Povestea cimpanzeilor războinici, într-un documentar filmat de-a lungul a 23 de ani

0

Setea pentru putere, atât de pregnantă la oameni, are origini misterioare. Discovery Channel vă invită să le căutați în mijlocul cimpanzeilor din Uganda, cu prilejul unui nou documentar-eveniment de două ore, Armata cimpanzeilor. Documentarul spune povestea impresionantă a unei trupe de cimpanzei extraordinari din Ngogo, din Uganda, printre ei se numără patru războinici puternici, care domină prin forţă brută, alianţe strategice şi manevre politice abile. Filmul, semnat de James Reed, câştigătorul Festivalului Jackson Hole Wildlife Film (Jago: A Life Underwater – Jago: O viaţă sub apă), va avea premiera pe duminică, pe 5 martie, de la ora 22:00.

Aceste primate războinice, care alcătuiesc cea mai mare ceată de cimpanzei descoperită vreodată, controlează un imperiu întins şi au instituit un regim de teroare susţinut prin războaie, politică şi alianţe strategice. Filmat pe parcursul a 23 de ani de poveşti remarcabile – începând cu apariţia tinerilor adulţi şi culminând cu adjudecarea poziţiei dominante – programul Armata Cimpanzeilor oferă o perspectivă inedită şi necenzurată asupra acestor făpturi magnifice, dar uneori terifiante.

David Watts este antropolog. Cercetările lui se axează pe ecologia comportamentală a primatelor non-umane şi implică în primul rând munca pe teren cu aceste animale, în habitatul lor natural. Din 1993 conduce  cercetările despre cimpanzeii din Ngogo, o regiune din Parcul Naţional Kibale din Uganda. David şi colegul său John Mitani de la Universitatea din Michigan au iniţiat oficial Proiectul Ngogo pentru Cimpanzei, în 1995. Într-un interviu pe larg, David dezvăluie detalii importante despre comportamentul cimpanzeilor şi relevanţa sa pentru evoluţia omului.

RISE OF THE WARRIOR APES

RISE OF THE WARRIOR APES

David, ne-ai putea descrie cum ai fost acceptat de primate?

David: E bine să folosim cu prudenţă cuvinte de tipul ‘acceptat’, fiindcă după ce cimpanzeii scapă de teama de oameni, ne tolerează. Acceptă prezenţa noastră. Ne îngăduie să stăm în preajma lor, dar nu ne acceptă ca şi când ar fi dreptul nostru să ne aflăm acolo sau ca şi când am fi şi noi tot cimpanzei. Asta e de bine, nici n-am vrea să se întâmple aşa ceva. Nu ştiu exact ce cred cimpanzeii despre oameni, dar categoric nu ne consideră un alt fel de cimpanzei.

A durat foarte mult până când i-am obişnuit cu prezenţa oamenilor. Avem nevoie de mult timp ca să-i facem să nu se mai teamă de noi. Femelele au nevoie de mai mult timp decât masculii şi există diferenţe mari între felul cum reacţionează în faţa oamenilor diverşi indivizi. Ca urmare, încă există unii cimpanzei – câteva femele – care nu văd oameni prea des şi încă nu se simt în largul lor în prezenţa noastră. Dar cei mai mulţi au ajuns într-un punct în care tolerează prezenţa unui om aflat relativ aproape de ei, cu condiţia să nu se apropie şi mai mult. Nu ne bagă prea tare în seamă, doar ne îngăduie să stăm acolo şi să vedem ce fac. În cea mai mare parte a timpului, sunt convins că sunt conştienţi de prezenţa noastră acolo. Nu uită că sunt nişte oameni prin preajmă. Dar nu sunt foarte interesaţi de noi, ceea ce e bine. Nici n-am vrea să fie mai interesaţi de noi. Vrem să păstrăm acel echilibru în care cimpanzeii nu se tem de noi şi nu-i deranjează prezenţa noastră acolo, ca să-i putem urmări, dar în egală măsură ne dorim să nu fie foarte interesaţi de noi sau chiar să se teamă puţin de noi. Ei nu-şi doresc să interacţioneze cu noi, ceea ce e foarte bine, fiindcă nici noi n-am vrea să se apropie prea mult de noi şi n-am vrea să-şi dea seama că sunt mult mai puternici decât noi.

Ca atare, e foarte important să încercăm să evităm orice contact fizic cu ei. Cu una sau două excepţii, am şi reuşit asta, iar acum, în cea mai mare parte a timpului în care stăm în preajma lor, ţinem doar pasul cu ei. Uneori e mai greu, din cauza vegetaţiei dese, dar ne ţinem pe urmele lor, observăm ce fac, iar ei ne ignoră în mare parte, atâta vreme cât nu ne apropiem prea mult.

Cimpanzeii sunt o specie foarte teritorială. Cum au reacţionat la prezenţa ta? Te-ai temut vreodată pentru viaţa ta, în prezenţa acestor primate?

David: Uneori, poate că dăm dovadă de prea multă încredere, dar există anumite riscuri în munca noastră. De cele mai multe ori însă, aceste riscuri nu ţin de cimpanzei. Când fac ceva extrem de serios, ca atunci când patrulează, cimpanzeii sunt atenţi, se uită şi ascultă ca să identifice duşmanii pe care ulterior i-ar putea ataca. Şi sunt atât de concentraţi pe ceea ce fac, încât sunt şi mai puţin atenţi la ce facem noi. 

Cum ai descrie diferenţele de comportament dintre comunităţile de primate şi cele de oameni?

David: Aş spune că, în pofida mai multor asemănări, există diferenţe uriaşe în ceea ce priveşte abilităţile noastre cognitive. E drept, cimpanzeii sunt specia cea mai asemănătoare cu noi din tot regnul animal, şi aici trebuie să includem şi cimpanzeii pitici, însă există diferenţe colosale între inteligenţa lor şi inteligenţa noastră, între abilităţile lor cognitive şi ale noastre.

Pentru cei care urmăresc acest film sau orice alt documentar despre cimpanzei, apare o diferenţă evidentă: cimpanzeii nu au un limbaj articulat. Nu au creiere care să le permită să vorbească articulat, să-şi împărtăşească informaţii şi astfel să împărtăşească lucruri despre lumea în care trăiesc – aşa cum împărtăşim noi între noi, fiindcă putem să vorbim unii cu alţii. Vă dau un exemplu. Cimpanzeii au ceea ce noi numim “sistem social de fuziune”: membrii unei comunităţi se cunosc între ei, dar nu stau împreună. Vin şi pleacă, la fel cum facem şi noi, oamenii, în viaţa noastră de zi cu zi. Însă eu pot să-i spun lui John ce am făcut ieri. Un cimpanzeu nu poate. Dacă nu a văzut un alt cimpanzeu timp de o zi, o săptămână sau o lună, nu are cum să afle ce a făcut respectivul în tot acel timp. Nu are cum să-i spună acelui cimpnezeu ce a făcut el în acel timp. Şi asta creează nişte diferenţe enorme între noi şi ei.

Există asemănări între oameni şi primate, în ceea ce priveşte alianţele politice?

David: Repet, există asemănări clare, în special între comportamentul cimpanzeilor masculi şi ceea ce noi am numi “comportament politic” la oameni. Pe de altă parte, ceea ce fac ei e mult mai puţin complicat.

La cele mai multe specii în afară de om, dacă animalele trăiesc în grupuri sociale care conţin mai mult de un singur mascul, masculii intră în competiţie – în special pentru a stabili când se pot împerechea cu femelele. Dar animalele nu au relaţii de prietenie între ele şi nu cooperează între ele. Cimpanzeii sunt o mare excepţie – şi asta e una dintre asemănările lor cu oamenii. Masculii sunt rivalii celorlalţi masculi din comunităţile lor, însă au şi relaţii de prietenie între ei. Îşi petrec mult timp împreună – chiar mai mult timp decât petrec cu femelele. Îşi fac reciproc toaleta şi îşi unesc eforturile în ceea ce noi numim “alianţe”. Astfel, doi masculi vor colabora cu regularitate dacă există un conflict minor cu un al treilea mascul; se vor ajuta între ei sau îi vor ameninţa împreună pe alţii – ceea ce îi va ajuta să obţină un statut mai bun în comunitate. Dacă îi urmărim suficient de mult timp, observăm că anumiţi masculi, pe măsură ce se maturizează, încep să caute alţi masculi, cu care se pot alia. Dezvoltă relaţii de colaborare cu aceştia, dar şi rivalităţi – şi toate astea se schimbă cu timpul, pe măsură ce anumiţi masculi îmbătrânesc şi nu mai sunt la fel de buni ca aliaţi. Unii sunt mai ambiţioşi decât alţii. Unii au personalităţi puternice şi un corp masiv, pe măsură, ceea ce le permite să devină masculi de top. Şi se produc tot felul de manevre – nu în fiecare moment, nu zi de zi, dar în timp… Cimpanzeii îşi caută aliaţi buni şi se străduiesc să menţină relaţii solide cu ei, folosindu-le şi împotriva rivalilor lor. Cred că asta ar fi versiunea cimpanzeilor pentru politică.

Pe de altă parte, există mari diferenţe între cimpanzei şi oameni. Ei nu sunt ca noi, însă există o bază comună. Au şi ei acea bază psihologică pe care noi, oamenii, am construit o formă de politică mult mai elaborată.

Când ai început să studiezi cimpanzeii? A fost un vis din copilărie cumva?

David: Nu, când eram mic nu visam să fac aşa ceva. Am descoperit domeniul ăsta în anii mei de studii universitare, apoi am decis că-mi place foarte mult. Când mi s-a oferit şansa de a face cercetare pe teren – deşi la început nu am studiat primate – mi s-a părut fascinant. Mi-a plăcut mult – şi de atunci tot asta fac. Am studiat multă vreme gorilele de munte. John a mai studiat şi alte animale între timp, dar de vreo 20 de ani cimpanzeii au devenit viaţa mea. 

RISE OF THE WARRIOR APES

RISE OF THE WARRIOR APES

Ai văzut lucruri care te fac să crezi că au şi cimpanzeii o moralitate a lor?

David: Aş spune că, dacă vrem, putem descrie anumite aspecte ale comportamentului cimpanzeilor ca pe un fel de “proto-moralitate”, dacă vreţi s-o numim aşa. Sau, repet, putem spune că există bazele psihologice pe care, în decursul evoluţiei noastre, mintea noastră le-a modificat în aşa fel încât ne-a permis să ajungem la un sistem de valori morale. Dar cimpanzeii, din câte ştim noi la ora actuală, nu au o minte care să le îngăduie să se gândească la consecinţele faptelor lor asupra vieţii altora, aşa cum ne gândim noi, oamenii. Deci, după părerea mea, cimpanzeii nu au nimic din valorile morale ale oamenilor. Şi cred că trebuie să reţinem asta, ca să nu ne uităm la ei şi să-i evaluăm sau judecăm ca şi când ar fi oameni şi ar avea valori morale ca ale noastre. Nu trebuie să-i judecăm deci pe cimpanzei din punct de vedere moral, fiindcă astfel de noţiuni sunt justificate la oameni, dar nu e cazul să le aplicăm şi cimpanzeilor. 

Ne poti povesti câte ceva despre politicile şi alianţele primatelor? Care ar fi regulile şi principiile de bază din comunităţile lor? Există partide politice, dictaturi sau democraţii?

David: Nu, nu există partide politice. Cimpanzeii nu au un sistem politic organizat, dar au ierarhii. În medie, o comunitate are cam 10 masculi, dar în Ngogo, în perioada cât am fost noi acolo, erau şi peste 20. Acum sunt acolo peste 30 de adulţi.

Ca urmare, există indivizi foarte diverşi. În parte, ierarhia depinde de cât de masiv este un individ, dar şi de ce personalitate are, cât e de inteligent şi ce abilităţi de socializare are. Categoric!

De pildă, când unul dintre cimpanzei, Bartok, era masculul alfa, acum vreo 10 ani, situaţia era cam aşa: “Ei bine, îl avem pe Bartok. El e Nr. 1, dar mai e şi Hare, care e aliatul lui, şi ar mai fi şi un al treilea mascul”. Ei trei alcătuiau un fel de grupare care lupta contra tuturor celorlalţi. Iar existenţa acestei reţele de susţinere i-a permis acelui mascul alfa să-şi păstreze poziţia dominantă foarte mult timp. Însă nu a fost nimic organizat. Repet, cimpanzeii nu pot ţine întruniri, nu pot discuta strategii şi aşa mai departe. E mai degrabă un proces care se petrece între doi indivizi: amândoi fac diverse chestii care îi împiedică pe rivalii lor să devină prea puternici, dar în acelaşi timp îşi menţin legăturile importante pe care le au cu ceilalţi, care le sunt mai degrabă prieteni şi ajutoare decât rivali. 

Crezi că oamenii ar putea învăţa câte ceva de la cimpanzei?

David: Dacă ne concentrăm mai mult pe diferenţe, vedem în ce măsură extraordinară colaborează oamenii şi cum se ajută, în timp ce cimpanzeii nu fac aşa ceva. În parte, filmul se concentrează pe ostilităţile dintre comunităţile de cimpanzei, mai degrabă decât pe ceea ce se întâmplă între grupuri de oameni.

E bine însă să reţinem că, în cazul cimpanzeilor, e pur şi simplu imposibil ca membrii a două comunităţi diferite să se alieze între ei sau să aibă orice tip de relaţii non-ostile – cu excepţia femelelor tinere, care se mută dintr-o comunitate în alta. Ele pot fi acceptate într-o comunitate nouă. În rest, nu există decât ostilitate şi nicio şansă de a face pace. Pe de altă parte, dacă ne uităm la oameni… Deşi e greu, fiindcă în lumea de azi există prea multe cazuri în care relaţiile paşnice se menţin cu greutate în situaţii ostile. Însă vedem – chiar şi astăzi, şi cu siguranţă la nivel istoric – că în multe cazuri aceste relaţii s-au păstrat. Există situaţii în care grupuri diferite de oameni, cu valori culturale diferite, se înţeleg foarte bine şi chiar colaborează. Oamenii sunt prieteni şi aliaţi. Fac schimb de lucruri între ei, dar aşa ceva e imposibil pentru alte specii, inclusiv pentru cimpanzei.

Ţinând cont că filmările au durat 20 de ani, ce credeţi că se va schimba în viaţa primatelor, în următorii 20 de ani?

David: Trebuie să conştientizăm faptul că, deşi Ngogo e un loc minunat şi Parcul Naţional Kibale e un loc minunat, viitorul cimpanzeilor care trăiesc acolo, în sălbăticie, nu este sigur. Viitorul cimpanzeilor şi capacitatea noastră de a-i studia mai departe depind acum de succesul eforturilor de conservare şi vor depinde de oamenii care trăiesc în ţări ca Uganda: ce se întâmplă cu acei oameni, care va fi situaţia lor economică şi politică? Şi toate astea, la rândul lor, depind de ceea ce vom face noi, în ţările noastre. Dar viitorul cimpanzeilor… V-am putea spune multe lucruri pe care ne-ar plăcea să le mai aflăm despre cimpanzei, dar nu putem ignora această întrebare: “Oare vor mai fi acolo cimpanzei, peste 20 de ani?” 

Cum reuşeşte această comunitate să-şi menţină echilibrul şi liniştea?

David: Cimpanzeii seamănă – în anumite privinţe – cu oamenii. Cimpanzeii, ca indivizi, nu se înţeleg întotdeauna între ei. Uneori se luptă, apar conflicte, dar în cea mai mare parte nu sunt foarte serioase. Însă cimpanzeii au şi alte metode de a pune capăt acestor conflicte şi de a se înţelege din nou între ei. Ei fac asta prin diverse metode de comunicare. Un individ îi poate comunica altuia ceva de genul: “Tu câştigi, eu pierd, dar acum am terminat povestea!”

Alteori, cimpanzeii îşi fac reciproc toaleta, au contacte fizice prietenoase între ei. Asta îi linişteşte, le reconfirmă că pot să stea împreună şi să se înţeleagă. De asemenea, dacă doi indivizi nu s-au mai văzut de câteva zile sau poate chiar luni, dar apoi se întâlnesc, sunt foarte agitaţi. E posibil să se lase cu nişte atacuri şi ceva intimidare, dar de cele mai multe ori, masculii care nu s-au mai văzut de câteva săptămâni se apucă imediat să-şi facă reciproc toaleta, ca un mod de a-şi confirma: “Eşti prietenul meu şi ne putem înţelege foarte bine. E bine să stăm împreună.” Cimpanzeii au aceste metode complexe de a menţine un echilibru pozitiv în relaţiile lor.

Ce ne poţi spune despre viitorul cimpanzeilor din Ngogo? Condiţiile lor de trai sunt sigure? Sau specia e în pericol?

David: Cimpanzeii de acolo sunt relativ în siguranţă. Sunt mai în siguranţă decât multe exemplare din alte zone ale Africii unde mai există cimpanzei, fiindcă trăiesc într-un parc naţional, iar guvernul face eforturi să protejeze parcul şi animalele care trăiesc acolo. În pădure sunt mereu cercetători care îi studiază, iar noi facem tot ce putem ca să protejăm această specie. Dar în acelaşi timp, cimpanzeii de acolo sunt în pericol.

Nu ştim ce va aduce viitorul pentru Parcul Naţional din Ngogo. Poate că guvernul va decide că nu-şi mai permite să întreţină un parc naţional. Noi n-am avea cum să controlăm o asemenea decizie. În plus, există oameni care se duc acolo ca să vâneze. Nu e legal, dar… Din fericire, acei oameni nu vânează cimpanzei, dar încearcă să prindă alte animale, în special antilopele care trăiesc acolo, în păduri. Braconierii montează capcane pentru antilope, dar şi cimpanzeii riscă să fie prinşi în ele, deci capcanele sunt un pericol şi pentru cimpanzei.

Există anumite pericole, e clar… Desigur, cimpanzeii o duc bine deocamdată, dar nu ne putem complace în această situaţie, fără să ne gândim la viitor. Nu putem presupune că acolo vor trăi întotdeauna cimpanzei. Oamenii trebuie să se implice mai mult şi să încerce să se asigure că parcul va rămâne în funcţiune, iar cimpanzeii vor fi astfel protejaţi.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger