Polițiștii îi caută acasă pe protestatarii din Piața Universității

2

Unul dintre protestatarii din Piața Universității care a strigat la megafon “România, stat polițienesc” a avut ocazia să se convingă o dată în plus de acest lucru, după ce familia sa a fost intimidată de o echipă a Inspectoratului de Poliție Argeș. Mihail Bumbeș, președintele Asociației Miliția Spirituală, a fost vizitat acasă, la Curtea de Argeș, de mai mulți polițiști care i-au spus, ulterior, la telefon, că s-au interesat dacă acesta a făcut vreo cerere de permis de port armă.

„Cât de des vine acasă?”, „De când nu a mai fost acasă?”, „Are maşină şi carnet de conducere?”, „Care e numărul lui de telefon?”, „ Care e adresa din Bucureşti?” sunt câteva dintre întrebările adresate mamei sale, pe motivul că investighează dacă Mihai deține o armă de foc. Vecinilor care au fost martori li s-a explicat că “se face un sondaj de opinie”.

Mihai, care ne-a explicat că nu deține vreo armă și nici nu a făcut vreo cerere de deținere de armă, spune că mama sa a fost intimidată de polițiști care i-au spus că trebuie să se prezinte la Pitești pentru a da declarații, în caz contrar, fiul său având de suferit.

” Credem că motivele reale pentru care aparatul poliţienesc al statului a recurs la metode de intimidare sunt: participarea la acţiunile de prostest din Piaţa Universităţii; tentativa organizaţiei noastre de a protesta în Parlament la discursul preşedintelui României, miercuri, 7 martie; campania pe care Miliţia Spirituală se pregăteaşte s-o declanşeze pentru deconspirarea fostei Securităţi prin modificarea legii de funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii”, se arată într-un comunicat al Asociației Miliția Spirituală.

Miliția Spirituală denunță asemenea metode “tipice unui sistem totalitar” și cere identificarea și tragerea la răspundere a celor patru polițiști.


2 comentarii

  1. un excrement de stire. acei politisti cautau persoanele responsabile cu deranjarea ordinii publice intrucat tipu asta si inca cativa au o singura metoda de a iesi din mediocritate, si anume aceea de a iesi in strada si a urla ca sunt asupriti…felicitari cu pancarta ta ai salvat lumea!pe de alta parte politaii aia nu trebuie sa ofere un pretext pentru a-l cauta pe individ din moment ce se stie ca a comis o ilegalitate(aia mentionata mai sus)In ciuda faptului ca nu cred ca a protestat cu buletinu agatat de gat,politia l-a gasit destul de usor demonstrand ca poate. si politaii astia se ocupa mai intai de problemele astea care nu prezinta risc imediat ale societatii(gen spargatori hoti criminali violatori<>) dar din moment ce ei isi fac treaba cum trebuie, nu inteleg de ce pula mea va plangeti!!

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger