Potrivit unui raport recent al ONU, 3,3 milioane de oameni au murit, în anul 2010, din cauza poluării prezente în aer (poluarea de exterior) şi aproximativ 3,5 milioane de persoane mor prematur, anual, din cauza poluării aerului de interior.
Arderea combustibililor fosili o cauză majoră a poluării aerului şi reprezintă un risc foarte mare pentru sănătatea şi viaţa populaţiei planetei. Banii care se duc pentru probleme de sănătate cauzate de poluarea de exterior sunt foarte mulţi – mai exact, în jur de 169 de miliarde pe an, numai în ceea ce priveşte Uniunea Europeană. Dacă statele s-ar orienta înspre resurse regenerabile cu ajutorul cărora să genereze energie curată ori să inoveze domeniul transporturilor, notează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, numărul deceselor cauzate de poluare ar scădea la jumătate până în anul 2030.
Ca şi termen de comparaţie, scrie blogul CleanTechies, în 2011 s-au înregistrat aproximativ 1,7 milioane de decese cauzate de SIDA/HIV şi aproximativ 660.000 de decese cauzate de malarie, în 2010. Dacă se fac atât de multe eforturi pentru eradicarea acestor boli care sperie umanitatea, nu ar trebui făcut ceva mai serios în sensul combaterii arderii combustibililor fosili, care ne îmbolnăvesc planeta şi pe noi odată cu ea? Sănătatea omenirii s-ar îmbunătăţi considerabil dacă naţiunile s-ar orienta înspre eficienţă energetică şi resurse regenerabile. „Ce mai aşteptăm?”, este întrebarea ridicată de CleanTechies.
Sursa: CleanTechies
Foto: National Geographic