Politicile UE pentru biocombustibili le iau hrana de la gură celor din țările sărace

3

Până în 2020, UE impune folosirea biocombustibililor într-o proporție de 10% din toți combustibilii folosiți în transporturi, target propus pentru a contracara schimbările climatice. Problema este că Europa nu are destule terenuri pentru a produce cantități mari de biocombustibili, pe cât prevede legea. Prin urmare, companiile europene ajung să se folosească de terenuri extinse din Africa, Asia și America Latină.

de Andrea Thalemann

Marile corporații cumpără sau închirază terenurile din țările aflate în curs de dezvoltare, la prețuri de nimic – circa 1 dolar / hectar -, iar de cele mai multe ori guvernele locale sunt fie prost informate, fie corupte. Așa se face că numeroase comunități sărace rămân fără pământul pe care îl cultivă de zeci de ani, esențial subzistenței, noile mișcări agricole deschizând ușa pentru încălcări ale drepturilor omului. În interviul de mai jos, Marco De Ponte, secretar general al ActionAid, o organizație internațională care militează pentru drepturile omului, și Kees Burger, profesor la Wageningen University, explică pe larg implicațiile politicilor UE și ce putem face pentru a reduce cât mai mult abuzurile.

Ce e în neregulă cu acest tip de investiții?

Marco De Ponte: Banca Mondială estimează că cererea de materie primă pentru biocombustibili este un factor major pentru agricultura lumii, rata de conversie a terenurilor pentru producerea biocombustibililor fiind estimată să ajungă până în 2030 între 18 și 44 milioane de hectare. Consumul global de biocombustibili este estimat să crească de la 70 de miliarde de litri în 2008, la 250 miliarde de litri în 2020. Pentru UE, creșterea va fi și mai abruptă – de la 13 miliarde, la circa 55 de miliarde. Doar pentru atingerea a 10% din targetul impus de UE, suprafața necesară pentru producerea biocombustibililor industriali în țările aflate în curs de dezvoltare ar putea ajunge la 17,5 milioane de hectare, mai bine de jumătate din suprafața Italiei. Va fi, de asemenea, nevoie de terenuri în țările dezvoltate, ceea ce presupune deplasarea terenurilor de pășunat pentru animale și de cultivat înspre țările aflate în curs de dezvoltare.

ActionAid a observat că multe companii europene își sporesc terenurile  necesare biocombustibililor necesari consumului european, ceea ce a determinat un nivel ridicat al investițiilor îm țările aflate în curs de dezvoltare. Estimările noastre arată că aceste companii europene au rezervat sau solicitat deja cel puțin 5 milioane de hectare de pământ pentru producerea biocombustibililor în țările aflate în curs de dezvoltare. Echivalentul suprafeței Danemarcei.

Kees Burger: Investițiile se fac având în vedere profiturile viitoare. Aceste profituri depind doar în parte de cererea de biocombustibili reglementată de UE. Prin urmare, aceste investiții nu sunt un ”rezultat” al politicii UE. Investiția e, de fapt, ca un joc de noroc. Se pornește de la convingerea că prețul actual al petrolului va fi același pentru ”totdeauna”. La un preț de peste 100 de dolari barilul, din care poate fi dedus prețul uleiului de Jathropa, o plantație poate deveni în scurt timp profitabilă, pornind de la premisa anumitor beneficii (care nu sunt deocamdată sigure). Acest lucru este amplificat de cerințele UE și SUA, de a impune o anumită cotă obligatorie de biocombustibili, ca urmare a angajamentelor trecute de reducere a emisiilor de gaze de seră. Ce observ eu din comportamentul investitorilor este că aceste reduceri sunt inevitabile și, de aici, credibilitatea acestei politici, dar cred că cererea de petrol va crește oricum, în vreme ce resursele nu vor crește la fel de ușor.

Care este diferența dintre achiziții de terenuri ”bune” și ”rele”?

Marco De Ponte: Investițiile în agricultură implică terenuri, dar ceea ce contează este scopul pentru care sunt achiziționate aceste terenuri. Ideea este că fiecare achiziție ar trebui să ia în calcul, în primul rând, drepturile comunităților care trăiesc de pe urma acestor pământuri și care le folosesc de generații pentru a se întreține. Nu e nimic în neregulă cu investițiile în agricultură (avem nevoie de ele, atât private, cât și publice). Dar achizițiile de terenuri la scară largă prezintă o amenințare serioasă pentru drepturile omului în rândul comunităților-gazde. Refuzând celor care folosesc aceste terenuri accesul la resursele naturale vitale, investițiile majore vor submina stabilitatea localnicilor, vor periclita siguranța alimentară și vor exacerba insecuritatea celor cu terenuri în arendă. Cei care lucrează pământurilor se confruntă cu posibilitatea evacuării de pe terenuri pe care le cultivă de decenii. Popoarele indigene și, mai ales, cele bazate pe pășunat, își pot pierde accesul la pământul indispensabil supraviețuirii lor. Ne împotrivim achizițiilor masive de terenuri, care permit investitorilor străini să preia controlul asupra unor porțiuni extinse din țările sudice. Pentru țările sărace, vinderea pământului înseamnă pierderea suveranității alimentare și, adică, a dreptului de a decide cum, ce, und eși cine să producă hrana.
Aveți informații referitoare la câte și care companii cumpără terenuri pentru biocombustibili în Asia și Africa? Aceste tranzacții sunt directe sau există companii subsidiare, intermediari în țările aflate în curs de dezvoltare?

Marco De Ponte: Doar în Italia am descoperit cel puțin 15 investiții în agricultură anunțate pentru producția de biocombustibili în Africa (5 în Senegal), însumând peste un miliard de hectare. Aceasta este o subestimare, deoarece acest tip de informații sunt ținute secrete de către investitori și statele-gazde. Aceasta nu înseamnă că toate investițiile au fost implementate, dar ele arată clar interesul pe care companiile europene din domeniile energetic și agricol îl au în domeniul culturilor pentru biocombustibili, susținute de politicile UE cu mandate și subvenții. Cea mai mare parte a acestor investiții sunt menite să crească producția de Jatropha.

Ați putea numi câteva dintre aceste țări?

Marco De Ponte: Avem informații despre Senegal, Etiopia, Guinea, Ghana, Republica Congo, Angola, Mozambic… Avem de împărtășit în special o poveste din Kenya, un bun exemplu pentru ceea ce pot face autoritățile. Cazul din Dakatcha-Kenya este un bun exemplu de violare a drepturilor comunității locale – nu s-au oferit terenuri alternative sau compensații și comunitatea susține că nu a fost consultată. Acești oameni se confruntă cu riscul de a-și pierde pământul pe care l-au cultivat de generații, pentru producția de biocombustibili – din care mare parte se va întoarce în Europa. Proiectul din Dakatcha nu e unic în zonă – acest lucru se întâmplă peste tot în Africa, de asemenea în Asia și în America Latină. O rezolvare pornind de la cazuri individuale nu funcționează – politica UE trebuie să fie schimbată pentru ca asemenea cazuri să nu se repete.

De ce sume vorbim aici? Cât au investit companiile europene pentru a obține terenuri în Asia și Africa?

Marco De Ponte: Nu știm cifrele investițiilor globale, însă costul terenurilor în țările unde am identificat inițiative specifice este de 1 dolar / hectar.

Un dolar american pe hectar?

Marco De Ponte: Un dolar pe hectar. FOARTE IEFTIN. Chiar dacă este vorba de terenuri închiriate pe termen lung. Desigur, companiile investesc în personal, utilaje etc.

Kees Burger: Costul principal al creării unei plantații constă în pregătirea pământului și în plantare, plus mentenanță, pentru care e nevoie de mână de lucru locală.

S-ar părea că guvernele țărilor aflate în curs de dezvoltare sunt neputincioase și nu pot opri aceste achiziții. Ce ar putea face aceste țări pentru a-și proteja pământurile?

Marco De Ponte: Nu sunt numai neputincioase… Senegalul, de pildă, e încântat să PROMOVEZE investițiile deoarece dorește să atragă capital privat. Problema este impactul social și economic asupra comunităților. Senegalul și alte țări trebuie să țină în primul rând seama de drepturile comunităților. Noi avem o serie de recomandări pentru țările mai sărace, dar și pentru țările europene și pentru investitori.

Kees Burger: Am făcut cercetări în Mozambic, unde s-a stabilit o mare plantație de Jatropha în apropierea satului Bilene. Plantația a urmărit toate reglementările naționale pentru achiziții de terenuri, printre care obținerea consimțământului de la capul comunității locale. Cu toate acestea, fermierii au fost evacuați de pe terenurile lor. Au primit altele în schimb și, ceea ce e important, au primit locuri de muncă pe plantație. Atât bărbații, cât și femeile. Acest lucru a dus la creșterea veniturilor în satele învecinate de la 11.000 la 21.000 de meticais.

Ce concluzii putem trage din aceste fapte? Ce recomandări aveți?

Marco De Ponte: E important să susținem un moratoriu al achizițiilor masive de terenuri de către companii private și de către state, până când vor fi adoptate niște cadre naționale și internaționale adecvate, și să lucrăm la adoptarea unor reflementări naționale și regionale care să facă aceste companii private responsabile pentru operațiunile lor peste hotare, printre care și violarea drepturilor omului rezultată din aceste achiziții. Între rimp, trebuie să se deruleze cât mai multe dezbateri publice despre cadrul normativ și administrativ pentru aceste afaceri, atât la nivel parlamentar, cât și al societății civile.

Orice cadru care să guverneze tranzacțiile masive de terenuri trebuie să țină cont de următoarele principiiȘ

1. Dreptul la hrană trebuie prioritizat.

2. Dreptul la teren. Drepturile cetățenilor de a ocupa și folosi terenurile pentru subzistență trebuie prioritizate.

3. Drepturile egale ale femeilor de a avea acces la teren: legile naționale trebuie să interzică explicit discriminarea de gen în chestiuni de proprietate, întreținere sau control al pământurilor.

4. Sustenabilitate ecologică și moduri de folosire. Metodele agriculturii intensive au un impact ecologic negativ, care depășește cadrul unei anumite concesiuni. Orice investiție ar trebui să prioritizeze metodele bazate pe muncă acolo unde este posibil și să asigure condiții conforme de muncă. Standardele de muncă reglementate de ILO (International Labour Organization) trebuie să fie urmate și monitorizate.

5. Consimțământ liber, obținut în timp util și în urma informării părților. Înaintea unui aranjament, guvernele trebuie să se asigure că toate comunitățile potențial afectate sunt consultate într-o manieră transparentă și non-coercitivă, înainte de luarea deciziei, prin oferirea accesului la informații pe care cei din comunitate să le înțeleagă clar.

Kees Burger: Este responsabilitatea guvernelor din aceste țări să clarifice regulile investițiilor. În același timp, comunitatea globală poate impune standarde pentru producția de biocombustibili referitoare la modul de achiziție a terenurilor. Compania din Bilene a oferit suficiente locuri de muncă pentru ambele sexe, ceea ce a oferit femeilor o creștere financiară formidabilă.

Cum putem rezolva toate aceste probleme?

Marco De Ponte: Ne ocupăm de monitorizarea investițiilor corporatiste și de mobilizarea oamenilor, în vreme ce în Europa încercăm să facem lobby pentru schimbarea politicilor publice. Susținem că targetul de 10% pentru combustibilii din transporturi prevăzut de Directiva pentru Energie Regenerabilă a UE să fie abandonat. Singurii biocombustibili care pot fi considerați sustenabili sunt cei produși la scară mică, pentru uz local. Încercăm să aducem în atenția publicului toate aceste lucruri. De multe ori, ca în cazul Senegalului, legile există în domeniul managementului terenurilor, însă sunt ușor de încălcat, iar înțelegeriloe locale sunt posibile când ai de-a face cu lideri locali corupți și dezinformați. Trebuie să existe un cod de bune practici – mai multe țări încearcă să limiteze achizițiile străine, de exemplu. SUA, China, Brazilia și altele au plafoane de biocombustibili și achiziții de terenuri necurate se întâmplă nu doar pentru acestea, ci și pentru producția de hrană, pentru extragerea mineralelor ș.a.m.d.

Kees Burger: Există o asemănare cu posibilitatea de cumpărare a drepturilor de pescuit ale UE pe coasta Africii. Acestea sunt înțelegeri interguvernamentale, care nu oferă însă posibilitatea unor locuri de muncă pentru localnici, spre deosebire de tranzacțiile de terenuri. UE a publicat Directiva Energiilor Regenerabile care prevede standarde pentru producția sustenabilă de biocombustibili. Aceasta oferă protecție pădurilor și terenurilor cu resurse de lemn. Ceea ce îi conduce pe investitori să producă biocombustibili în zone folosite pentru producția de cereale. Cred că ar fi nevoie de criterii care să protejeze și aceste pământuri și să reglementeze achizția acestui tip de terenuri.

 

 


3 comentarii

  1. Pingback: Prețul pentru energie verde: Biocombustibilii afectează calitatea aerului | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply