Ponturi pentru zboruri ieftine spre destinaţii exotice

2

Tuturor ne place să călătorim și, de când suntem mici, visăm să vizităm locuri exotice ca Asia, America de Sud, Cuba sau Mauritius. De cele mai multe ori, aceste gânduri rămân doar la stadiul de vise, pentru că raționamentul economic ne limitează grav bugetele de călătorie. Însă nu trebuie să fie așa. O planificare atentă și adunarea informațiilor corecte poate să ne economisească extrem de mulți bani, astfel încât să ne permitem destinații la care în mod normal n-am îndrăzni să ne gândim. Să zburăm în Europa cu zeci de euro am învățat deja majoritatea dintre noi, însă mulți nu știți, probabil, că zboruri foarte ieftine se pot găsi și pe rute mai lungi. Iată câteva idei și sfaturi de la Nomadic.ro.

Articol scris de Nomadic Travel

Zboară către destinaţii exotice cu Condor Airlines

Primul pont este legat de Condor Airlines. Poate nu aţi auzit de ei. Ei bine, nici eu nu auzisem, dar au câteva oferte foarte interesante.

Condor Airlines din Germania are un program numit Joker Flights. Asta înseamnă că plăteşti un preţ fix pentru un bilet dus-întors spre o destinaţie apropiată (începând de la 49 de euro) sau îndepărtată şi de obicei exotică (de la 150 de euro) spre care vrei să călătoreşti în următoarele 60 de zile.

Este o şmecherie simpatică totuşi:

Nu ştii unde o să pleci! Ţi se dau 8 sau 10 variante de destinaţii şi afli unde o să pleci doar după ce ai rezervat zborul. Poţi exclude una sau mai multe destinaţii, dar asta te costă în plus.

plaja exotica

Poţi pleca din Frankfurt spre Bahrain, Barbados, Goa, Havanna, Las Vegas, Male (Malediven), Mombasa, Puerto Plata, Punta Cana sau Varadero. Astfel ai, de exemplu, şansa să mergi în Cuba cu 300 euro (oferta de la momentul scrierii).

Sigur, pentru majoritatea ţărilor ai nevoie de viză, dar în 60 de zile, teoretic, ai timp să o obţii.

Din Frankfurt, Munchen sau Hamburg te poţi îndrepta spre Agadir, Antalya, Funchal/Madeira, Gran Canaria, Hurghada, Lanzarote, Malaga, Mallorca, Sharm El Sheikh sau Tenerife.

Frankfurt, Munchen și Hamburg nu sunt chiar ideale ca  punct de plecare, dar se poate şi mai rău. Destule linii aeriene zboară spre aceste oraşe (Tarom, Austrian Airlines, Lufthansa, Alitalia), iar dacă nu te deranjează o vizită în Germania, oferta e interesantă. Low cost-uri există din România spre oraşele  învecinate (Dortmund – Wizz Air sau Stuttgart – Blue Air), iar Munchen nu este aşa departe.

Condor Airlines are şi oferte destul de bune de zboruri dus pe distanţe scurte sau lungi. Dacă vreţi să vedeţi exact pe unde zboară Condor Airlines, aveţi harta interactivă a rutelor.

Poarta către est – Air Arabia

Al doilea pont şi a doua companie de urmărit este Air Arabia, care are nişte zboruri destul de avantajoase din Istanbul (în care am văzut cum se poate ajunge), Atena, Kiev sau Egipt spre India sau Sri Lanka cu escală în Sharjah, iar de acolo mai este doar o aruncătură de băţ spre Asia de Sud Est cu Air Asia. Exemplu: Istanbul – Colombo (Sri Lanka) – 330 euro round-trip în februarie.

Aruncaţi un ochi pe harta rutelor ca să vedeţi cât de interesantă este.  Air Arabia se extinde şi spre Nairobi şi Kenya, dacă vă tentează zona.

Tot pentru partea asta de lume sunt de urmărit Jazeera Airways şi Fly Dubai, care merg din Egipt sau Istanbul spre Orientul mijlociu.  Fly Dubai merge şi spre India, Sri Lanka şi Kathmandu.

Zboară spre Africa

Te gândeşti să ajungi în Africa? Fii cu ochii pe Afriqiyah Airways. Au zboruri şi spre locuri în care probabil nu ai vrea să mergi în curând (de exemplu Sudan), dar la o simulare am găsit Roma- Johannesburg cu 440 euro round-trip. Să nu vă sperie numele, au avioane bune şi puţine incidente la activ.

Citește mai multe despre călătorii pe www.nomadic.ro

Citiți și:

Călătorie spre capătul pământului: Santiago în două zile

Călătorie spre capătul pământului: Impresii din Santiago de Chile

Călătorie spre capătul pământului: America de Sud pe cont propriu

În spatele ultimei cortine de fier: Ultimul episod

În spatele ultimei cortine de fier: Tenorii în frac și papion de pe șantier

În spatele ultimei cortine de fier: Trenul de la Mao și Steaua RSR de la Ceaușescu

În spatele ultimei cortine de fier: La biliard cu coreencele

În spatele ultimei cortine de fier: La Palatul Pionierilor

În spatele ultimei cortine de fier: Războiul Coreii

În spatele ultimei cortine de fier: Cimitirul Eroilor Revoluţionari

În spatele ultimei cortine de fier: La mormântul lui Kim Ir Sen

În spatele ultimei cortine de fier: Kim Ir Sen

Foto: Flickr – The-Lane-Team

Tags:



2 comentarii

  1. Pingback: Planul înclinat de la Covasna(Şiclăul)-monument tehnic unic în ţară » Think Outside the Box

  2. Pingback: Cum să suni ieftin sau chiar gratis din străinătate » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger