Popeye și miturile spanacului

0

Popeye Marinarul a devenit un erou al perioadei Marii Crize Economice, după prima sa apariţie publică în benzile desenate din 1929. Caricaturistul american Elzie Crisler Segar l-a conceput ca pe un simbol al clasei muncitoare, torturat de Bluto, care se opune ndereptăților prin accese de revoltă alimentate cu spanac. Popeye a ajuns atât de popular, încât Malta a modelat un sat întreg – Sweethave Village – după satul imaginar al personajului de desene animate. În cartea sa The Half-life of Facts: Why Everything We Know Has an Expiration Date (2012), matematicianul și specialistul în rețele american Samuel Arbesman a popularizat însă, apelând și la un studiu publicat în 1981 în Jurnalul Medical Britanic, o idee care susține că Popeye, care ar fi propulsat cu o treime consumul de spanac din SUA, s-ar fi născut dintr-o eroare zecimală cu dâre de spanac. Un criminalist susține că nu e adevărat.

 

 

Popeye, cu ale sale accent ciudat și antebrațe improbabile, scrie Samuel Arbesman, citat de Brainpickings.org, folosea spanacul pe post de anti-kriptonită. Planta îi sporea forța și era responsabilă, probabil, și pentru stilul lui aparte de a vorbi. Această superputere atribuită spanacului ar fi avut însă în spate o eroare științifică de secol XIX. În 1870, chimistul german Erich von Wolf a analizat conținutul de fier al spanacului, alături de alte plante. Când a îregistrat rezultatele, ar fi pus din greșeală virgula zecimală în altă parte. Dacă 100 de grame de spanac conțin doar 3,5 miligrame de fier, transcrierile chimistului german au stabilit valoarea de 35 de miligrame. Dacă calculele sale ar fi fost corecte, scrie Arbesman, înseamnă că 100 de grame de spanac ar echivala cu o bucată mică dintr-o agrafă pentru hârtie.

După ce a fost publicată valoarea incorectă, ea a devenit legendară, așa că, atunci când a fost creat Popeye, directorii executivi ai studioului au recomandat ca personajul să mănânce spanac pentru a-și spori puterea. Asta ar fi dus la creșterea cu o treime a consumului de spanac din SUA. Eroarea ar fi fost corectată mai târziu, în 1937, când cineva a verificat din nou cifrele, însă răul fusese deja făcut. Eroarea era atât de răspândită, scrie Arbesman, încât Jurnalul Medical Britanic a publicat un articol în 1981, încercând să spulbere mitul din jurul spanacului. Articolul, intitulat “Fake”, a fost semnat de hematologul TJ Hamblin, care a tratat în el, pe patru pagini, mai multe activități frauduloase din știință și medicină, Popeye, spanacul și fierul având alocate o treime de pagină:

În anul în care Popeye a devenit din nou un mare star de film, e util să amintim că afirmațiile sale legate de spanac sunt false. Puterea supraomenească a lui Popeye din spatele cutezanței sale nesăbuite se trage din consumul unei conserve care conține treaba aia (n.r. – spanac). Descoperirea faptului că spanacul este o sursă de fier la fel de valoroasă ca și carnea roșie a fost făcută în anii 1890 și s-a dovedit o armă propagandistică utilă pentru zilele fără carne ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Statuia lui Popeye din Crystal City, Texas, comemorează faptul că el a reușit de unul singur să ridice consumul de spanac cu 33%. (…) Din păcate, propaganda a fost frauduloasă; chimiștii germani care au reanalizat conținutul de fier al spanacului arătaseră în anii 1930 că cercetătorii inițiali puseseră virgula zecimală în altă parte și supraestimaseră valoarea de zece ori. Spanacul e la fel de bun pentru dumneavoastră ca varza sau ca broccoliul. Ca sursă de fier, Popeye ar fi trebuit mai degrabă să mestece conserva – TJ Hamblin, Fake, British Medical Journal, 19-26 decembrie 1981.   

Producătoarea de film neo-zeelandeză Jill Fullerton-Smith scrie la rândul ei, în cartea Adevărul despre mâncare (2007), că eroarea a fost corectată de chimiști germani în anii ’30:

În 1937, chimiștii germani au descoperit o eroare regretabilă: presupusa concentrație de fier a spanacului era de zece ori mai mare din cauza unui simplu calcul greșit realizat cu aproape 60 de ani în urmă. În realitate, pentru o legumă, spanacul conține într-adevăr mult fier, însă organismele noastre nu pot absorbi mare parte din el. Majoritatea fierului se combină cu o substanță chimică numită acid oxalic, aflat și el din belșug în spanac. Compusul rezultat nu poate fi digerat, așa că mare parte din fier ne ocolește.

Omul de știință Karl S. Kruszelnicki, autor și comentator pe la posturile de radio și televiziune australiene, a scris însă într-un articol pentru ABC News că a făcut o greșeală în 1981, când a citit articolul Fake în Jurnalul Medical Britanic și a luat de bun conținutul său, scriind și o poveste scurtă pornind de la el. „Din păcate, dr. Hamblin a făcut o greșeală”, scrie Kruszelnicki, „iar eu am răspândit această greșeală pentru că pur și simplu nu am verificat lucrarea dr. Hamblin”. Potrivit omului de știință australian, numărul de Crăciun al Jurnalului Medical Britanic a fost unul de comedie. Editorii lui l-ar fi abordat pe Hamblin și i-ar fi cerut să scrie o poveste voioasă. Hematologul ar fi spus mai târziu că, deși impropriu pentru un jurnal peer-reviewed, nu a fost obligat să dea referințe, că i s-a acordat lejeritate în expunerea datelor.

Kruszelnicki scrie că a aflat asta după ce a citit lucrarea criminalistului britanic Mike Sutton, Spanac, Fier și Popeye: Lecții ironice din biochimie și istorie despre importanța mâncatului sănătos, a scepticismului sănătos și a citării adecvate, publicată în 2010 în Internet Journal of Criminology. Sutton ar fi petrecut multe săptămâni căutând și citind jurnale academice și de nutriție din anii ’20, precum și seria completă de benzi desenate cu Popeye din perioada 1928-1935 înainte să scrie o analiză de 13.000 de cuvinte. În primul rând, susține criminalistul, oamenii de știință germani care au analizat spanacul în secolul XIX au fost Emil Theodor von Wolff și Gustav von Bunge, însă nu există vreo dovadă scrisă că ar fi greșit virgula decimală. În al doilea rând, la 3 iulie 1932, Popeye mănâncă niște spanac pentru că, vorba lui, „spanacul este bogat în vitamina A și asta îi face pe oameni puternici și sănătoși”. Aceasta ar fi prima oară în care personajul consumă spanac, neexistând, subliniază Kruszelnicki, nicio referire la fier.

Omul de știință australian mai scrie că, în al treilea rând, în 1934, chimiștii de la Universitatea din Wisconsin au analizat, într-adevăr, conținutul de fier al unor plante și că, în lucrarea lor, au făcut o confuzie între conținutul de fier al spanacului proaspăt și cel al spanacului uscat. Spanacul uscat este secat de apă și apare de 10 până la 20 de ori mai concentrat în fier decât cel proaspăt. Eroarea ar fi fost corectată în 1936. Apoi, în al patrulea rând, consumul de spanac din SUA ar fi crescut deja masiv în perioada 1915-1928 în SUA, mult înainte ca Popeye să înceapă să-l consume, în 1932. Iar în al cincilea rând, Kruszelnicki completează ce scrie mai sus Fullerton-Smith: spanacul conține într-adevăr cu circa 50% mai mult fier decât carnea, însă numai în jur de jumătate din el poate pătrunde în organismul uman.

În ceea ce privește povestea cu Popeye și eroarea zecimală, nu mai știm nici noi ce să credem 🙂


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger