Popcorn-ul, "prezent" în Peru şi acum 3.000 de ani

0

 

Cercetătorii au descoperit ştiuleţi de porumb vechi de cel puţin 3.000 de ani în două situri colinare din Peru, iar concluziile studiului lor au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). Descoperirile includ şi urme ale preparării porumbului pentru hrana comunităţii.

 

Rămăşiţele de porumb sunt dovada că locuitorii de atunci ai regiunii mâncau, în mod regulat, atât „floricele de porumb” (porumb prăjit până la momentul pocnirii, de unde şi numele de popcorn), cât şi făină de porumb, susţin specialiştii. Sunt cele mai timpurii mărturii în acest sens descoperite în Peru (de fapt, în toată America de Sud, susţine studiul) şi ar putea fi chiar mai vechi de 3.000 de ani – oamenii de ştiinţă vorbesc de faptul că ar putea data cu 6.700 de ani înaintea erei noastre, adică cu mai bine de 1.500 de ani înainte ca egiptenii să dezvolte scrierea hieroglifică şi pe când mamuţii lânoşi albi încă existau pe planetă.

„Porumbul a fost prima dată cultivat în zona Mexicului, acum aproape 9.000 de ani. Cercetările noastre arată că acesta a ajuns în America de Sud la câteva mii de ani distanţă de acel moment, unde a evoluat în soiuri diferite, acum devenite comune în regiune. Studiul nostru mai arată şi că porumbul a ajuns aici înaintea olăritului şi că localnicii au experimentat utilizarea lui în alimentaţie independent de prezenţa oalelor”, a declarat Dolores Piperno, curator al departamentului de arheologie „Lumea Nouă” de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală al Institutului Smithsonian. Urmele de porumb au fost descoperite pe coasta nordică, în Peru, în siturile arheologice Paredones şi Huaca Prieta. Deşi cercetările arată clar că locuitorii de atunci consumau porumb, totuşi, spun specialiştii, acesta nu era o parte importantă din dieta lor.

 

Sursa: Mongabay

Foto: Yelp


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger