Platforma de Teatru Politic 2015 începe săptămâna viitoare la Bucureşti

0

capetePlatforma de Teatru Politic 2015 este un proiect teatral și educațional care își propune să arhiveze, să documenteze și să dezbată, prin intermediul unor spectacole de teatru și ateliere, istorii marginalizate și ignorate adesea de sisteme care își produc propriile narațiuni de legitimare, pentru a-și justifica pactul cu “istoria convenabilă”. Istorii personale ale celor pe care nu-i găsim în manuale, în conferințe, tratate și luări de poziție instrumentate politic pentru a servi macro-narațiunii sistemului care adoptă istoria unică, “istoria de obediență” în fața structurilor de putere.

 

În cadrul Platformei de Teatru Politic 2015 vor avea loc următoarele activități:

  1. Un atelier de teatru-forum, pornind de la princpiile și metodele dezvoltate de Augusto Boal, la care vor participa artiștii implicați în proiect. Atelierul va fi coordonat de artistul norvegian Morten Bruun și se va încheia cu o prezentare publică performativă.
  1. Un atelier de teatru-forum, realizat împreună cu elevi ai Colegiului Naţional Bilingv „George Coşbuc” din București, în cadrul căruia vor fi explorate metode de teatru-forum, cu accent pe dimensiunea politică și pe auto-organizarea elevilor pornind de la metoda respectivă. La finalul atelierului va avea loc o prezentare publică.
  1. O stagiune de teatru politic, desfășurată pe întreg parcursul anului 2015, program ce va cuprinde următoarele evenimente:
    • * O serie de reprezentații ale unor spectacole pe teme majore ale istoriei recente, marginalizate în discursul public: Capete înfierbântate. 13-15 iunie 1990După Traian și Decebal. Din filele istoriei gay în RomâniaNu ne-am născut în locul potrivitSub Pământ – Valea Jiului după 1989.* Reprezentații ale spectacolelor comunitare Post-Scriptum și Corp la Corp, realizate de echipa proiectului VÂRSTA4, proiect coordonat împreună de un grup de artiste/ști și rezidentele/ții căminului de persoane vârstnice Moses Rosen din București.* Producția a două spectacole noi de teatru politic:- Un spectacol de teatru care va cerceta istoria mișcărilor de rezistență din   România, post-1918. Spectacolul are la bază o amplă documentare a unor forme de protest colectiv și individual, din perspective care au fost prea puțin analizate artistic până în prezent: protestele și grevele muncitorești majore din anii 1918-1920; rolul și activitatea femeilor în structurarea mișcării comuniste ilegale; proteste muncitorești din anii 1970; rezistența unor lideri și a unor mișcări sindicale la privatizările frauduloase care au avut loc pe parcursul anilor 1990.

      – Pentru că meriți (proiect de artă activă coordonat de Irina Gâdiuță și Bogdan Georgescu): un spectacol care propune analiza prin teatru a condiției, abuzurilor şi presiunilor la care sunt supuse femeile în România. Pentru că meriți pune accentul în mod deosebit pe acele abuzuri care nu lasă urme fizice, pe semnalarea redusă a cazurilor de abuz sexual, pe lucruri care afectează fundamental fără a lăsa dovezi palpabile.

      * Un turneu national de teatru politic în cadrul căruia cele două spectacole produse în cadrul Platformei vor fi itinerate în patru orașe din țară: Galați, Iași, Craiova, Timișoara.

 

Intrarea la toate spectacolele și evenimentele din cadrul Platformei de Teatru Politic va fi gratuită și toate evenimentele vor include discuții cu publicul.

Contact rezervări: Andrei Șerban (0728839007, [email protected]), Katia Pascariu (0728072362, [email protected])

Platforma de Teatru Politic 2015 este un proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României (www.eeagrants.org, www.fonduri-diversitate.ro/, www.artapolitica.ro/platformadeteatrupolitic2015).

Facebook: Platforma de Teatru Politic 2015 (grup)

 

EVENIMENTE:

ATELIER DE TEATRU-FORUM

Atelierul va porni de la prinicpiile și metodele dezvoltate de artistul și activistul politic brazilian Augusto Boal, având ca scop antrenarea artiștilor implicați în proiect pe metodele respective. Atelierul este realizat în parteneriat cu asociația Noproductions din Oslo, va fi coordonat de artistul norvegian Morten Bruun și se va încheia cu o prezentare publică performativă.

ATELIER DE TEATRU-FORUM CU ELEVI

Atelierul va fi realizat împreună cu elevi ai Colegiului Naţional Bilingv „George Coşbuc” din București, va fi coordonat de o parte dintre artiștii participanți la atelierul ținut de Morten Bruun și se va desfășura pe parcursul semestrului II școlar. În cadrul atelierului vor fi explorate metode de teatru-forum, dar și alte metode de teatru participativ, cu accent pe dimensiunea politică și pe auto-organizarea elevilor, pornind de la metodele respective. La finalul atelierului va avea loc o prezentare publică.

Capete înfierbântate. 13-15 iunie 1990

De: Mihaela Michailov & David Schwartz

Cu: Alexandru Potocean

Sound: Cătălin Rulea

Scenografia: Adrian Cristea&Adela Iacoban

Spectacolul Capete înfierbântate reactivează în conștiința publică un calup de istorie vie, din perspectiva actorilor sociali implicați în evenimente. Adevărul despre aceste evenimente este suma punctelor de vedere, de cele mai multe ori contradictorii și imposibil de redus la o unică perspectivă. Proiectul are la bază procesul de documentare prin diferite metode: interviuri cu martori, presa scrisă, rapoarte ale diferitelor instituții și organizații, dezbateri, discuții publice, ateliere etc., concentrate în jurul evenimentelor din București, din 13-15 iunie 1990.

După Traian și Decebal. (Din filele istoriei gay în România)

De / cu: Paul Dunca, Mihaela Michailov

Scenografia: Andrei Dinu

Producția: Salonul de Proiecte, București

Cum „se trăia gay” înainte de 1989 în România? Care erau ritualurile de socializare și structurile de oprimare? Care erau efectele articolului 200 care pedepsea, cu închisoarea de la 1 la 5 ani, relațiile sexuale între persoanele de același sex? Cum au continuat abuzurile împotriva dreptului la reprezentarea identității după 1989? După Traian și Decebal. (Din filele istoriei gay în România) este un fragment de istorie underground a fenomenului homosexualității înainte și după 1989. Paradoxurile cenzurii au funcționat perfect. Deși era interzis, a existat o viață gay în România.

 Nu ne-am născut în locul potrivit

De: Alice Monica Marinescu și David Schwartz

Cu: Alexandru Fifea, Katia Pascariu, Mihaela Rădescu, Andrei Șerban, Silviana Vișan

Scenografia: Adrian Cristea; muzica: Cătălin Rulea; traducerea în limba arabă: Bashar Al-Kishawi. Mulțumiri speciale: Bashar Al-Kishawi, Margareta Eschenazy, Valentina Ivanov, Ahmad Marwi, Sana Rahimo, Simina Guga.

Spectacolul se joacă cu subtitrări în limbile engleză și arabă.

Spectacolul Nu ne-am născut în locul potrivit împletește poveștile de viață a 5 persoane care au trăit experiența refugiului, cu fragmente din „Ghidul de Obținere a Cetățeniei Române pentru Cetățeni Străini”. Spectacolul își propune să discute în sfera publică aspecte de importanță fundamentală în contextul global contemporan, precum lupta împotriva migraţiei, în paralel cu nevoia de migranţi pentru dezvoltarea economiei capitaliste, nevoia de refugiu, dreptul de a călători ca drept fundamental al tuturor, instrumentalizarea „străinului” ca țap ispășitor pentru problemele sociale și economice.

 SubPământ. Valea Jiului după 1989

De: Mihaela Michailov și David Schwartz

Cu: Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban.

Scenografia: Adrian Cristea, muzica: Bogdan Burlăcianu, documentare: Vlad Petri

SubPământ. Valea Jiului după 1989 îşi propune să documenteze situaţia economică, viaţa şi munca minerilor în post-socialism. SubPământ este un proiect de reconstrucţie performativă a poveştilor-document, care fundamentează istoria comunităţilor din Valea Jiului, aflate la limita dintre supravieţuire, migraţie, dispariţie şi posibilă reconstrucţie. Spectacolul îşi propune revalorizarea poveştilor, a problemelor şi culturii unor categorii sociale afectate decisiv de procesele violente ale tranziției românești.

Corp la corp – spectacol al echipei VÂRSTA4

Echipă spectacol: Iudith Ardeleanu, Marius Armașu, Mihaela Bîrlegi, Margareta Eschenazy, Renee Necleevici, Pompiliu Sterian, Eva Szemler Lendvay, Dorotea Weissbuch, Gabriela Anghel, Steliana Anghel, Rodica Dumitrache, Cristina Focșa, Ani One, Ilie Zan, Cătălin Rulea, Alexandra Carastoian, Carmen Coțofană, Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, David Schwartz.

Corp la Corp este un performance comunitar în cadrul căruia o parte dintre rezidenții căminului Moses Rosen și o parte dintre angajații căminului, care le sunt aproape în fiecare zi, sunt împreună pe aceeași scenă, reconstruiesc ritualuri de coabitare, dansează, rememorează întâmplări care le marchează viața cotidiană și spun povești despre legăturile fragile și puternice dintre ei. Despre ce-i ține alături, despre ce au învățat unii de la alții. Corp la Corp prezintă istoria fragmentelor de viață împreună, într-un cămin de vârstnici.

POST SCRIPTUM – spectacol al echipei VÂRSTA4

Cu: Iudith Ardeleanu, Marius Armașu, Margareta Eschenazy, Lidia Fonea, Pompiliu Sterian, Eva Szemler Lendvay, Dorotea Weissbuch, Jak Neumann.

Coordonatori Vârsta4: Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, David Schwartz.

Gestul de a scrie o scrisoare reprezintă un act cultural și politic cu valoare de document al comunicării intim-sociale. În Post-Sciptum, rezidenții Căminului Moses Rosen povestesc cui au scris prima dată o scrisoare, care era ritualul conceperii și redactării unei scrisori, cui au trimis scrisori de dragoste și ce i-ar scrie unui politician. Post-Scriptum e performarea unui ritual de relaționare socială pe cale de dispariție.

Istoria protestelor și mișcărilor de rezistență în context românesc (spectacol în lucru)

Echipa spectacol: Mădălina Brândușe, Paul Dunca, Adela Iacoban, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, Alex Potocean, Cătălin Rulea, David Schwartz, Ionuț Sociu, Andrei Șerban, Marius-Bogdan Tudor.

Spectacolul va cerceta istoria mișcărilor de rezistență din România, post-1918, și are la bază o amplă documentare a unor forme de protest colectiv și individual, din perspective care au fost prea puțin analizate artistic, istoric și politic până în prezent: protestele și grevele muncitorești majore din anii 1918-1920; rolul și activitatea femeilor în structurara mișcării comuniste ilegale; proteste muncitorești din anii 1970; rezistența unor lideri și și a unor mișcări sindicale la privatizările frauduloase care au avut loc pe parcursul anilor 1990.

PENTRU CĂ MERIȚI (spectacol în lucru)

Proiect de artă activă/Coordonatori spectacol: Irina Gâdiuță și Bogdan Georgescu

Pentru că meriți propune analiza prin teatru a condiției, abuzurilor şi presiunilor la care sunt supuse femeile în România. Pentru că meriți pune accentul în mod deosebit pe acele abuzuri care nu lasă urme fizice, pe semnalarea redusă a cazurilor de abuz sexual, pe lucruri care afectează fundamental fără a lăsa dovezi palpabile. Propunerea legislativă privind înființarea, funcționarea și organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, controversata lege a medierii etc. sunt subiecte explorate în spectacol.

TURNEU NAȚIONAL DE TEATRU POLITIC

În cadrul turneului național, cele două producții noi din cadrul Platformei de Teatru Politic 2015 vor fi itinerate în patru orașe din țară – Craiova, Galați, Iași, Timișoara. Reprezentațiile se vor desfășura în parteneriat cu organizații de teatru independent locale și vor fi urmate de discuții cu publicul.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger