Ponta: Marea bătălie pentru Roşia Montană se dă la toamnă! E oficial: vrea lege specială

0

“Negocierile pentru investiţia Roşia Montană vor fi finalizate până la începutul sesiunii parlamentare, în luna septembrie, iar lucrările vor începe dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege pe care Guvernul îl va propune în acest sens”, a declarat premierul Victor Ponta. “Vrem să avansăm cu deblocarea acestui proiect, dar decizia va aparţine Parlamentului”, a spus Ponta. Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, figurează în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, joi, de Guvern şi este prezentată ca proiect de “exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul să primească 78% din profit. (sursa: Mediafax.ro)

 

 

de Mihai Goţiu(Voxpublica)

 

Anunţul făcut de Victor Ponta legat de modul de “soluţionare” a afacerii Roşia Montană nu reprezintă o surpriză. Declaraţiile anterioare, atât ale premierului, cât şi ale miniştrilor lui, în special Rovana Plumb, Dan Şova şi Daniel Barbu, vorbeau de o lege specială pentru Roşia Montană, care să treacă prin Parlament. Această de-responsabilizare a Guvernului nu reprezintă, de asemenea, o noutate. Victor Ponta a preluat-o de la părintele lui spiritual Adrian Năstase, care tot prin legi speciale a privatizat Petrom-ul şi tot Parlamentul a votat contractul cu Bechtel.

Mai mult, această “stratagemă” are o vechime de peste 100 de ani în România. Ea este semnalată de Constantin Dobrogeanu-Gherea, în ceea ce numeşte “legi de hatâr” şi analizată în “Boierii minţii” şi de Sorin Adam Matei. Practic, legiferarea are ca scop mascarea arbitrariului şi a partizanatului. “Arbitrariul este unul structural, care ţine de clientelism, şi care la rândul lui este legat de dominaţia statului asupra societăţii civile” (Sorin Adam Matei, “Boierii minţii”). De unde şi posibilitatea ca statul (prin instituţiile sale structurale) să încalce propriile legi, dându-i o aparenţă de legitimitate prin elaborarea unor altor legi, conforme cu interesele oligarhiei politico-economice la Putere într-un moment sau altul (fenomenul nu este specific doar guvernelor Năstase şi Ponta, ci mai tuturor guvernărilor de după 1990). Din acest motiv, confruntarea care se va da în toamnă are o miză mult mai mare decât Roşia Montană. Ea va oferi şi o imagine a raportului de forţe, după mai bine de două decenii de “democraţie”, între un stat ale cărui instituţii au fost acaparate de diferite grupări oligarhice (care îşi dispută între ele doar cota parte din profit, având grijă să nu atenteze însă la “funcţionarea” sistemului) şi societatea civilă.

În privinţa strategiei de comunicare (motivarea legii) din nou nu sunt surprize majore. “Noile standarde de mediu” şi “profitul de 78% al statului român” sunt, pur şi simplu, minciuni sfruntate. Nu există absolut nicio afacere minieră în lume cu exploatări de suprafaţă (cu sau fără cianură) care să-şi acopere în totalitate costurile reale de mediu. Costurile de mediu (toate cele rezultate pentru a reface mediul aşa cum a fost înainte de exploatare) se întind pe sute de ani (timp necesar, dacă nu apar noi probleme, pentru a se reface natura, clima, reţeaua hodrografică etc). De cele mai multe ori, aceste costuri sunt relevate la mulţi ani după închiderea exploatărilor, rămânând exclusiv în sarcina statului.

Mai mult, “garanţiile de mediu” (care nu reprezintă altceva decât costurile pentru acoperirea munţilor de deşeuri şi mizerii cu un strat “verde”) nu au vreo legătură cu asigurările de risc împotriva producerilor unor accidente. RMGC şi Gabriel Resources nu au la ora actuală contractată vreo asigurare împotriva acestor riscuri. Negocierile cu grupul financiar german Allianz au eşuat în primăvară, preşedintele grupului anunţând că “Allianz nu va asigura proiectul de la Roşia Montană”. Oricum, această asigurare ar fi fost doar pe perioada desfăşurării proiectului, nu şi pentru sutele de ani în care uriaşele halde de steril şi giganticul lac cu cianuri va rămâne în administrarea statului român.

Acel “78% profit pentru statul român” este o altă gargară propagandistică. Oricâte procente ar mai câştiga statul român ca participaţie, acestea sunt egale cu zero. În luna mai am mai prezentat schema afacerii Gabriel Resources (vezi foto jos), aşa cum este prezentată ea în documentele companiei. Astfel, există un Gabriel Resources, cu sediul în Yukon (Canada), care deţine în proporţie de 100% subsidiara Gabriel Resources cu sediul în Insulele Barbados, care deţine subsidiara Gabriel Resources cu sediul în Olanda, care deţine subsidiara Gabriel Resources cu sediul în Insulele Jersey, care deţine 80,69% din RMGC. La capătul „lanţului trofic” se află exploatările de la Roşia Montană şi Bucium şi partea română – Minvest. Cu precizarea că Rom Aur SRL, deţinută de Gabriel Resources Olanda, unde, după cum se poate vedea, statul român nu mai deţine nicio acţiune (!), are licenţă de explorare la Băişoara (jud. Cluj).

 

 

Explicaţia acestei scheme e simplă: în Canada există cea mai permisivă legislaţie legată de companiile miniere (mai exact NU există nicio lege care să reglementeze activitatea companiilor miniere canadiene în alte ţări). În Insulele Barbados singurele “taxe şi impozite” care se plătesc se rezumă la închirierea unui apartament (cutia poştală de corespondenţă!). Olanda are cea mai bună legislaţie care apără companiile private când sunt date în judecată de diferite state. În fine, în Insulele Jersey acţiunile companiilor pot fi tranzacţionate gratuit (fără nicio taxă). Practic, schema lui Gabriel îi permite companiei să însumeze toate aceste beneficii, din fiecare stat în parte în care are subsidiare! Dacă cineva îşi închipuie că statul român îşi va putea urmări profitul şi interesele în acest hăţiş, trebuie că e naiv.

În fine, pentru a argumenta procentul de “profit” pe care l-ar obţine statul român, susţinătorii companiei invocă faptul că o mare parte a costurilor (cheltuielilor) legate de investiţii se vor face în România. O altă minciună. Pe de o parte, uriaşa cantitate de cianură şi alte substanţe toxice necesare exploatării, precum şi cele mai costisitoare tehnologii şi utilaje vor fi importate (nu au de unde să fie achiziţionate din România). Pe de altă parte, ceea ce se achiziţionează din România se va face de la firme private, cele mai multe dintre ele, tot subsidiare ale unor companii străine (aşadar, cea mai mare parte a profitului va fi, de asemenea, externalizat).

Singura excepţie notabilă e achiziţionarea unei cantităţi enorme de energie din România. Conform proiectului RMGC, compania va cumpăra energie electrică de 500 de milioane de dolari. Şi aici avem de a face cu probleme în lanţ: costurile de mediu ale producerii energiei (să produci energie pentru o afacere ca Roşia Montană e o aberaţie totală) şi  “băieţii deştepţi” ai energiei româneşti (inocent rău e cel ce-şi închipuie că RMGC va cumpăra energia direct de la producător). La care se adaugă preconizata privatizare masivă a firmelor producătoare de energie din România. Nu în ultimul rând, unul dintre efectele acestei achiziţii masive de energie de către RMGC va fi creşterea preţului pentru ceilalţi consumatori (casnici şi firme mici)! Aşadar, distrugeri şi hoţie la toate mâinile posibile şi imposibile!

 

***

P.S.: Toate mizeriile în lanţ prezentate mai sus sunt revoltătoare. Dar nicidecum demoralizatoare. Anticipez că legea specială gândită pentru Roşia Montană e întinderea la maxim a corzii. Şi momentul care anunţă pleznirea. Ne mai auzim anul viitor pe vremea asta.

P.S.2: Mă rog, că Gabriel Resources avea nevoie de acest anunţ făcut de Ponta pentru a-şi mai sălta puţin acţiunile de la bursă (îngropate rău în ultimele luni), ca să aibă şi gura şefilor de la Toronto şi acoliţii politici autohtoni ce mânca peste vară, e o altă latură a poveştii.

 

Acest articol a fost preluat de pe platforma Voxpublica.realitatea.net


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger