Premieră: Cel puţin cinci femei au câştigat locuri în consilii municipale la alegerile din Arabia Saudită

0

Potrivit CBS News, cel puţin cinci femei au câştigat locuri în consilii municipale de pe teritoriul Arabiei Saudite, la alegerile care au avut loc sâmbătă în acest regat, alegeri la care femeile au avut, pentru prima oară în istoria ţării, dreptul să voteze şi să candideze.

Prima femeie despre care s-a aflat că a fost aleasă în consiliul din Madrakah, aflat în apropierea oraşului Mecca, este Salma bint Hizab al-Oteibi. În total, 6.440 de candidaţi au participat la aceste alegeri din regatul saudit, dintre care peste 900 au fost femei, în acest an, în premieră pentru ţara arabă cu legi extrem de stricte în privinţa femeilor (spre exemplu, acestea nu au dreptul să conducă maşina în această ţară şi nu pot avea permis de conducere).

Deşi au avut dreptul să candideze, femeile nu au avut voie, în timpul campaniei electorale, să se întâlnească direc cu votanţi de sex masculin. Pentru a se înregistra ca votante, femeile au întâmpinat o serie de obstacole administrative, birocratice, dar şi de infrastructură (lipsa transportului). Din aceste motive, sub 10% dintre votanţii înregistraţi au fost femei, scrie publicaţia The Guardian.

Consiliile locale (municipale) în care au fost alese şi femei se află în regiuni diferite ale ţării, de la oraş cosmopolit până la localităţi mici aflate în apropierea locurilor sfinte ale islamului. Alegerile sunt un lucru extrem de rar în Arabia Saudită (care este regat); practic, sâmbătă a fost a treia oară în istoria ţării când cetăţenii ei au mers la vot. În perioada 1965 – 2000 nu au fost organizate deloc alegeri în ţară.

Decizia de a permite femeilor să voteze şi să candideze îi aparţine regelui Abdullah, care a murit în luna ianuarie a acestui an, dar, înainte, a numit 30 de femei în consiliul consultativ al regatului. Aceste acte fac parte din “moştenirea sa” ca lider al regatului saudit.

Surse, foto şi mai multe detalii: The Guardian, CBS News, BBC


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger