Poveşti de artă educațională la Replika

0

Asociaţia Culturală REPLIKA vă invită în perioada 7 septembrie – 9 noiembrie la CENTRUL DE TEATRU EDUCAŢIONAL REPLIKA (Str. Lânăriei 93-95, sector 4, Bucureşti), pentru a viziona “Poveşti la Replika” – un proiect de artă educaţională şi cultură participativă, care prezintă, timp de două luni, spectacole de teatru, cărţi şi filme înrudite tematic, într-un format axat pe inter-relaţionarea dintre forme de expresie şi domenii diferite, care au un conţinut similar.

“Poveşti la Replika” abordează teme şi subiecte adresate în special publicului tânăr, dar nu numai, puţin explorate în arta contemporană din România: violenţa în şcoală, abandonul şcolar, situaţia copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, pornografia, profesiile invizibile şi adaptarea la sistemul capitalist, tulburări din spectrul autismului, sistemul autoritar de predare în şcoală, drepturile copiilor, drepturile animalelor. De asemenea, fiecare seară de artă tematică va fi însoţită de un meniu tematic.

În cadrul Platformei de Artă Educaţională vor fi prezentate spectacole de teatru, cărţi şi filme, dintre care menţionăm: Familia Offline (text Mihaela Michailov, regia Radu Apostol), Poveste pentru oameni mari (text Sabina Grădinaru, regia Andreea Iacomiţă), Habemus bebe (text Elena Vlădăreanu, regia Robert Bălan), Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu – de Dan Lungu, Mâini cuminţi. Copilul meu autist – de Ana Dragu, Poveşti cu scriitoare şi copii (coord. Alina Purcaru), Aici… adică acolo (regia Laura Căpăţână), Şcoala noastră (regia Mona Nicoară şi Miruna Coca-Cozma), Lampa cu căciulă (regia Radu Jude), Superman, Spiderman sau Batman (regia Tudor Giurgiu), Artă (regia Adrian Sitaru).

În cadrul Platformei de Artă Educaţională va avea loc, pe 28 septembrie, premiera spectacolului I♡U [ahy hahrt yoo], text şi regie Nico Vaccari, o producţie Teatrul Beznă, Colectiv A, Fundaţia Athon. Pe 26 octombrie este invitat în cadrul Platformei spectacolul S-a întâmplat într-o joi (text Elise Wilk, regia Adi Iclenzan) – de la Teatrul FIX din Iaşi, iar pe 2 noiembrie – spectacolul Provizoriu (idee&concept Raul Coldea şi Petro Ionescu), produs de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca

Perspectiva intersecţională şi interdisciplinară propusă în cadrul Platformei de Artă Educaţională – teatru, film, carte – facilitează înţelegerea complexă a artei contemporane, anulând limitele dintre domenii şi concepte stric determinate, care devin din ce în ce mai flexibile şi modelabile.

POVEŞTI la REPLIKA – Platforma de artă educaţională este un proiect cultural finanţat de ARCUB, în cadrul Programului cultural Eşti Bucureşti. Toate spectacolele încep la ora 19.00. După fiecare spectacol are loc o prezentare de carte, urmată de o proiecţie de film.

Programul complet al Platformei îl găsiţi pe www.facebook.com/CentruldeTeatruEducational

INTRAREA este GRATUITĂ în limita locurilor disponibile!


Leave A Reply