Poate că bunătatea a dus-o într-o altă livadă, cu zarzări și meri

Pentru că de sărbători pun la această rubrică poezii de-ale mele (sperînd că în zilele astea nu stă nimeni pe Internet să citească poezie) și pentru că Paștele înseamnă familie și toate alea, vă propun un text mai vechi și cam sentimental despre bunica mea, Anghelina. Poemul e oricum doar un pretext pentru melodia frumoasă din josul paginii.

 

 

de Dan Sociu

 

Anghelina

Uneori n-am nici o îndoială –
şi siguranţa asta absurdă pentru un necredincios
nu vine oare tot de la ea? –
că tot ce mi s-a întîmplat bun,
şi chiar mi s-au întîmplat lucruri minunate
în ultimii doi ani, de cînd a murit bunica,
i se datorează cumva –

dar lucrurile astea minunate
i-au făcut pe alţii să sufere,
dragostea care mi s-a dat
l-a făcut pe un altul s-o piardă,

să fie oare morţii mei
mai puternici decît ai lor?

dacă şi morţi ne dăm la gioale,
ce o face pe bunică-mea să fie mai tare –

tot timpul bolnăvicioasă,
o femeie cu doar 4 clase, timidă,
ale cărei păreri nu le-a luat nimeni,
niciodată în seamă –

chiar în timp ce murea, în camera bună a casei din Răchiţi,
noi făceam calcule la masa de-afară

10 kg orez
3 baxuri de votcă
satin pentru sicriu
prosoape
găleţi
preot
bulion

mamaia Anghelina, cu ochelarii ei funduri-de-borcane,
bunica Gilica, rujată poate prima dată-n viaţa ei în sicriu de sor-sa mai mică,
bunica mea, sora cea mai mare și blîndă a șase surori,
ce tehnici de luptă stăpîneşte ea acolo –

dacă, să zicem, ar fi aflat într-o zi c-am intrat cu-n Uzi-n şcoală
şi-am ciuruit 30 de copii ar fi spus ceva de genul:
„dar ce i-au făcut lui Duţu de s-a supărat aşa?” –

şi înainte de a muri, preotul: „roaba lui Dumnezeu, Anghelina,
ai căzut vreodată-n păcatul sodomiei?”

şi-apoi, în şoaptă,
„spune că da”

şi ea, abia vorbind, dar ca să-l vadă mulţumit:
„da, părinte”

„ai făcut camătă”

da, părinte

„ai ucis”

da, părinte,

doar ca să-i facă idiotului pe plac –

am visat că traversa o stradă în New York,
poate că aşa şi-a simţit moartea:
a ieşit din livada ei cu zarzări şi meri,
din bucătăria ei, cu aragazul vechi
şi oalele afumate şi radioul Gloria,
care-i ţinea de urît cînd gătea,
deodată, direct
în mijlocul unei intersecţii infernale
dintr-un oraş străin de neînţeles –

ori poate că bunătatea a dus-o într-o altă livadă
cu zarzări şi meri  –

care e arta ei marţială? –

eu, un sfert din ADN-ul ei,
de-ar fi ăla sfertachele de bunătate –

care e tehnica ei de luptă? –

cînd, la 5 ani, m-au dus la scîrba aia de grădiniţă,
şi plîngeam agăţat de gardul de sîrmă,
bunica Gilica de partea cealaltă
plîngea odată cu mine–

de cîte ori o să fiu înstrăinat
de dincolo ea o să plîngă cu mine  –

cînd n-o să mai pot
ea o să mă cheme la masă –

am 5 ani şi aştept să strige
„Duţu, ce vrei să-ţi facă bun bunica?”
aştept în livadă
închid ochii
îmi apăs pleoapele cu pumnii:

Serafimi

Tronuri

Heruvimi

Domnii

Puteri
Stăpîniri

Începuturi

Arhangheli

Îngeri