Politica americană în privinţa combaterii obezităţii infantile s-a înmuiat

0

O analiză a agenţiei de presă Reuters arată că, în arena politică americană, în războiul de combatere a obezităţii tot mai accentuate în cazul copiilor, partea care câştigă este cea cu buzunarele cele mai doldora de bani pentru lobby şi nu cea care chiar doreşte să vadă pe străzi copii sănătoşi.

 

 

După o campanie agresivă de lobby a industriilor interesate, Congresul american a declarat pizza drept „legumă” pentru a o „proteja” de efectele unui plan nutriţional aplicat programelor de prânz din şcolile americane din acest an. Nu mai departe de anul trecut, acelaşi Congres a stopat un proiect gândit de patru agenţii federale, care urmărea reducerea zahărului, a sării şi a grăsimilor din mâncarea vândută sau oferită copiilor. Iar în ultimii doi ani, fiecare dintre cele 24 de state şi cinci oraşe mari care au luat în considerare impunerea unei taxe pe suc (soda taxes), pentru a descuraja consumul de băuturi bazate pe zahăr, s-a trezit cu planurile dejucate. În ultimul deceniu, la fiecare nivel guvernamental bătălia a fost câştigată de industriile alimentară şi cea a sucurilor (a băuturilor aşa-numite răcoritoare). „În ciuda dovezilor ştiinţifice în continuă creştere despre rolul major al mâncării nesănătoase în obezitatea copiilor, industriile amintite nu au pierdut nicio bătălie importantă în SUA”, scriu analiştii Reuters.

Potrivit statisticilor de lobby analizate de agenţia de presă, cele două industrii au investit de peste două ori mai mult în ultimii trei ani în acest gen de activităţi direct la Washington decât investeau înainte. Spre comparaţie, instituţiile care fac lobby pentru mâncarea sănătoasă au cheltuit, în 2011, cam 70.000 de dolari, echivalentul a ceea ce lobby-ul pentru mâncare nesănătoasă cheltuieşte aproximativ la fiecare 13 ore. Criticii politicii mai degrabă nesănătoase a SUA au arătat chiar şi către Casa Albă, care, în ciuda implicării Primei Doamne Michelle Obama în recomandarea unei nutriţii sănătoase pentru copii, nu a susţinut eforturile agenţiilor federale care au încercat să schimbe lucrurile pentru a oferi copiilor hrană sănătoasă. „Casei Albe i s-au înmuiat genunchii”, a comentat senatorul american Tom Harkin, preşedinte al comisiei pentru sănătate din Senat.

Bătăliile politice pe ce anume mănâncă şi beau copiii americani sunt decisive pentru starea de sănătate a naţiunii: triplarea cazurilor de obezitate din ultimele trei decenii prezice mulţi bolnavi de diabet, de boli de inimă sau alte afecţiuni care vor începe să apară la populaţia adultă, crescută cu hrană şi băuturi nesănătoase. Americanii sunt printre cei mai graşi oameni de pe planetă, ca naţie, iar un raport al Institutului de Medicină din 2006 (solicitat de Congresul american) a arătat că promovarea mâncării de tip junk-food a contribuit la obezitatea infantilă în continuă creştere. CDC (Centers for Disease Control and Prevention – instituţia americană pentru controlul şi prevenirea bolilor) organizează, în perioada 7 – 9 mai, o conferinţă la Washington denumită „Greutatea naţiunii”, unde va fi prezentat un raport nou al Institutului de Medicină şi va fi difuzat în premieră un documentar HBO sub acelaşi nume. Temerile oamenilor de ştiinţă sunt legate nu doar de bolile care îi vor afecta în scurt timp pe copiii obezi, ci şi de faptul că obezitatea le scurtează speranţa de viaţă: practic, generaţiile de copii de acum ar putea fi primele care să aibă o speranţă de viaţă mai scurtă decât cea a părinţilor lor. Dar producătorii de hrană şi băuturi, precum şi cei care le fac campaniile de marketing şi publicitate, nu se consideră de vină pentru fenomenul obezităţii care a cuprins naţiunea americană. Ba mai mult, ei se prezintă drept o posibilă soluţie.

 

Citiţi analiza completă pe Reuters.

 

Sursa: Reuters

Foto: Internationalnews.fr, Rojones.org


Leave A Reply