Portofelul

5

Cineva m-a sfătuit să nu folosesc cuvintele “furat” sau “pierdut” pentru că ar fi urmat un calvar birocratic. Din altă parte am înţeles că a dispărut norma cu anunţul în Monitorul Oficial şi în presă. De pe internet nu am înţeles nimic. Agentul de pază de la poarta secţiei de poliţie m-a îndrumat spre Relaţii cu Publicul pentru buletin. Pentru permisul de conducere trebuia să merg la secţia emitentă. De la Relaţii cu Publicul, unde am uitat să precizez că nu sunt din Bucureşti, am fost îndrumat spre Biroul pentru Evidenţa Populaţiei. Am greşit clădirea. O doamnă mi-a indicat locul corect, după care m-a întrebat amabil ce doresc. “Mi-am pierdut buletinul”, îi spun. “Şi nu sunt din Bucureşti”. “A, păi atunci trebuie să vă întoarceţi la Relaţii cu Publicul şi să-l declaraţi pierdut acolo”.

 

de Ofeliu Porto

M-am întors la Relaţii cu Publicul. De data asta am precizat că nu sunt din Bucureşti şi am aflat un detaliu nou: documentele nu se mai declară pierdute. Trebuia să merg în oraşul de domiciliu pentru un buletin nou. Probabil mă trimisese la Evidenţa Populaţiei să cer direct să mi se facă un nou act de identitate.

Mai devreme, în Parcul Izvor, unde cu o zi în urmă îmi pierdusem portofelul în care aveam buletinul, permisul de conducere, cardul bancar, abonamentul la RATB, carnetul de asigurat, două cărţi de vizită şi 3 RON, cei doi paznici din ghereta lângă care şezusem pe bancă în noaptea de dinainte mi-au spus că nu găsiseră decât o pereche de ochelari de soare. Unul dintre ei s-a gândit că cel care a găsit portofelul putea să-mi folosească buletinul pe post de gaj:  “Uite, dă-mi 50.000 şi garantez cu ăsta”. Colegul lui a râs sec. Amicul meu Mădălin, cu care împărţisem banca înainte să-mi pierd portofelul, s-a gândit că cel care l-a găsit putea face tranzacţii online cu cardul meu. Nu avea nevoie decât de cifrele de pe spate şi de buletin. Putea să-şi comande adidaşi de pe East Bay ca cei lucioşi din picioarele lui Mădălin.

Eu mă gândeam doar că mi-am pierdut identitatea. Mai aveam numai un certificat de naştere fără poză şi un paşaport a cărui fotografie aducea cu altcineva. Dacă nu mă credeau poliţiştii că sunt eu? Cine sunt eu, doar un nume? Dacă îmi schimb numele, sunt tot eu? Dacă mama spunea că nu sunt fiul ei? Dacă toţi prietenii mei negau că mă cunosc? Dacă buletinul meu apărea pe cadavrul unui copil violat şi ciopârţit?

E incredibil câte scenarii îşi pot face oamenii pentru un lucru atât de neînsemnat precum pierderea unui portofel atunci când duc lipsă de informaţii. Mă rog, nu e de mirare, nici acum nu am înţeles exact dacă actele mai trebuie declarate pierdute sau nu, din câte am citit aici se pare că da. Oare se declară pierdute doar în oraşul de domiciliu? Din fericire, nu am trecut prin scenariul prezentat de linkul de mai sus. Mi-am blocat cardul – nu-şi comandase nimeni adidaşi de pe East Bay – şi am cumpărat o nouă cartelă electronică pentru abonamentul RATB. Iar câteva zile mai târziu, când mă pregăteam să plec acasă pentru un buletin şi un permis de conducere noi, mama a găsit o scrisoare în cutia poştală:

Salut. Numele meu e X.Y., sunt din Bucuresti si am gasit acest portofel in seara zilei de 19 septembrie 2011 in jurul orei 23.30 pe trotuar in dreptul statiei de metrou IZVOR din Bucuresti. Portofelul continea suma de 3 lei, o carte de identitate, un permis de conducere, un card bancar, un abonament RATB, un carnet de asigurat şi 2 carti de vizita.

Am considerat ca poate ajunge mai repede la dumneavoastra daca il expediez catre adresa din cartea de identitate decat daca il predau la o sectie de politie.

Sper ca v-am fost de ajutor si sper sa procedati si dumneavoastra la fel daca va veti afla in aceeasi situatie.

A lăsat şi un număr de mobil. L-am sunat să-i mulţumesc şi am insistat să-i dau cei 10 RON pe care mi-a zis că îi plătise pe taxele poştale. A spus că nu e nevoie. Cu câteva luni în urmă, un prieten îmi povestea o experienţă similară, dar mai puţin fericită. A găsit în Bucureşti, în faţa unei scări de bloc, un portofel cu câteva sute de RON, un buletin şi mai multe tipuri de carduri. Adresa din cartea de identitate, care aparţinea unei femei, nu era din Bucureşti. Amicul meu s-a dus acasă şi a făcut un mic research pe net. A dat căutare după numele de familie al femeii, care era străin. Unul dintre bărbaţii cu acest nume avea sediu social la una din firmele pe care le deţinea exact în scara în faţa căreia amicul meu găsise portofelul. S-a gândit că era soţul femeii din buletin şi s-a dus acolo chiar în noaptea aia. Portarul nu l-a lăsat însă să intre, aşa că i-a lăsat numărul de telefon. A doua zi, posesorea portofelului l-a sunat pe amicul meu şi a venit la adresa lui, însoţită de soţul ei. “Au venit cu un gipan, femeia a luat portofelul, mi-a mulţumit în scârbă pe geam şi au demarat în trombă ca nişte burgheji muişti şi infatuaţi”.

Voi ce poveşti cu portofele aveţi? Aţi cunoscut oameni care să le returneze după ce le-au găsit pe stradă?

 

Foto: Visualphotos.com


5 comentarii

  1. Mie mi-a fost furat portofelul intr-un autobuz din Constanta. La fel, aveam acolo buletinul, permisul, cardurile, si vreo 90 de lei. Din fericire am lasat in portofel si o carte de vizita de a mea. Dupa cateva ore m-a sunat un baiat si a zis ca l-a gasit pe la gara, aruncat in iarba. A fost atat de dragut incat a venit si mi l-a adus acasa, si nu a vrut sa accepte o mica recompensa pe care m-am gandit sa i-o dau.
    Desi nu am mai gasit in portofel banii si alte cevata chestii care pueau fi folosite (pana si biletul de autobuz necompostat l-a luat :)) , am fost foarte recunoscatoare pentru ca mi-am recuperat actele, mai ales ca a doua zi urma sa fac o calatorie. Mai sunt si oameni de treaba.

  2. Mi-am uitat mapa cu toate actele pe banca de la un oficiu postal. Buletin, talon masina, cartea de identitate a masinii (tocmai alergam sa o inmatriculez), etc. Ma intorc dupa o ora, nimeni n-a vazut nimic. Dupa cateva zile, resemnat, incep sa strang hartogaraia pentru acte noi. Primesc un telefon ca cineva mi-a gasit actele, sa ne intalnim sa le iau. Mirat ca nu aveam numarul de telefon notat pe nicaieri, ma duc la intalnire. Acolo, un rrom imbracat vai de mama lui, imi da toate actele, nu lipsea nimic. Il intreb de unde avea numarul, cica l-a cautat fisu pe calculator la scoala (aveam numar Vodafone vechi, pierdut cu toata baza de date Connex). Vreau sa-l recompensez cu 100 lei, nu vrea. Insist sa ia macar 50 ca m-a scapat de alte sute date pe acte noi si benzina aferenta, tot nu vrea si pleaca zambind.

  3. Mie mi-au furat portofelul in troleu. Cu 50 de bani, carnetul de student, abonamentul si un pandantiv (probabil cel mai de valoare). Mai era si o jumatate de bilet necompostata.
    La nici o ora m-au sunat pe telefonul fix acasa (mister de unde au stiut numarul, nu il aveam nicaieri notat) sa imi spuna sa merg dupa portofel la adresa X. Am mers cu o ciocolata, o tanti mi-a dat portofelul cu toate documentele, cei 50 de bani, dar mai putin pandantivul si biletul inca utilizabil.
    A doua zi am auzit-o pe o colega ca a mers dupa portofelul furat al ei tot din troleu, intre aceleasi statii, tot la aceeasi adresa, tot cu o ciocolata.
    Politia nu a fost interesata de coincidenta povestilor.

  4. eu am facut o campanie pe tema asta, se numeste http://www.obiectepierdutesaufurate.ro , e locul unde poti publica gratis acest tip de “intamplari nefericite” si locul unde gasesti posesorii de drept (daca acestia si-au afirmat proprietatea).

    Am facut aceasta campanie de Responsabilizare a Romanilor asupra Dreptului de Proprietate dupa ca am sesisat ca din motive obiective Politia nu are cum sa urmareasca “Obiectele Mici”.
    Asa ca totul ramane pe NOI, sa facem ceva sau macar sa ne asumam Proprietatea.

    Inca un lucru, nu uitati SERIA, este singura dovada a Proprietatii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger