Poluarea cu mercur cauzează homosexualitate la păsări

1

Până acum am crezut că anumite modele comportamentale se leagă mai mult de educație, de alegeri și de cultură și nicidecum de efectele poluării. Un nou studiu ar putea să infirme însă aceste credințe. Cercetătorii de la Universitatea din Florida au efectuat un studiu pe păsările ibis și au descoperit că, din cauza poluării cu mercur, acestea au început să-și schimbe obiceurile de împerechere, în sensul că masculii din cadrul speciei au început să se împerecheze între ei.

Dr. Peter Frederick a încercat să afle ce le determină pe aceste păsări să-și schimbe obiceiurile și, după o muncă de cercetare care a durat cinci ani, omul de știință de la universitatea americană se declară uimit de rezultate. „Știam că mercurul reduce nivelul de testosteron, dar nu ne așteptam la așa ceva”, a declarat cercetătorul.

Cele mai importante surse de poluare cu mercur sunt centralele termice pe bază de cărbune și minele de aur, deși în Florida arderea deseurilor medicale și municipale constituie prima sursă de poluare în acest sens. Poluanții sunt absorbiți de plantele din zonele în care trăiesc aceste păsări, ajungând astfel în sursele lor de mâncare.

În cadrul studiului au fost analizați 160 de ibiși, care au fost împărțiți în patru grupuri. Fiecare grup primea mâncare contaminată cu cantități diferite de mercur. 55% dintre masculii din grupurile care au primit o dietă bogată în mercur au ajuns să-și întemeieze cuiburi cu alți masculi, iar incidența homosexualității a crescut în toate grupurile atunci când cantitatea de mercur la care au fost expuși a crescut. Totodată, masculii expuși la mercur au prezentat o dispoziție slabă de a curta femelele, iar acestea, la rândul lor, erau mai puțin atrase de ei.

În declarația de presă a Universității din Florida, cercetătorul mai sus amintit susține că a petrecut mii de ore pe teren analizând și păsări necontaminate din cadrul acestei specii și subliniază că nu a fost niciodată martor la împerecheri între masculi.

Sursa: Huffington Post

Foto:EPA


Un comentariu

Leave A Reply