Popcorn solar

0

O companie din Broooklyn, New York, a venit cu ideea de a face floricele de porumb într-un mod inedit: folosindu-se doar de energia solară, cu ajutorul unor oglinzi solare de dimensiuni mari, care colectează energia razelor soarelui, apoi direcţionează căldura către boabele de porumb până acestea se coc şi pocnesc.

 

 

Compania Bjorn Qorn testează implementarea unei tehnologii care să ajute la construirea mai ieftină a oglinzilor solare. Dar, cum aceste oglinzi se pot folosi la aproape orice, fondatorii companiei s-au întrebat de ce să nu testeze produsele respective într-un mod neconvenţional – şi astfel s-a născut ideea de a face popcorn solar. O ediţie limitată a acestui produs va fi lansată de către compania în cauză numai pentru perioada sărbătorilor de iarnă, tocmai pentru că poate fi un cadou inedit.

 

stire 11 dec popcorn 2

 

Firma a fost fondată de doi tineri: Bjorn, fiul unui fermier de porumb din Minnesota şi Jamie, artist şi inventator. Cei doi s-au cunoscut la facultate, unde Bjorn a devenit foarte popular datorită reţetelor delicioase de familie pentru a face floricele de porumb, iar Jamie a devenit cunoscut datorită gândirii sale în afara cutiei. Ideea cu popcornul solar ar putea să le aducă, acum, o popularitate neaşteptată, dat fiind cât popcorn se consumă în SUA. Iată şi un material video despre iniţiativa lor:

 

BjornQorn Harvest 2014 from BjornQorn on Vimeo.

 

Sursa, foto şi mai multe detalii: Bjorn Qorn

 

Puteţi citi şi:

Agricultorul care, la 86 de ani, nu renunţă la muncă

Ce conţin mai exact cartofii prăjiţi de la McDonald’s

Componente de maşini, produse din roşii


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger