Poate o sperietură să alunge sughițurile?

0

Recent, în SUA, un soldat a fost acuzat de omor prin imprudență după ce și-a speriat mortal un coleg care sughița. Credea că are gloanțe oarbe în armă, așa că a îndreptat-o spre sughițator și a tras un cartuș, care s-a dovedit însă a fi real. În acest context, Livescience se întreabă dacă o sperietură poate trata într-adevăr sughițurile.

 

 

Deși nu se cunoaște încă motivul pentru care există sughițuri, se știe cum funcționează acestea – ele se declanșează atunci când contracțiile ritmice ale diafragmei (organ implicat în respirație) rezultă într-o serie de spasme zgomotoase ale corzilor vocale.

Majoritatea remediilor din popor încearcă să rezolve problema în două moduri: prin devierea resurselor cerebrale dinspre nervii responsabili pentru sughiț (asta se poate face printr-o întrebare de genul “ce ai mâncat la micul dejun acum două zile?”) sau prin stimularea directă a părților corpului implicate în acest fenomen (masarea gâtului, ingerarea de apă sau bărbăteasca palmă dată peste vârful coloanei). Unele dintre aceste leacuri sunt o combinație a acestor două direcții de atac, cum ar fi, de exemplu, ținerea respirației. Acest proces întrerupe acțiunile normale ale diafragmei, dar crește și nivelul de CO2 din organism, ceea ce face ca creierul să uite de sugițuri și să se axeze pe recuperarea oxigenului.

La rândul său, o sperietură bruscă scurtcircuitează patternul cerebral și stimulează în același timp așa-numitul sistem nervos simpatic, care activează răspunsul la stres (deci da, funcționează, prin aceeași deviere a resurselor cerebrale). Și se pare că există și o altă metodă care dă roade după un mecanism similar celui activat în timpul unei sperieturi: ejacularea în timpul unui act sexual sau, după posibilități, în timpul masturbării.

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger