Plasticul, un material fără de care nu ne mai putem imagina viaţa, ne poate omorî

3

Mâncăm plastic, bem plastic, plasticul ne face infertili sau chiar ne omoară. În acelaşi timp, ne salvează viaţa, dacă ne gândim că mare parte din instrumentele dintr-un spital sunt din plastic. Aşadar, ajungi să mergi la spital să te tratezi cu aparate din plastic pentru cancerul pe care l-ai făcut ca urmare a inhalării substanţelor chimice din obiectele din plastic. Acesta este unul dintre paradoxurile la care ne pune Werner Boote să ne gândim în filmul său documentar, “Plastic Planet”, proiectat în acest weekend la festivalul internaţional de film de mediu de la Tulcea.

Industria plasticului înseamnă un profit anual de 800 de milioane de euro, iar peste 1 milion de oameni din Europa lucrează în acest domeniu. Plasticul ne-a invadat vieţile, fiind aproape imposibil să ne imaginăm traiul de zi cu zi fără el. În “Plastic Planet”, autorul documentarului călătoreşte în SUA, Europa şi Asia pentru a realiza o imagine completă a problematicii plasticului în lume. Astfel, află că este un mare secret compoziţia plasticului, dar laboratoare independente au realizat studii care au demonstrat că acest material, prin componentele sale, reprezintă un mare pericol pentru mediu şi sănătatea umană.

Bisfenol A, o componentă a plasticului care se găseşte şi în biberoanele pentru copii, se comportă ca un hormon şi modifică reacţiile organismului. Printre rezultatele observate de specialişti se numără faptul că melcilor femele le-au crescut penisuri în urma expunerii la plastic. La oameni, s-a dovedit că plasticul cauzează infertilitate, dar şi mai multe tipuri de cancer. Werner Boote merge la un eveniment la care este prezent şi JohnTaylor, un magnat din domeniu, şi îi arată o valiză cu 700 de studii care demonstrează efectele dăunătoare ale plasticului asupra sănătăţii, dar este ignorat.

Tot ignorat este şi de oamenii dintr-un supermarket în timp ce strigă la o portavoce mesaje alarmiste precum “plasticul cauzează cancer”, “plasticul ne face infertili”, “plasticul ne omoară”. El nu este luat în seamă, o reacţie în ton cu obiceiurile de consum ale oamenilor care continuă să cumpere plastic deşi efectele sale dăunătoare au fost dovedite.

Pe lângă efectele devastatoare asupra sănătăţii umane, plasticul este un mare duşman al oceanelor. În timpul documentării pentru “Plastic Planet, Werner Boote merge într-o expediţie în Pacific unde vede ce mănâncă peştii zilnic – tone de deşeuri minuscule din plastic pe care peştii le confundă cu hrana. Plasticul împânzeşte şi plajele, dar şi deşerturile şi este, în acelaşi timp, o sursă de venit pentru oamenii fără locuinţă care trăiesc la gropile de gunoi unde caută deşeuri ce pot fi valorificate.

Documentarul a fost realizat de austriacul Werner Boote în 2009 şi a fost nominalizat la European Film Awards Leeds, 2010 şi European Film Awards Warsaw, 2010.

 


3 comentarii

  1. Cand aud ca cercetatorii au descoperit ca… deja ma indoiesc de autenticitatea textului. Mm-am oprit la partea cu melcii. E fals. Melcii au ambele organe de reproducere.
    Cat despre subiect in sine, foarte frumos ca l-ati abordat. Plasticul nu este de loc sanatos, dar gasiti, va rog, adevarul sa-l prezentati! (nu povesti inflorite)
    Personal beau apa doar din portelan sau sticla, mananc din metal sau portelan.
    Cea mai proasta ideee, a fost sa se inventeze bauturile calde in pahare de plastic. Acela este cancer pe tava. Pe cat posibil, recomandati mai departe, poate faceti un reportaj pe tema aceasta.

  2. Pingback: Americanii au interzis bisfenolul A din biberoane | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Oana Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger