Dacă auzi voci este recomandabil să reduci cantitatea de cafea consumată. Cel puţin aşa susţine un studiu australian potrivit căruia există o legătură puternică între consumul de cafea, stres şi halucinaţii auditive.
Voluntarii au ascultat zgomot alb la căşti timp de trei minute. De câte ori auzeau chiar şi un fragment din “White Christmas” al lui Bing Crosby ei avea sarcina să apese un contor. Voluntarii nu ştiau scopul adevărat al studiului, ei credeau că tema este percepţia auditivă.
Cântecul nu a fost pus niciodată, dar participanţii care au declarat că sunt foarte stresaţi şi au băut multă cafea – cei care, în mod regulat, beau peste cinci căni de cafea pe zi – erau mai predispuşi să declare că au auzit cântecul.
“Noi credem că stresul, în combinaţie cu un nivel ridicat de cofeină determină oamenii să reacţioneze exagerat la mediu, de exemplu să audă sunete care nu există”, explică Simon Crowe, coordonatorul studiului.
Foto: Flickr / Mike_fleming
Sursa: MSNBC