Porsche rosu sau amant? Despre criza varstei mijlocii

33

Criza1

O spaima bantuie subconstientul omului ajuns la varsta de 35-40 de ani: apropierea imbatranirii si, in cele din urma, a mortii. In fata acestei realitati, unii barbati prefera sa compenseze trecerea anilor prin investitii intr-o masina noua, puternica, in timp ce unele femei au nevoie de reconfirmarea iubirii, fie ea si ilicita. Criza varstei mijlocii, cum este numita de specialisti, ramane un subiect controversat care se manifesta totusi in mod diferit, in functie de sex, temperament, educatie. Cat este insa adevar si cata exagerare in acest caz?

In anul 1965, psihologul canadian Elliott Jaques folosea termenul de “criza varstei mijlocii” pentru a descrie trauma resimtita de numeroase persoane din societatea occidentala in jurul varstei de 35 de ani, atunci cand ajung sa isi faca un prim bilant, mai serios, al vietii.

Cei mai afectati in acest caz sunt, se pare, barbatii, care incep sa se intrebe daca viata lor are sens, daca ce au realizat pana atunci pe plan sentimental, social sau material este suficient. Apare astfel un puternic sentiment de panica, de anxietate si de aici nevoia de compensare a realitatii: una sau mai multe aventuri extra-conjugale (care se pot termina cu o noua casatorie, cu o persoana mai tanara) sau achizitionarea de masini ori motoare cat mai puternice, tunate in culori intense, care sa echilibreze astfel monotonia vietii.

Cunoasteti si voi, sunt convins, istorisiri despre barbati de varsta mijlocie care, peste noapte, au decis ca e mai bine sa se manifeste precum un Don Juan tomnatic decat sa continue sa spele vasele, sa duca gunoiul sau sa mearga la sedinta cu parintii. Sau, mai rar, e drept, despre doamne care decid sa inceapa o viata noua (fie doar prin atentia exagerata aratata propriei persoane) sau care se dedica exclusiv unei cariere la varf.

Ce spun insa specialistii despre acest subiect?

Etapa normala sau stare de criza?

Tine de logica vietii sa imbatranim. Dar si sa ne evaluam propria viata, din perspectiva realizarilor si a esecurilor inerente. Uneori, e posibil chiar sa descoperim o noua dimensiune, spirituala, asupra vietii. Toate aceste aspecte, spun psihologii, tin de un inevitabil prag psihologic ce trebuie trecut la varsta maturitatii.

“Fie ca vrem, fie ca nu, cu totii ajungem la un moment – ce poate fi legat de o anumita varsta  – cand trebuie sa ne re-cunoastem, re-evaluam, sa ne facem ragaz sa traim <<suferinta>> prin care fierul trecut prin focul pasiunilor primei tinereti se stinge in apa rece a maturitatii”, spune psihologul Adriana  Magura, care este si psihoterapeut psihanalitic. “Asta pentru a capata calitatile unei forme personale, puternice, adaptate vremurilor ce ne asteapta ca adulti deplini”.

Desi exista o bogata literatura ce trateaza “criza varstei mijlocii”, specialistii considera totusi ca e mai curand vorba doar de schimbari naturale si normale in viata fiecarei persoane, odata ce inainteaza in varsta. Modul in care insa aceste schimbari sunt traite este cel care genereaza o criza. Mai intensa sau mai putin, dupa caz.

Criza este generala?

Exista opinia comuna ca toate persoanele mature ajung, intr-o forma sau alta, sa se confrunte cu o “criza a varstei mijlocii”. Lucrurile nu prea stau insa asa in realitate.
“Risc o abordare diferita, dorind sa ies din cutia acestui stereotip in care toti suntem pusi laolalta in <<criza varstei mijlocii>>”, spune Adriana Magura. Psihologul considera ca “orice candidat la maturizare” este obligat sa se opreasca din cand in cand “sa se revada pe sine, cu resursele, dorintele, asteptarile, planurile si tot ceea ce presupune viata. Iar cand acest <<stop-revizie>> nu se face in mod firesc, atunci se va face intr-un mod mai dureros prin intermediul rateurilor numite:  simptome”.

Pe de alta parte, specialistii spun ca nu toti oamenii se confrunta obligatoriu cu o situatie de criza. Intr-un interviu acordat revistei Psychologies, psihoterapeutul comportamental cognitiv Bogdan Ion, profesor la Universitatea din Bucuresti, afirma ca studiile pe aceasta tema arata ca doar circa “25 la suta din populatie traverseaza ceva similar unei <<crize>> si doar sub 10 la suta o experimenteaza cu dramatism si o considera a fi legata de varsta”.

Oricum, tot studiile arata ca cei mai afectati sunt in general oamenii educati, cu venituri medii sau peste medie si varste cuprinse intre 25 si 55 ani.

Criza2

Indicii de criza

Desigur, nu trebuie asteptat pana cand in parcarea familiei apare ultimul model al unei masini puternice, pentru a se vorbi de criza varstei mijlocii. Nici pana cand se scot la iveala dovezi ale infidelitatii. Simptomele crizei sunt totusi destul de evidente, chiar daca mai subtile.

“”Poate fi vorba de o oboseala crescuta, de iritabilitate, de un sentiment de neimplinire, teama de imbatranire, de moarte, de esec…”, spune Adriana Magura. “Si multe altele care se manifesta cu atat mai violent cu cat au fost mai grav neglijate sau chiar negate”.

Culpabilizarea pentru orice sau scaderea libidoului sexual sunt, pe de alta parte, semne  frecvente ale crizei pe care o incearca personele ce sufera depresia varstei.

La toate acestea de mai sus trebuie adaugat insa si contextul social. “Experienta de <<mijloc a vietii>>  primeste si amprenta mediului social in care se traieste, aceasta fiind cea care valorizeaza mai mult sau mai putin una dintre faliile fiintei. Astfel, nu este indiferent daca traiesti intr-o societate in care cuvantul de ordine este <<succesul>>, in care accentele se pun pe sfera profesionala, materiala, iar fiecare esec, neputinta sau lipsa se traieste dramatic, celelate componente necesare echilibrului si bunei functionari ale unui om fiind slab investite, iar altele, cum ar fi cele de ordin cultural-spiritual, fiind aproape pe moarte”, considera psihologul.

Profil de “victima”

Specialistii considera ca desi motivele care genereaza “criza varstei mijlocii” sunt aceleasi atat pentru barbati, cat si pentru femei, modul de manifestare este totusi diferit.

Conform psihologului Bogdan Ion, prima mare diferenta este legata de faptul ca,  la barbati, criza se poate intinde pe o perioada intre trei si zece ani, in timp ce la femei aceasta se manifesta doar cel mult cinci ani. “Asta ar sugera ca femeile care trec prin criza se mobilizeaza mai bine decat barbatii, ca sa ii faca fata”, spune Bogdan Ion, in interviul citat.

Pe de alta parte, criza la barbati e adesea generata de insatisfactia profesionala sau de nivelul scazut al veniturilor. De aici, actiuni precipitate de a-si schimba serviciul sau masina, locuinta sau, nu o data, sotia.

In schimb, femeile pun mult mai mult accentul pe relatiile de familie iar nemultumirile lor in casnicie genereaza cel mai adesea probleme emotionale sau psihologice specifice crizei varstei mijlocii.

Exista totusi viata si dupa mijlocul vietii

Cum influenteaza insa modernitatea asumarea maturitatii tarzii? Dar noile tehnologii? La aceasta din urma intrebare, psihologul Adriana Magura nu are un raspuns transant, tocmai pentru ca si situatiile concrete sunt foarte diverse.

In opinia sa, realitatea virtuala poate avea  un rol “creativ, constructiv, relational, de sprijin” in anumite perioade dificile ale existentei unei persoane. Se poate ajunge insa si la trairea vietii “in mod inversat”, in mediul virtual, “investindu-se aici <<adevarata realitate>> a celui care o utilizeaza, dezinvestind treptat realitatea fizica concreta”. “Bine sau nu, folositor sau alienant, asta fiecare dintre noi poate decide, in masura in care are capitalul intern suficient structurat pentru a o face”, crede Adriana Magura.

Pe de alta parte, cresterea sperantei de viata, schimbarile in modul de trai datorate dezvoltarii tehnologice, toate acestea nu aveau cum sa nu influenteze si comportamentul psihologic al oamenilor, indeosebi al celor din Occident.
Constantand ca astazi – datorita tocmai schimbarilor modernitatii – tot mai multe persoane ajung la un apogeu al vietii in jurul varstei de 50 de ani, cercetatorul Carlo Strenger, de la Universitatea din Tel Aviv, propunea recent ca grupul acestora sa devina norma sociologica, iar “criza varstei de mijlo”sa fie redefinita drept “tranzitia varstei de mijloc”.

Criza sau nu, se poate spune totusi ca exista viata si dupa varsta de 35-40 de ani. Sau, ca sa il citam pe Strenger: “Tranzitia varstei de mijloc ofera o buna ocazie de a face schimbari in propria viata. Asta nu inseamna sa renunti la tot pentru a deveni, sa zicem, cantaret, actor sau atlet. Dar poate insemna ca facand schimbari profesionale ori in viata personala, schimbari bazate pe o profunda cunoastere de sine, sa ajungi la rezultate imbucuratoare”. (M.Ch)


33 de comentarii

  1. Foarte bine vazuta problema. Cred ca ar fi foarte util sa apara articole si pe alte crize majore ale vietii. CUm ar fi criza identitatii, criza sociale, criza mentalitatilor si de ce nu criza cuibului gol.

    Multumesc pentru articol.

  2. impecabil articol.personal vorbind, ma ajuta mult sa ma inteleg si sa pot lua decizii in ceea ce ma priveste.multumesc.

  3. Cunosc un caz in care un tip nu are nici o problema de criza “varstei mijlocii”, dar sufera ca ceilalti il privesc si il trateaza ca si cum este batran, de la condescententa pana la obraznicie. Prima data s-a simtit ciudat la 45 de ani cand un tanar politist de circulatie care l-a oprit in tarfic pt o chestie minora i-a spus: “nu va amendez pentru ca semanati cu tatal meu”, a doua oara ca “tanar tatic” la 49 de ani cand isi plimba copilul de cativa anisori si cunoscutii din cartier, gen vanzatorul de ziare il intreba sincer binevoitor “ati iesit cu nepotelul la plimbare?”. Apoi la prima sedinta cu parintii cand colegii copilului de clasa I i-au spus acestuia “a zis doamna sa venim cu parintii, nu cu bunicii”
    Acum, respectivul, la peste 55 de ani nu indrazneste sa se tocmeasca la rosii in piata de frica sa nu i se spuna : “hai tataie, ….”. La servici tine foarte mult sa i se spuna pe nume, ca la americani, dar unii insista cu “bre, nea…”. Cel mai bine se simte in relatie cu colegii din bransa, IT-isti (aproape toti mai tineri ca el) cu care a luat contact initial pe mail sau la telefon pentru ca apoi, dupa un mic soc la training-uri sa fie acceptat “cu toate drepturile” in societatea lor.

    Trebuie spus ca si mama respectivului, care are 80 de ani sufera nu atat de bolile batranetii cat de faptul ca oamenii i se adreseaza ca unei batrane.

    Mai exista din cate am observat mentalitatea in general in societate “lasa ca nu mai apuc eu anii matale babo, (sau mosule)”. Interesant este ca probabil 99% din batranii care circula azi pe strada au gandit si ei la tinerete la fel si acum traiesc poate pentru a plati acele polite! Dramatic si trist este pentru cei 1% care nu merita acest tratament.

  4. La mine criza s-a rezolvat, rapid mi-am luat alta nevasta !
    Si am ajuns MARE sunt Vicepresedinte al ANRE !!
    Mai trebuie sa-mi iau si un Porsche Cayenne !!!
    Gagici am ! Nu 1-2, ci mai multe este moarte dupe mine!
    Ce este grav ca nu mi-am mai vazut scula de mult, decat in oglinda !!!

    • Vicepresedinte si nu stii sa faci acordul intre subiect si predicat ? Dumnezeule mare, fereste lumea aceasta de toti prostii ajunsi in varf ! De aceea se duce tara noastra de rapa.

      • K la 25 de ani on

        Domnul n-a spus ca e vicepresedintele Academiei Romane sau al Facultatii de Filologie. In plus, cred ca a scris la misto, citand din textul unui cantec celebru: Ma iubeste femeile. Lavinia e prea serioasa si barbatilor din tara noastra nu prea le plac tristele, ei prefera pitipoancele de Mall.

  5. Gioni Gionescu on

    Am 46 ani si va asigur ca e vorba doar de nevroza depresiv-anxioasa a varstei in general. Vad confesiuni pe net a unor oameni de 30 de ani care deja “au nostalgii” si amintiri care ii rascolesc. Darmite la 45 de ani cand intreaga lume nu mai este aceeasi care era atunci cand aveai 20 de ani. Multi amici au murit, altii au devenit ultrabogati si nu te mai cunosc, altii sunt alcoolici. Barurile populare de altadata au devenit locale fitzoase unde trebuie sa ai Q7 ca sa bei un basamac. Dar cel mai greu este pt. femei pt. ca ele nu-si pot ineca amarul cu ceva, si nici nu pot evada in boema vreunui bar, ci trebuie sa se tina de familie no matter how

  6. Gioni Gionescu on

    O aversiune a tinerilor fata de batrani este alimentata si de Dictatura Televizorului unde se arata nonstop numai tineri frumosi, sanatosi si bogati.

    “Tineretea barbatului: fluturarea unei coame mandre de par intre doua chelii.”.

  7. Ma apropii de 38 de ani, si m-am regasit surprinzator de mult in acest articol. Simt ca motivul este intr-adevar un anumit grad de neimplinire, dar numai partial.
    De mic copil am fost insa pasionat de masini, si acum doi ani iesea din productie o masina care imi placea foarte mult dar destul de scumputa, in functie de motorizare de la 23.000E in sus. Atunci am spus ca vreau sa o iau, si desi aveam masina si eu si sotia, nu era un pas necesar, nu aveam banii necesari, am luat-o! Nu regret decizia, ma costa mult, dar am realizat ca acum, in ciuda eforturilor pe care trebuie sa le fac ma pot bucura mult mai mult de aceasta masina decat peste 15 ani de o alta masina poate mult mai puternica si mai sportiva sau mai trendy, dar venita la o varsta la care simt de pe acum ca nu voi mai putea savura.
    La fel cum constat ca pe masura ce trece timpul, imi este tot mai greu sa zburd cu bicicleta pe munti, desi imi place la nebunie, imi e tot mai greu sa fac trasee lungi pe munte ca ma apuca durerile de genunchi etc. Da, exista probabil o astfel de criza, pentru ca simti ca trebuie sa faci anumite lucruri pe care sigur nu le vei mai putea face mai tarziu, desi vei avea posibilitatea financiara sa zicem.

  8. Cuibul se refera cumva la familie ? Intreb si eu de curiozitate… ca de toate celelalte crize am auzit dar de criza cuibului gol nu am auzit 🙂 . Oricum sunt intr-un proces continuu de invatare.. Multam’ fain pentru raspuns.

    • Impartasesc acest punct de vedere. Uneori chiar ma mira ca oamenii trag de ei insisi cu disperare sa (mai) faca la 40-50 de ani ce n-au facut (sau tocmai ce au facut deja!) la 20-30 de ani. Nu le trece prin cap ca le raman inca destule “nefacute” – din categoria celor despre care vorbiti: gesturi altruiste, creatoare de bine pentru ceilalti. Si pentru care nu-i nevoie nici de bani, nici de forma fizica a primei tinereti!

  9. De fapt si problema si solutia sunt mult mai simple decat complicatiile intelectuale promovate de psihologi. Eu am trecut prin ceva similar la 28 de ani cand ma sufocam in pielea mea de auditor financiar la mega firma internationala. Criza varstei mijlocii este data de faptul ca in jurul varstei de 35-40 de ani atat barbatul cat si femeia in general, reusesc sa detina toate elementele desirabile din punct de vedere social: job respectabil, casa, masina, familie, copii. Si atunci vine intrebarea ca un ciocan – asta-i tot? …. si se casca un gol interior care nu va putea fi umplut cu nici un alt obiect achizitionat. Pentru ca intrebarea buna nu e: ce mai pot sa iau/primesc. Intrebarea buna e ce pot sa dau sau sa contribui. Ce poti acumula pentru tine e ceva finit, ceea ce poti oferi celorlalti e infinit. Asa ca celor care traverseaza o perioada “albastra” le sugerez doar atat: vedeti cum puteti sa contribuiti ca viata macar a unui om de langa voi sa se schimbe in bine. Mutati-va atentia de la sine catre ceilalti. Cum puteti crea un impact pozitiv in comunitatea sau locul in care sunteti? Satisfactia acestor gesturi altruiste va tine incomparabil mai mult decat orice obiect rosu si stralucitor cumparat. Dar nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Testati si vedeti cum va veti simti.

  10. excelent articol, m-am regasit in totalitate. eu am trecut prin asta, cu un copil in spinare. eu m-am despartit de sot intr-o perioada ca asta pentru ca mi se parea ca nu mai e ceea ce imi doream, ca sint altii cu mult mai potriviti aspiratiilor mele. acum, ca m-am trezit imi pare rau, dar nu prea mai am ce sa fac 🙁

  11. K la 25 de ani on

    Implinesc 45 de ani dar nu-i simt. In schimb ma simt, mental, ca la 25 iar fizic ca la vreo 35. Imi place sa copilaresc, asta ma mentine viu. Conteaza mult atitudinea. Daca o ai (pe ea, pe atitudine) ca la 25-30 de ani, vei parea si mai tanar celorlalti si te vei simti confortabil cu tine.
    Am o viata activa (unii ar zice complicata). Schimb servicii, schimb femei (acum m-am stabilizat, oare pt cat timp?), calatoresc cat mai mult posibil, am doi copii cu doua mame diferite si ma bucur din plin de ei (nu, nu-i neglijez, imi fac timp sa fiu langa ei). Ii ajut pe altii (uneori fac ceea ce nu as face pt mine) atunci cand am ocazia si daca eu consider ca merita. Asta desi ma consider un egoist care tinde spre desavarsire. Ignor cat mai mult parerea altora – sunt putini cei pe care ii apreciez – si normele sociale (niste falsuri, dealtfel). Sunt convins ca n-o sa mor in patul meu, nici nu-mi doresc. Nu ma gandesc la pensie, nu cred ca apuc s-o iau si nici nu ma intereseaza. Poti munci pana mori daca faci ceva ce-ti place (90% dintre noi nu facem). M-am gandit cum ar fi sa am un handicap grav si am meditat asupra sinuciderii (mi se pare o solutie buna, iti trebuie un strop de nebunie si de filosofie superioara ca s-o faci). Chiar daca lumea din jurul meu moare refuz sa devin depresiv. Vad in jurul meu persoane mai tinere care sunt deja moarte spiritual, niste zombie care ies dimineata din catacombe, se indreapta catre coloniile corporatiste de munca fortata si se intorc seara in sicriu ca sa fie vampirizati de urata aia de familie pe care o au. Refuz sa devin, ca aceste persoane, un produs al sistemului. Nu exista o criza a varstei mijlocii, exista doar un autism spiritual al majoritatii oamenilor si o prabusire in pseudo-fericirea consumerista si ultra-tehnologizanta. Vorbim dar nu mai comunicam, plangem si radem doar manipulati, refuzam sa ne privim in ochi de frica sa nu descoperim ca suntem prea slabi sau prea ipocriti. Cand ati varsat ultima oara o lacrima asa, din senin! Cand ati ras fara vreun motiv anume? Cand v-ati desfatat la un taifas intelectual cu prietenii? (oare aveti prieteni adevarati?).
    Fiecare dintre noi se simte asa cum merita sa se simta. Si mai cred ceva: un pic de credinta, de smerenie si de sfintenie nu strica nimanui (nu, nu sunt popa).

    • imi place viata ta,ai facut-o pasionanta,vie.simt la fel,nu reusesc totusi sa obtin aceleasi efecte,dar ma straduiesc,de plans…acum,de curand,din senin…ce-o fi fost?aflu eu,dar,oricum,nu vad la ce a folosit,inca,de ras fara motiv….sunt o ranjita,clopotelul din birou…semanam mult….2 amendamente:1)fiecare dintre noi se simte cum si-a asternut”ai grija la caracterul tau caci iti va deveni destin”
      2)credinta,sfintenie….?…inteleg sensul lor dat de tine in context,dar nu.

      cu simpatie,Georgiana

      • K la 25 de ani on

        Iti spun simplu: imi place caracterul meu (infect sau nesuferit pt unii), asadar o sa-mi placa si destinul meu.
        Cu credinta: voiam sa spun ca nu suntem datori sa dam socoteala oamenilor ci doar Celui de Sus, unicul judecator. Si tot in fata Lui trebuie sa ne smerim si sa ne asteptam pedeapsa atunci cand ii gresim cu ceva. Vezi, noia primi o educatie proasta, ni se spune de mici “daca faci aia si aia e rau si o sa te bata Doamne-Doamne!”. Gresit! De ce sa ne fie frica de Dumnezeu! El ne da cele bune si ne incearca prin cele rele. Vina si deciziile proaste sunt numai ale noastre. Si asa cum primim bucuria, tot asa trebuie sa induram penitenta atunci cand gresim, e in legea firii. Ori problema e ca noi ne-am obisnuit sa facem orice ca sa inlaturam suferinta, care face parte din viata. Cine nu reuseste sa-si asume si sa trenscenanda prin suferinta isi traieste viata doar pe jumatate. Ma rog, astea sunt discutii complicate. Eu pot sa spun ca mi-am primit pedepsele si suferintele ca pe un dat dumnezeiesc, fiindca asa trebuia sa se intample si nu altfel. Asta nu inseamna ca sunt pasiv in fata nenorocirilor, dar ma opresc aici cu discutia.

  12. Pingback: Criza varstei mijlocii sau teama adultului de imbatranire   MedLive

  13. Criza este autentica, depinde de temperamentul, educatia, situatia materiala si sociala a persoanei. Caracteristicile generale: nimeni nu te poate ajuta, trebuie sa razbesti singur afara din ea, ca orice fenomen statistic are un maxim si un declin(un fel de curba Gauss), nu devii mai intelept, mai bun, mai altruist; recunosti ca au mai fost si altele “mai putin grave”, ti-e putin rusine/teama…esti mai matur sufleteste si ai vrea sa-ti “conservi emotiile de atunci”…

    • K la 25 de ani on

      Mda, din pacate multora le lipseste curajul sa sara din schema precum si doza de nesimtire aferenta…. ma rog, nesimtit esti cand nu tii cont de gura lumii… sloboda sa critice cum vrea ea. Lasati critica si oprobriul public sa treaca pe langa voi. Va spun din experienta ca aceia care critica lipsa de obedienta sociala sunt suficient de lasi ca sa nu ia masuri serioase de indreptare a “pacatosului”. In cazul despre care discutam asta e partea buna a lasitatii romanilor: se uita urat si vorbesc pe la spate dar nu trec aproape niciodata la fapte. Si atunci de ce sa nu profitam, noi astia care vrem sa ne traim vietile asa cum credem de cuviinta si nu dupa regulile LOR?
      Inca o kestie: mi se pare mai usor sa eviti tiparele in Romania, o societate inca patriarhala si conservatorista, decat in Vest, unde te poti rata cu succes sau poti fi asocial, daca asta vrei, fara ca sa te infiereze cineva.

  14. Cred ca aceasta criza incepe sa se manifeste prin constientizarea lipsei jucariilor dorite in perioada copilariei. Cu cat lista acestor jucarii e mai lunga, cu atat regretul si panica mai mari. Mi-am dorit masinuta telecomandata si nu au avut bani parintii, acuma ma apuc de modelism pe banii mei. Mi-am dorit sa fac karting, fac acuma, ba imi cumpar un club de karting numai pentru mine. Ma uitam cu jind la altii cum ne depaseau cu masini straine pe autostrada, imi iau acuma bolizi, sa nu ma depaseasca nimeni. Nu am avut parte de fete pentru ca eram prea timid si scund pentru a fi bagat in seama, compensez acuma cu banii si cu o masina rosie, imi trag si un show tv in care sa vada toti cum ma barbieresc eu, misto! Cand ti-ai propus realist ce vei face in viata si ti-ai urmarit scopurile, nu cred ca aceasta criza isi face aparitia.

  15. @ K la 25 ani – perfect de acord cu tine
    regulile si normele sunt facute sa ne tina in lant, masa de manevra, docili executanti

    traieste intens, mori tanar si lasa in urma un cadavru aratos !!!

    (autoportret : 34 ani, 8 luni de sarcina, comportament neconventiona;))

  16. E bine sa incerci sa traiesti liber insa mi se pare ceva ciudat la k la 25 de ani. fara a incerca sa judec ( cel mai trist lucru pe care il poate face cineva); cred ca a incerca sa traiesti ceea ce simti poate fi periculos pentru spirit si poate arata ca inca nu stii ce vrei. Deci, cred ca a trai neconventional, “asa cum vrei si simti tu” ar trebui completat de o substanta a lucrurilor.

    Pe de alta parte e mai bine asa decat sa traiesti sub imperiul fricii. e mai bine sa te arunci in bratele vietii, caci ea va rasplati curajul tau.

    In acest caz, nu cred ca exista criza varstei mijlocii ci cred ca exista un cumul de crize care te ajuta sa ajungi la intelepciunea si pacea interioara dorita.

Leave A Reply