Povestea unei familii din Bârlad din jurul fabricii de rulmenți, spusă de fiica de 16 ani și proiectată la Cannes

Elena Borcea are 16 ani, e elevă la Colegiul Național Gheorghe Roșca Codreanu și a realizat un scurt documentar despre familia ei, a cărei istorie e strâns legată de fabrica Rulmenți din Bârlad. Ambii părinți au lucrat acolo, iar filmul documentează impactul fabricii asupra căminului, precum și faptul că disponibilizarea tatălui a dus la destrămarea familiei. Elena își vede acum mama o dată pe an, când se întoarce din Italia, unde lucrează.

 de Roxana Bucată

“Familia mea, pe scurt“, film realizat în cadrul atelierului “Rulment – atelier de educație alternativă“ al Asociației Vira din Bârlad, a fost selectat pentru secțiunea Short Film Corner a Festivalului de Film de la Cannes. Elena ne-a povestit ce a descoperit ea despre Rulment și familia ei în timpul filmărilor.

TOTB: Cum s-au derulat filmările pentru “Familia mea, pe scurt”?

Elena Borcea: Am început cu mai multe interviuri cu oameni care au lucrat la fabrica de rulmenți și acum au alte meserii. Cu toată că nu am folosit nimic din acele interviuri în film, m-au făcut să înțeleg mai bine cum stau lucrurile. Am auzit povești de la oameni pentru care, la fel ca pentru părinții mei, fabrica a fost mai mult decât un loc de muncă, au legat acolo prietenii pe care le-au pierdut atunci când salariul nu le mai putea asigura traiul. Prima persoană filmată din familia mea a fost mama. După ce am stabilit cadrul, am început să-i pun întrebările la care mi-a răspuns, spre surprinderea mea, foarte degajat, povestind chiar lucruri pe care nu le știam. Mi-a povestit despre relația ei cu tata, despre toată munca de la fabrică, cum se face un rulment, și felul în care au evoluat lucrurile până ca ea să plece, cu ordonanță.

A urmat interviul cu tata care, la fel, a spus lucruri pe care nu le știam, au fost și unele la care se contrazicea cu mama (mamei i-a plăcut mai mult atmosfera din cadrul fabricii decât lui). Ambii părinți au fost receptivi la a-i filma, la interviuri, chiar mai mult decât mă așteptam. Nu au avut nicio problemă atunci când, timp de două zile, i-am filmat aproape încontinuu, ba chiar au acceptat să le iau un interviu împreună, în care mi-au povestit mai multe despre cât de greu le este, despre sacrificiile pe care le fac. A fost un interviu emoționant pentru mine. I-am luat câteva interviuri și fratelui meu, mi-a vorbit despre ce simte el în legătură cu familia noastră. A fost o premieră pentru mine, deoarece el nu a vrut niciodată să-mi vorbească despre asta. În fața camerei a spus niște lucruri emoționante.

Ce înseamnă fabrica Rulment pentru tine și familia ta?

Sincer, acest film m-a ajutat să-mi dau seama cu adevărat ce impact a avut fabrica asupra familiei mele. Când eram mică, și tata încă mai lucra acolo (mama a renunțat când m-am născut eu), știam că fabrica era locul unde se afla toată ziua, când nu era acasă, că el acolo conduce o mașină, că se trezește dimineața înaintea tuturor, ca să ajungă la fabrică. De Crăciun, toți angajații primeau dulciuri, pentru copii. Acele dulciuri erau pentru mine fabrica. Toată legătura dintre mine și locul de muncă al tatălui meu se construise între acele dulciuri, pe care le primeam an de an. La început nici nu știam că vin de acolo, până când mi-a spus doamna educatoare, de la grădiniță. Atunci credeam că am aflat care este rolul fabricii. Nu cred că eram conștientă că aceea era sursa noastră de venit, și că de acolo proveneau banii din care mama îmi cumpăra hăinuțe.

Nici când tata a plecat în Italia prima dată nu vedeam legătura dintre fabrică și plecare prea bine. Știam că nu mai este mulțumit de salariu și că este nevoie de bani. Nevoie de bani. Îmi amintesc că, într-una din serile dinainte ca tata să plece, pe când eu aveam vreo 10 ani, l-am văzut prin ușa deschisă crăpat cum stă și îl mângâie pe fratele meu, care dormea. Avea ochii în lacrimi. Mi-am dat seama imediat că este vorba de plecarea lui, despre care eu nu știam prea multe. Și, într-adevăr, la câteva zile de la această scenă a plecat în Italia. Eram supărată. Apoi a plecat și mama, după care s-a întors tata și de atunci e așa, cu mama pe care o văd o dată pe an. Nu știu dacă ar fi corect să zic că este vina fabricii, este vina faptului că nu oferea/oferă salariile unui trai decent. Eu am vrut să aflu doar cum această schimbare a afectat viețile oamenilor.

Cum ți-a venit ideea filmului?

În prima zi a atelierului “Rulment”, eu și colegii mei de echipă voiam să acem ceva legat de Fabrica de Rulmenți din Bârlad și ni s-a sugerat să documentăm poveștile oamenilor care au lucrat acolo și acum au alte meserii, cu totul diferite. Zis și făcut, am început să căutăm oameni, să vorbim cu multe persoane, în încercarea de a găsi subiectul potrivit. Am luat multe interviuri, unele mai bune, altele mai puțin bune. În vacanța de Crăciun mama a venit acasă din Italia. Profitând de asta i-am luat și ei interviu, după care i-am luat și tatei, iar înainte de plecarea mamei înapoi, am filmat tot ce s-a petrecut în casă timp de două zile. Atunci ne-a venit ideea să avem familia mea ca element principal.

Cât au durat filmările?

Doar ceea ce ține de filmat a durat cam o lună jumătate. Mai complicat a fost să ne hotărâm asupra montajului.

Unde a fost proiectat filmul și ce reacții a stârnit?

Filmul, la fel ca și celelalte făcute în cadrul atelierului, a fost proiectat în cadrul săptămânii ”Să știi mai multe, să fii mai bun” în toate liceele din Bârlad. Recțiile au fost surprinzătoare pentru mine; în fiecare liceu au existat cel puțin câteva persoane care să se arate emoționate de subiectul filmului. Mi-a plăcut să văd că ceea ce am făcut eu poate trezi astfel de emoții.

Filmul Familia mea, pe scurt [My family, shortly] a fost selecţionat de un juriu format din profesioniști din industrie pentru a fi prezentat la Festivalul de Film de la Cannes în perioada 15 si 26 mai 2013, în cadrul Short Film Corner alături de alte 29 scurtmetraje româneşti. Familia mea pe scurt a fost realizat în cadrul programului “Rulment – Atelier de educaţie alternativă” organizat de Asociaţia Vira în Bârlad între noiembrie 2012 şi aprilie 2013. “Am folosit această referinţă (Rulment) tocmai pentru a sublinia ancorarea proiectului în local, în comunitate. Industrializarea României fost un proces intens și a avut numeroase efecte la nivelul grupurilor și comunităţilor. În conștiinţa oamenilor s-au produs inclusiv legături identitare între orașe și fabrici (pentru mulţi Brașov însemna tractoare și elicoptere, Pitești însemna automobile, Baia Mare însemna petrochimie șamd). În cazul localităţilor urbane mici și medii, legătura a fost poate chiar mai puternică (orașele de tip mono-industrial sunt un bun exemplu). Practic, fabricile erau un fel de etichete/branduri locale. Deci, la un anumit nivel, titlul proiectului are legătură cu istoria contemporană a Bârladului, cu un element de identitate locală care, ni se pare nouă, poate fi recuperat și valorificat în prezent”, explică Andrei Crăciun, coordonator al atelierului din partea Asociației Vira.