Poveşti colorate din Piaţa Ţărănească – FânFest 2014

0

Micul Prinţ s-a oprit în Piaţa Ţărănească de la FânFest, la o tarabă veselă unde stau atârnaţi cercei şi coliere, printre borcane cu dulceaţă şi cutiuţe desenate cu pisici şi curcubee, făcând cu ochiul săculeţilor plini cu lavandă aşezaţi în iarbă. În spate, un tânăr împleteşte brăţări din aţă cerată; prin faţă, se perindă lume. Mai încolo, o puştoaică blondă, argint-viu, ia tulnicul şi zice o cântare, ridicând, la final, instrumentul spre cer, ca orice tulnicăreasă care respectă tradiţia.

 

 

Text şi fotogafii: Camelia Jula

 

Bunica ei reorganizează taraba cu obiecte vestimentare populare ţesute de ea însăşi la război şi cusute cu mâna. Pe scări în sus, un tânăr din Cluj meştereşte obiecte din piele; la intrare, ciorapi de lână, purtând dragostea pentru Roşia Montană şi efortul muncii femeilor localnice care i-au împletit, se leagănă în adierile de vânt, pe deasupra siropurilor şi dulceţurilor făcute de Tică Darie, din fructe culese de pe dealurile şi de prin pădurile roşiene. Lumea nu trece prin Piaţa Ţărănească. Vine aici să stea. Să vorbească cu artizanii. Să întrebe de unde sunt obiectele aduse şi cum sunt făcute. Să schimbe idei şi impresii. Să se încânte de frumos. Să se bucure de tihna locului şi timpului petrecut acolo.

Andrei Mureşan are 28 de ani, este din Cluj şi lucrează în piele. Stă cuminte la taraba lui şi meştereşte pe loc, cu o unealtă specială, câte ceva. A participat la protestele de anul trecut pentru Roşia şi acum a venit în Piaţa Ţărănească cu brăţări din piele, lucrate de el. Soţia lui a rămas la Cluj: aşteaptă să nască primul lor copil. “Dacă primesc telefonul… am plecat”, râde Andrei. Mărturiseşte că îl linişteşte munca pe care o face şi îi place. “Iar dacă iese şi un bănuţ din ea, e şi mai bine”, zâmbeşte el. A intrat în Asociaţia Meşterilor Populari din Cluj şi, pe lângă brăţări, mai face curele pentru ceasuri sau alte obiecte, dar numai din piele. A învăţat în mare parte singur să facă tot ceea ce face, mai discută cu colegi pielari, se mai documentează pe internet… “Nu este şcoală pentru aşa ceva în România. Sunt câteva ateliere pe care le admir foarte mult, în schimb, în Cluj, Arad şi Bucureşti”, spune Andrei. Îi place Roşia Montană în special pentru autenticitatea caselor. “Satul acesta este incredibil pentru că toate casele sunt cum au fost ele făcute, cum au ieşit din mâna meşterilor, nu au ajuns încă băieţii din Spania să le renoveze, să pună termopane. Oriunde întorci capul vezi o casă de patrimoniu. Iar FânFest este o atitudine a tinerilor care au reuşit să se adune sub o idee, pentru prima oară la noi după căderea comunismului, ceea ce este extraordinar”, crede el.

 

SONY DSC

Andrei şi brăţările din piele lucrate de el

SONY DSC

 

Cutiile colorate care fură privirile la o tarabă mai jos sunt pictate de o prietenă a Paulei Bora; “sunt aşa colorate pentru că aşa e sufletul ei, plin de culoare şi lumină, de veselie”, spune ea. “Toate au viaţă, au o poveste”. Paula face şi ea obiecte artizanale, delicate, originale, diafane. La aceeaşi tarabă, stau dulceţuri de colecţie, săculeţi cu lavandă, cercei pictaţi pe un soi de seminţe din Uruguay, brăţări împletite din aţă cerată. Paula a mai fost şi anul trecut la festival, dar acum este pentru prima oară când iese cu obiecte lucrate manual sau produse de casă la vânzare, într-un târg. “De trei zile de când sunt aici, mă simt extraordinar! Îmi pare rău seara când trebuie să strâng şi să plec, abia aştept să vină dimineaţa, să fiu din nou aici. Am discutat cu localnici, cu străini, lumea se opreşte, stă la poveşti. Ieri am discutat cu doi finlandezi care mi-au spus că sunt prea ieftine produsele noastre, la calitatea oferită”, rememorează tânăra, care i-a servit pe turişti cu sirop de soc şi de corcoduşe. “Am primit şi sugestii, pentru anii viitori: să fac dulceţuri fără zahăr sau cu zahăr brun. Am observat că oamenii sunt deschişi la a încerca dulceţuri mai deosebite, de pepene galben, corcoduşe, cu seminţe, cu migdale. Iar săculeţii cu lavandă au prins extrem de bine la copiii mici, care nu au mai plecat fără după ce şi-au băgat năsucurile în ei!”, râde Paula.

 

Bijuterii realizate de Paula

 

SONY DSC

Micul Prinţ, între alte poveşti colorate spuse frumos pe cutii pictate

SONY DSC

 

Micul Prinţ stă cuminte pe cutia pe care este pictat, la taraba Paulei. Toată lumea se opreşte, îl pozează, întreabă despre cutie. Spaţiul din Piaţa Ţărănească este un loc al poveştilor, de fapt. Spre deosebire de alte târguri, aici nimeni nu te agasează să cumperi, nu încearcă să te convingă de nimic. Poţi privi cât doreşti, poţi întreba, poţi proba şi poţi pleca mai departe. Sau poate rămâi alături de artizan şi o oră, vorbind despre munca lui şi pasiunea cu care face ceea ce face. Nu există presiunea comerţului, există doar frumuseţea schimbului de păreri şi bucuria lucrului de mână oferit cu dragoste şi primit cu încântare. “Această Piaţă Ţărănească nu are aspectul, aerul acela oriental, de bazar, ci este cu totul altceva. Aici vii, priveşti, dacă îţi place, cumperi, dar nu încearcă nimeni să te convingă să cumperi. Interacţionezi cu oamenii, faci schimb de idei, de gânduri”, întăreşte şi Paula. Amicul ei, Rareş, prezent şi el acolo, face cercei unicat, pictând diverse modele pe un fel de seminţe din Uruguay (“sunt ale unui copac care seamănă cu salcâmul nostru şi el le-a descoperit, adică s-a gândit că poate face ceva cu ele, nu a mai văzut la altcineva să facă bijuterii din ele”). Şi brăţările din aţă cerată, o “materie primă” specifică tot Americii de Sud. Interesant în cazul său este că obiectele pe care le lucrează nu au preţ. “El merge pe ideea ca oricine doreşte un produs care îi place să îi ofere cât consideră că face obiectul respectiv. Ce este făcut de el este la liber, fiecare lasă cât consideră că merită”, explică Paula.

 

Cercei inediţi, pictaţi pe seminţe aduse din Uruguay

SONY DSC

 

La taraba doamnei Mariana Gligor din Câmpeni întâi ascultăm o melodie cântată la tulnic de nepoata ei, Denisa, care are 11 ani şi a învăţat să “zică din bucium” încă de când avea numai patru ani. “Fiecare melodie are o poveste a ei”, ştiu şi bunica, şi nepoata. “Şi totul depinde de buze”, explică, sfătoasă, Denisa. “Mie mi-a plăcut foarte mult, de asta am învăţat, şi, în plus, trebuie să continui tradiţia”, apasă pe cuvinte fetiţa. Bunica ei este, de loc, din Vidra (o zonă vestită pentru tulnicăresele sale), dar s-a măritat în Câmpeni, “cu tulnicul zestre”, spune ea. Şi intenţionează să îl lase moştenire nepoatei, “când s-o mărita”, la rândul ei. Denisa spune că i-a luat cam două luni până a deprins tainele tulnicului. Acum îi învaţă, cu bunica, şi pe alţi copii din zonă, în special pe fete, să cânte la tulnic. Tot cu bunica, lucrează obiecte făcute de mână – dacă bunica ţese şi coase cămăşi, ii sau ştergare, Denisa face păpuşi din materiale textile sau pâslă, unele îmbrăcate în costume populare, altele înfăţişând personaje din poveste (pe tarabă are toată “distribuţia” din Scufiţa Roşie). Bunica, doamna Mariana, cântă şi ea de mică la tulnic şi tot de mică se ocupă cu lucrul de mână. Iar “relaţia” sa cu FânFest-ul nu este de acum, ci de la începuturile festivalului, când a deschis o ediţie cu al său cântec din tulnic, însoţită de câţiva copii.

 

SONY DSC

Denisa şi tulnicul moştenit de la bunica ei

SONY DSC

SONY DSC

 

SONY DSC

Cu păpuşile pe care le face împreună cu bunica

SONY DSC

 

“Tatăl meu a fost meşter şi lucra multe tulnice, pe care le făcea pachet şi ni le punea în spate, nouă, copiilor, şi ne trimitea cu ele la târgul de pe Muntele Găina. Aveam vreo 7 – 8 ani când făceam asta, atunci te puneau părinţii la muncă de cum puteai să duci ceva în spate, nu ca acuma!”, râde doamna Mariana, care şi acum merge în fiecare an la târgul de la Găina, cu cămăşile, straiţele şi păpuşile lucrate de ea. “Eu cel mai mult fac la război, am două războaie acasă şi lucrez la amândouă. Mie nu îmi place să mă uit la televizor, nu îmi place politica, mie îmi place să lucrez şi să învăţ şi pe alţii să facă, am mai învăţat şi alte femei care acum, la rândul lor, lucrează obiecte din astea tradiţionale. Şi eu am făcut parte şi din formaţia de tulnicărese, cam tot pe post de solistă, am fost în multe părţi cu tulnicele, mă cheamă şi acum, la nunţi, să deschid nunţile, să anunţ mireasa”, povesteşte doamna Mariana. A reuşit să înregistreze un CD cu vreo 20 de cântece la tulnic, fiecare pentru câte un moment anume din viaţa satului sau a unei familii, dar mai are vreo 40 pe care ar putea şi ar vrea să le lase moştenire. “Pe vremuri, când nu erau telefoane, ca acum, dacă o femeie era gravidă şi o luau durerile de naştere, era o melodie numită “Îngeraşul” pe care o cânta şi aşa anunţa femeile din sat să vină la ea, să o ajute să nască. Şi ăsta e numai un exemplu, sunt melodii pentru fiecare moment din viaţa omului. Dar acum nu se mai folosesc. Eu am învăţat de la mama, de la o soră de-a mea, de la femeile din sat. Am fost dusă ca păstoriţă, când eram tânără, şi pe vremuri, când se mergea cu oile, se duceau pe joc, cu tulnicele, aşa se anunţau cei din faţa turmei cu cei din spate, să ştie când să oprească turma, când era o problemă”, îşi aminteşte tulnicăreasa din Câmpeni.

 

SONY DSC

Doamna Mariana Gligor, cu obiectele realizate de mâinile ei harnice şi pricepute

SONY DSC

 

 

Pasiunea şi talentul pentru lucruri de mână se moştenesc, în familia ei: mama doamnei Mariana a fost atât de pricepută la tors, încât a făcut odată întrecere cu o maşină de tors şi, cât maşina a făcut un fus, ea a făcut două. Doamna Mariana are o poveste pentru fiecare lucru ieşit din mâinile ei şi abia aşteaptă să împărtăşească şi altora tot ce a adunat de-a lungul unei vieţi atât de active şi pline de activităţi frumoase. Puţin mai jos de taraba ei, îmbrăcat cu o ie bărbătească şi cu un clop de paie în cap, Tică Darie a revenit la masa lui, de la cursa cu obstacole organizată pentru copii, pe stadion. În 2012, Tică a pedalat 3.000 de kilometri din Copenhaga până în Roşia, de unul singur, pentru cauza Roşia Montană. În 2013, a făcut drumul în doi, tot pe biciclete, din Germania, de data aceasta. Tot pentru campania Salvaţi Roşia Montană. Iar în toamna anului trecut s-a mutat cu totul la Roşia, în gazdă la un localnic care i-a lăsat o căsuţă mică în grijă. Tică este, de loc, din Suceava şi tocmai ce a împlinit 22 de ani. “M-am conectat aşa de puternic cu comunitatea de aici, încât am zis că este cazul să mă implic direct şi m-am mutat cu gândul de a înfiinţa un centru de cercetaşi pentru copii, de a face activităţi recreative pentru ei, ca să contribuim la dezvoltarea lor pentru societate, pentru comunitate”, mărturiseşte tânărul.

 

Tică la taraba lui

SONY DSC

Atelier creativ pentru copii, ţinut chiar în Piaţa Ţărănească

 

Tică şi-a pus la punct căsuţa în care şade, şi pentru confortul lui, şi ca să îi mulţumească proprietarului gospodăriei pentru că îl lasă să stea acolo (spre bucuria acestuia). În fiecare weekend, are activităţi cu copiii din zonă, alături de alţi adulţi implicaţi în clubul de cercetaşi. “La început, când m-am mutat aici, angajaţii RMGC erau foarte agresivi cu mine, eu făceam filmuleţe, scriam, iar părinţii mei s-au panicat puţin, dar apoi s-au obişnuit cu ideea, oricum mi-au dat libertate de mic, să umblu, să învăţ. Ei nu au venit până acum la Roşia, dar îi aduc în toamnă, sper, să vadă că nu sunt chiar pustnic aici”, râde Tică. Prima activitate cu clubul lui de cercetaşi a fost ecologizarea parcului în care se ţine, la FânFest, Piaţa Ţărănească. I-a dus şi cu cortul, în natură, apoi. “Sunt 20 de copii înscrişi, din care 15 activi mereu şi patru adulţi care ne ocupăm de ei, din Roşia şi din Câmpeni. Alte activităţi nu prea sunt prin zonă, pentru copii, avem cereri şi din Câmpeni să vină, sper ca pe viitor să putem să ne dezvoltăm, dacă se implică mai mulţi adulţi”. La taraba lui Tică se opreşte multă lume, unii pentru ce se află pe masă, dar mulţi ca să îl salute ori să îl întrebe ceva – este o figură deja emblematică a Roşiei şi a festivalului.

 

 

 

Ciorapii de lână pe care îi vinde “nu sunt făcuţi de mine, dar au fost ideea mea. Am reuşit să mobilizez femeile din Roşia, în iarnă, să facă ciorapi de lână cu Roşia Montană, acum vindem ce a mai rămas. Dar am în plan să organizăm şi mai bine treaba asta şi să livrăm aceşti ciorapi împletiţi de mână în Danemarca. Să îi vindem acolo sau, mă rog, în Scandinavia, dacă se poate. Acolo sunt altfel apreciaţi şi preţuiţi”, spune Tică. Planul abia acum se pune pe roate, dar cumpărător interesat (de achiziţia multor perechi) există. Aşa că Tică este încrezător că proiectul va reuşi. Oricum, scopul său este să rămână pe termen lung la Roşia. “Peste cinci ani, dacă ar fi să plec, să zicem, mi-aş dori ca acest centru de cercetaşi să meargă mai departe, poate chiar copiii pe care îi pregătim acum să îl ducă mai departe, dar pentru asta e nevoie de implicare pe termen lung, nu doar pe un an. Dar, cine ştie, poate rămân aici de tot!”, râde tânărul. Pe lângă ciorapi, mai are şi dulceţuri şi siropuri pe tarabă, făcute de el – “am învăţat să fac, am cules fructele, toate din zonă; am dulceaţă de zmeură, sirop de afine, de zmeură, de soc”. A făcut pentru el, a dat prietenilor, acum mai vinde şi la FânFest.

La festival a venit prima oară în 2007, când avea 14 ani. “Atunci am auzit eu prima oară de Roşia Montană şi problema de aici. Iar în 2012, când am vrut să vin cu bicicleta încoace, aveam nevoie de o motivaţie puternică; eu urmăream ce se întâmplă la Roşia, dar eram implicat indirect şi atunci am zis că asta e cauza pentru care să pedalez. Motivaţia asta m-a ajutat foarte mult să fac drumul, pentru că nu aveam psihicul aşa de bine pregătit să duc călătoria până la capăt. Sincer, atunci habar nu aveam la ce mă încumet, primii 40 de kilometri i-am făcut timid, îmi tremurau picioarele. Dar am ajuns pentru că am avut motivaţie. Apoi am fost la maratoane, pentru Roşia, pentru natura de aici, pentru copiii de aici. Aşa m-am conectat eu puternic cu comunitatea de aici. Şi acum locuiesc aici”, zâmbeşte tânărul. Dincolo de tot ce face la Roşia, îi place liniştea. “O linişte căpătată după multe luni de presiuni din partea angajaţilor companiei”, spune el. Îi place că oamenii se salută toţi între ei, îi place la munte, îi place energia locului.

 

Piaţa Ţărănească de la FânFest 2014

 

Energia aceasta le place şi celor care vin ca vizitatori la FânFest, fie pentru prima oară, fie pentru a doua, a treia oară. Deşi evenimentele cuprinse în programul festivalului se ţin în locuri diferite, variate, la distanţă unele de altele, iar lumea pare dispersată din acest motiv, pe uliţele satului, pe dealuri, la corturi, la mese, la InfoPoint, întâlneşti oameni veniţi de-te-miri-unde: unii pentru a cunoaşte ce înseamnă Roşia, povestea ei şi FânFestul, alţii, deja cunoscători, pentru că iubesc atmosfera festivalului şi a locului care îl găzduieşte. Şi toată lumea priveşte cu nerăbdare spre vara anului viitor, când Roşia Montană promite o ediţie specială, aniversară, a zecea, de FânFest. Ne vedem acolo!

 

Un mesaj pentru toată Europa

 

Puteţi citi şi:

10 ani de FânFest Roşia Montană: Festivalul oamenilor liberi

Adoptă o casă la Roşia Montană continuă, pentru salvarea patrimoniului istoric

Două noi sentinţe blochează avizarea proiectului RMGC la Roşia Montană

Uniţi salvăm, în rime şi acorduri. Muzica protestelor pentru Roşia Montană

VIDEO Copenhaga – Roşia Montană. Călătoria lui Tică Darie pe bicicletă

Student român în Copenhaga: ”Dragi români, nu vă vindeți țara! Salvați Roșia Montană!”

Călătoria lui Tică din Copenhaga la Roșia Montană, pe două roți


Leave A Reply