Poliţiştii au băut un ceai cu doi bătrâni care au sunat la urgenţă pentru că se simţeau singuri

1

Doi ofiţeri de poliţie din Manchaster, Ockwell şi Richardson, s-au deplasat în locuinţa unui cuplu de vârstnici de 95 de ani după ce femeia sunase la numărul de urgenţă britanic 999 pentru a spune că soţul ei suferea complicaţii, scrie The Independent. Cei doi poliţişti au crezut că bărbatul căzuse, dar după ce au ajuns în apartamentul lui, au descoperit că cei doi soţi în vârstă sunaseră din “disperare”, pentru că se simţeau simţiri, şi nu aveau nevoie medicală. Aşa că agenţii le-au oferit ceai şi compasiune. Departamentul de poliţie a scris apoi pe Twitter: “Tocmai ne-am ocupat cu un cuplu de 95 de ani care au sunat la poliţie pentru că se simţeau singuri. Ce am fi putut face altceva decât să le fierbem un ceai şi să povestim un pic”.

Doamna Thompson, femeia care a sunat la urgenţă şi al cărei prenume nu a fost făcut public, este într-o stare proastă de sănătate, iar soţul ei, Fred, suferă de orbire progresivă. Agentul Ockwell a spus că cei doi vârstnici se aveau grijă cu greu unul de altul şi aveau nevoie de companie. “A fost o schimbare bună să avem cu cine să vorbim, cu cineva diferit”, a spus femeia pentru The Telegraph. Pe reţelele sociale, unii au lăudat poliţia pentru acţiunea lor, care arată latura umană a forţelor de ordine, în timp ce alţii i-au criticat că şi-au irosit timpul.

În semn de răspuns la aceste comentarii, cei doi poliţişti au scris pe pagina de Facebook a departamentului de poliţie: “Amândoi ştim că nu am făcut nimic mai mult decât ar fi făcut orice ofiţer de poliţie din orice colţ al ţării dacă s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie. În postarea iniţială (de pe Twitter) am vrut să arătăm că nu ne ocupăm doar cu infracţiuni şi cu elementele mai puţin dezirabile ale societăţii, ci ne ocupăm şi de incidente pe care statisticile pur şi simplu nu au cum să le măsoare (…) Cuplul cu pricina are o reţea fantastică de rude, prietene şi vecini, dar ce ne-a demonstrat această situaţie este faptul că societatea a văzut nevoia de a-i ajuta pe oamenii care se chinuiesc sau sunt nevoiaşi”.

În Anglia, 51% din oamenii de peste 75 de ani trăiesc singuri şi 5 milioane de britanici spun că televizorul este principalul lor companion. Alte statistici arată că peste un milion de vârstnici nu vorbeau cu un prieten, cu un vecin sau o rudă cel puţin o lună.

Citiţi şi:

Cinci pensionari s-au mutat împreună pentru a evita singurătatea


Un comentariu

  1. Pingback: Lumânări la porţi | Poteci de dor

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger