Portrete din Roşia Montană: Eugen David, poetul-filozof

6

Până la casa lui Eugen David din Roşia Montană nu există drum pavat. Dacă vrei să dai de el, trebuie să urci dealul, pe o potecă de iarbă şi pietriş, care taie păduricea înverzită. Pe drum, vei fi cel mai probabil distras: piciorul cocoşului, măzăriche, coada şoricelului şi trifoi, cicoare şi păpădii, căpşune, urzici şi izmă sălbatică. Alb şi purpuriu, verde, galben şi roşu.

de Dimiter Kenarov (Pulitzercenter.org)

Ţine-o tot înainte. Pe de o parte, străjuieşte un perete de piatră,  presărat cu bolovani. Sub un pâlc de copaci se ascunde un cimitir foarte vechi, peste crucile căruia au crescut muşchi şi ferigi. În apropiere, şipoteşte un izvor. Ţine-o tot înainte, dar ai grijă la balega de vacă. Încă două-trei cotituri şi dintr-o dată, în spatele unei porţi scârţâitoare, se află casa.

Eugen David nu e vreun fel de poet romantic. Nu-l vei vedea într-o dispoziţie contemplativă, cu creionul în mână.

Când l-am cunoscut, tăia lemne, cu faţa acoperită de sudoare. Poartă pantaloni de muncitor, un tricou galben cu Greenpeace şi o pălărie bej. “Vin într-o clipă,” strigă el în loc de salut şi continuă să taie lemne ca nebunul. Magazia din spatele lui e plină până sus de lemne pentru foc.

După câteva minute, vine alături de mine, la o masă cioplită din lemn, aflată în mijlocul curţii. Fără să scoată o vorbă, îşi toarnă trei pahare de apă dintr-o carafă şi le dă peste cap cu poftă. “Am citit eu undeva că e bine să bei multă apă.” Îşi aprinde o ţigară. “Astea-s ţigări ucrainene,” îmi spune. “Nu-mi place să plătesc taxe statului român, care e corupt.”

Eugen David, 46 de ani, este preşedintele Alburnus Maior, un ONG românesc foarte activ implicat în combaterea proiectului minier din Roşia Montană. E un fel de legendă în comunitatea locală care luptă pentru problemele de mediu – un fermier obişnuit care s-a ridicat împotriva unuei corporaţii multimiliardare.

Fără să fi terminat vreo facultate şi fără prea multe abilităţi discursive, fără să ştie măcar cum să folosească un computer (pagina de web şi emailul acestui ONG sunt administrate de alţi activişti), Eugen e un tip formidabil. Are un zâmbet viclean şi o filosofie proprie. “Atâta vreme cât am pământul meu,” spune el, “sunt stăpânul lumii. Şi mă ţin tare. Nu pot fi manipulat. Pământul îmi dă puterea şi forţa să fiu pe cont propriu.”

Eugen nu deţine mult pământ: o casă cu două etaje, o grădină de zarzavat, câteva hectare de păşune şi câteva de pădure, zece vaci, câţiva porci şi câteva găini, o căruţă cu un cal (“Mercedesul meu”) şi o sanie pentru iarnă. Proprietatea lui însă se află în zona unde ar trebui să se deruleze proiectul propus, care nu poate începe până când compania minieră nu intră în posesia lui.

Eugen refuză să vândă. Are ceva de ţăran încăpăţânat, amestecată cu o bună măsură de pricepere şi isteţime nativă. Pe cei doi câini ai săi îi cheamă Greenpeace şi Sorosica (versiunea feminină a lui George Soros). Chicoteşte de fiecare dată când aduce în discuţie proiectul minier. Până şi ochii lui micuţi par să zâmbească.

“Proiectul acesta ar putea fi cel mai bun din lume, dar eu nu accept aşa ceva. N-ai nevoie să cunoşti toţi termenii tehnici ca să te opui unui asemenea proiect. De fiecare dată când mă întâlnesc cu directorii companiei, îi întreb asta: Ce veţi face dacă refuz să plec?  Şi nu-mi răspund niciodată. Ei au răspunsuri la întrebări complicate, nu la cele simple.”

Lui Eugen nu-i pasă de argumente, indiferent care ar fi acestea: numărul de locuri de muncă, economia, mediul, monumentele istorice – toate aceste cuvinte-cheie pe care cele două tabere le vehiculează între ele. Nu vrea un Mercedes adevărat, o casă mai mare, un frigider nou şi nici televizor cu plasmă. Pare să funcţioneze dincolo de sistemele moderne de gândire, iar acesta este punctul lui forte. Are deja toate cele trebuincioase. Compania minieră se bazează pe presupoziţia că dorinţa consumeristă este cea care-i animă pe toţi, fie că e vorba de cetăţeni ai New Yorkului sau ai Roşiei Montane, dar Eugen David pare să vină dintr-un univers separat, cu graniţe impenetrabile.

“Eu am un principiu,” spune el mustăcind. “Cu cât sunt mai puţin informat, cu atât sunt mai puţin dezinformat. Îmi urmez instinctele. Mă uit la televizor doar ca să mă informez prin dezinformare.”

E imposibil să nu-l placi pe Eugen David. Are ceva primitiv, faţa bronzată şi mâinile bătătorite de munca câmpului, dar cu toate acestea are şi un aer de filozof, ba chiar unul destul de bun. “Am învăţat filozofie pe propria piele,” spune el şi se lansează imediat într-o discuţie despre democraţie şi drepturile omului. Pentru el, precum şi pentru alţii în situaţia lui, cazul Roşia Montană nu e doar un proiect minier controversat, ci şi un indicator al principiilor democraţiei şi ale legii din România post-comunistă.

Eugen ar putea foarte bine să fie un Thomas Jefferson al României.

“Aici, în România, noi nu avem o democraţie originală. Felul în care înţeleg eu democraţia americană este bazat pe drepturile individului. Dacă individul e puternic, poate construi o comunitate puternică. Mie nu-mi pasă de procente. 90% care se opun sau care susţin proiectul minier. Eu sunt un individ şi am propriile drepturi. Dacă legile se schimbă pentru a-mi fi încălcate drepturile, atunci sunt bineveniţi să mă dea afară de aici.”

Şi dacă se va hotărî ca el să fie strămutat cu forţa?

“Dacă vor încerca să mă strămute cu forţa, mă voi duce la mormântul lui Ceauşescu, voi aprinde o lumânare şi voi spune Tovarăşe Ceauşescu, îmi pare rău că ai fost omorât. Ai avut dreptate, noi ne-am înşelat,” spune el, referindu-se la Nicolae Ceauşescu, ultimul dictator comunist al României.

 

Foto: Nadia Shira Cohen

Traducere: Andra Matzal

 


6 comentarii

  1. A mai spus o chestie foarte tare Eugen: “Toata lumea la Bucuresti tot vorbeste de criza. Toti spun ca Romania e in criza. Eu n-am simtit nicio criza. Am zece vaci si nu-mi lipseste nimca. Eu traiesc foarte bine din ceea ce am. N-am nevoie de niciun proiect!”

  2. Pingback: Roșia Montană | ArTiStul mă semnez

  3. Cand a avut Nissan Terano si a omorat doi oameni tot de “mercedesul” lui vorbea…
    Casa si averea nu sunt ale lui. Sunt ale soacrei lui care e din RM. El e buciuman, maritat in RM.
    Au trecut acum o parte din avere pe el “sa negocieze” mai bine cu strainii (ca doar e localnic/proprietar)
    Si acum le pare rau pt ca au aflat ca nea’ “Spargau” le-o cam trage si la propriu si la figurat atat sotiei, cat si cumnatei si uneori si soacrei! Nu mai stiu cum sa scape de nebun!

Leave A Reply