Cu puţin timp înainte de Ziua Internaţională a Mediului, oameni de ştiinţă din Canada au anunţat descoperirea unui nou tip de rocă, alcătuită din resturi de plastic topit şi alte reziduuri din oceane. Acest nou material, denumit plastiglomerat, se formează, spun cercetătorii de la Universitatea Western Ontario, când plasticul topit se combină cu sedimente, fragmente de lavă sau reziduuri organice, scrie Inhabitat.
Această formaţiune nou-apărută poate deveni parte din moştenirea geologică a Pământului şi, într-o bună zi, poate constitui un trist indicator geologic al impactului umanităţii asupra planetei, spun oamenii de ştiinţă. Potrivit LiveScience, acest nou material a fost descoperit, până acum, într-un singur loc pe Pământ: plaja Kamilo din Hawaii, recunoscută ca fiind una dintre cele mai poluate, mai murdare plaje din lume. Noua “rocă” există în două forme: in situ (bucăţi din material încorporate în formaţiuni stâncoase) şi clastic (când arată ca o rocă de sine stătătoare). Forma in situ este mai rară şi ia naştere când plasticul este topit şi înglobat într-o formaţiune stâncoasă mai mare. Plastiglomeratele clastice sunt desprinse de formaţiuni mai mari şi arată ca structuri pietrificate de sine stătătoare, formate din scoici, cochilii, corali, bazalt, reziduuri lemnoase şi nisip, toate legate de plasticul topit.
Analizele de laborator ale plastiglomeratelor clastice de pe plaja Kamilo arată că acest nou material format este mult mai dens decât plasticul în sine, adică are o capacitate mai ridicată de a se păstra, de a se conserva, decât deşeurile din plastic simplu, netopit şi necombinat cu alte reziduuri. Primul care a descoperit plastiglomeratele a fost oceanograful Captain Charles Moore, care a crezut că lava lichidă din regiune a topit plasticul şi astfel a creat un nou material. Însă oamenii de ştiinţă spun că nu a mai existat lavă lichidă în regiune de dinainte de inventarea plasticului, ceea ce înseamnă că numai deşeurile provenite de la oameni sunt responsabile pentru apariţiei acestei noi roci toxice. Potrivit Discovery News, rocile de acest tip s-au format, cel mai probabil, accidental, din cauza arderii, de către localnici sau turişti, a deşeurilor din plastic, pe plajă. Astfel, spun cercetătorii, este foarte posibil ca şi pe alte plaje din lume, unde locuiesc sau campează oameni, să se găsească plastiglomerate.
Surse: Science Alert, LiveScience, Discovery News, Inhabitat
Foto: Inhabitat
Puteţi citi şi:
Prima cheie fixă din lume imprimată 3D din plastic reciclat din oceane
Banca de plastic, un proiect care ajută mediul şi comunităţile sărace
Plastic biodegradabil, obţinut din carapace de creveţi
Pantofii realizați 100% din gunoaie
FOTO Bijuterii care par din aur, dar sunt făcute din plastic reciclat
VIDEO Simfonia luminii, din sticle de plastic reciclate
Case din sticle de plastic reciclate – o soluţie pentru oamenii fără adăpost