ori am folosit bancul cu zebra ca exemplu…
    3. Lucian, de acord in general cu pesimismul tau, cu precizarea ca nici online-ul nu (mai) e chiar atat de ieftin daca vrei un produs de calitate, atat ca forma, cat si continut. Intreaba-i pe amicii de la Hotnews 😉
    4. In general, dezbaterile despre presa purtate in/din interiorul ei au, ca de fapt in cazul oricarei alte bresle, ceva din proverbialul navel gazing, sunt narcisiste. Ce mult ne place sa fim considerati (si eventual tratati si platiti ca atare) a patra putere in stat…
    Directia asta de dezbatere — presa nu este ca ailalti, este “altceva” — e o pista falsa. Oricine poate pretinde asta — profesorii ne deschid ochii, ne fac oameni; doctorii ne tin in viata; pompierii ne salveaza etc. Toti sunt “altceva”, toti s-ar dori primus inter pares intre profesii…
    5. Altminteri, lumea-i cum este si ca dansa suntem noi. Presa romaneasca (si politica, si transportul in comun, si educatia, si sanatatea, si orice altceva) este decat o oglinda (sic!) a intregii societati, nici mai buna, nici mai rea.
    Iar dezideratele sunt si ele aceleasi, desigur adaptate la specificul activitatii — mi-ar placea sa vad (mult) mai multa seriozitate, aplecare spre subiecte “care ne doare”, mult mai putine virgule intre subiect si predicat, jurnalisti mai bine pregatiti — atat in ceea ce priveste subiectele propriu-zise, cat si “tehnic” — mai multa onestitate si mai putina obedienta… ziare mai putine, dar mai bune.
    Nu cer mult, nu?

  5. Lupsa devine plictisitor cu discursul lui pro jurnalism in slujba cititorului. Tre’ sa existe un echilibru, un echilibru acceptat si imbratisat de cititor. Mai de graba accepta cititorul o reclama decât sa dea 25 de lei pe o revista. Lui Lupsa ii scapă multe lucruri si se îndreaptă vertiginos către culmea ipocriziei. Păcat de el, ar fi putut sa nu se iroseasca. A ales o cale fără întoarcere si nu face decât sa ne arate tuturor, colegi de ai lui care mai stim cât de cât sa scriem si avem totuşi ceva experienţa, ca este un inadaptat incurabil si un idealist.

  6. Sunt curioasa daca tanarul jurnalis editor isi va pastra veleitatile jurnalistice si peste ani, sau va suferi anumite unduiri precum majoritatea jurnalistilor…. Tot respectul pentru ideeile enuntate, din pacate in Romania s-au cam pierdut speciaistii din toate domeniile, profesionalismul a fost inlocuit cu interesul presonal…material! Si mi-e groaza pentru ca ma uit in jur si ma cutremur…dar asta e alt topic.
    Consider ca ar trebui sa plecam de la ideea ce se cere pe piata, ….. in concluzie ce se vinde! Pentru ca din pacate in jurul acestui item se cam invarte totul!?..Au invatat atat de bine sa-si vanda marfa manipuland marea masa…pt ca trebuie sa recunoastem ca atata timp cat lidere de vanzari sunt anumite tabloide…cu un caracter atat de josnic…putem sa tragem o concluzie dezolanta asupra cititorilor, si sunt profund mahnita…
    Probabil majoritatea materialelor mass-media se refera la pubicarea sau nepublicarea – in functie de interesul scontat!

  7. Pingback: Tweets that mention Presa: O alta ramura a industriilor profitabile sau mai mult decat atat? » Think Outside The Box -- Topsy.com

  8. Mi-as dori sa traiesc sa vad si eu in presa romaneasca “intai calitate, apoi bani”.
    Insa sunt pesimista din punctul asta de vedere. Nu neg ca exista si materiale bune, insa sunt atat de multe “scursuri” de texte, incat ti se face sila, efectiv sa mai citesti anumite ziare.

  9. Pingback: pligg.com

  10. Bogdan Niculescu on

    Ma bucur sa-l revad pe Cristian Lupsa. E cam idealist, e adevarat, dar pana la urma are dreptate. Ce mai avem de pierdut? Cand imaginea jurnalistilor se confunda cu “tonomate”, cu paparazzi si cu “analisti” analfabeti de chiloti de vedete autohtone, ce prestigiu mai exista in meseria asta?
    Poate Cristi are dreptate si poate ca pseudo-jurnalistii ar trebui scosi cumva din corpul jurnalistilor “adevarati”, pentru care informatia nu reprezinta numai o suma de bani, dar si o datorie, care respecta un cod deontologic si niste proceduri care ii garanteaza acuratetea, corectitutdinea si e mandru ca face parte din breasla (in Franta nu poate fi jurnalist orice neica-nimeni; in America la fel, procedura e anevoioasa, poate ne povesteste Cristi cu alta ocazie :D).
    Asa ca nu taiati niste aripi care ar putea sa zboare, ok?:)

  11. Pingback: Despre aşa (pre)zisa moarte a jurnalismului : A Scrie

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger