Planurile urbanistice pentru Roşia Montană au fost anulate

3

Fundația Culturală Roșia Montană (FCRM) a obținut în instanță anularea Planului Urbanistic General al comunei Roșia Montană și a Planului Urbanistic Zonal – zona de dezvoltare industrială Roșia Montană.

Tribunalul Alba a admis, ieri, 24 mai 2011, cererea prin care FCRM solicita anularea hotărârii nr. 1 din ianuarie 2009 a Consiliului local al comunei Roșia Montană, județul Alba, prin care se confirmă cu efecte retroactive, hotărârile nr. 45 și 46 din 19 iulie 2002 ale Consiliului local Roșia Montană, cu privire la aprobarea Planului Urbanistic General și a Planului Urbanistic Zonal al comunei Roșia Montană.

Cele două planuri de urbanism aprobate de Consiliului local declarau zona Roșia Montană zonă monoindustrială cu specific minier, făcând astfel imposibilă inițierea oricărei alte activități care ar fi putut sprijini dezvoltarea economică a zonei, inclusiv a activităților de turism.

În ianuarie 2008 Curtea de apel Alba Iulia a constatat nelegalitatea hotărârilor nr. 45 și 46 ale Consiliului local Roșia Montană, (în baza art. 46 alin. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale) ca urmare a faptului că au fost luate cu participarea unor consilieri care erau în același timp angajați ai Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și al căror interes patrimonial este “evident și de natură a le afecta obiectivitatea și imparțialitatea în procesul de deliberare”. Prin urmare, hotărârea nr. 1/2009 care reprezintă un act administrativ de confirmare a unor hotărâri (45 și 46 din iulie 2002) declarate nule de drept de către instanță, este, la rândul ei, nulă de drept.

Consecința firească a acestei hotărâri a Tribunalului Alba este suspendarea imediată a procesului de evaluare a Studiului privind impactul asupra mediului pentru proiectul minier propus a fi dezvoltat în Roșia Montană de către RMGC, evaluare ce este în curs la nivelul Ministerului Mediului și Pădurilor, în Colectivul de analiză tehnică.

FCRM solicită pe această cale Ministerului Mediului și Pădurilor să ia act de hotărârea Tribunalului Alba și să oprească orice procedură de evaluare sau analiză privind proiectul minier Roșia  Montană și să trimită întreaga documentație titularului RMGC.

În același timp, FCRM solicită Ministrului Mediului și Pădurilor să ia act de faptul că proiectul minier Roșia Montană s-a dovedit până acum de prea multe ori a fi fondat pe ilegalități și încălcări flagrante ale legii. Considerăm că într-un stat de drept, care se bazează pe interesul public și respectul față de lege, un astfel de proiect trebuie respins fără dubii.

Foto: Lorin Niculae

 

Tags:



3 comentarii

  1. Asa, si mirifica asociatie a venit si cu un plan alternativ de dezvoltare?sau doar maraie ca nu ii plac canadienii, dar mai bine sa nu se faca nimic pentru zona aia? Baga astia bani in turism? in pensiunile alea in care or sa stea maxim 20 de turisti pe anotimp? In drumuri decente ca sa aiba turistii cu ce sa ajunga pana acolo?In restaurarea patrimoniului care fara banii canadienilor ar fi picat de mult? E o ipocrizie maxima

  2. eu nu prea inteleg un lucru, de ce anume se vrea stoparea evaluarii proiectului, poate acesta chiar este bun si aduce un bine romaniei, daca nu este evaluat de unde stim ce si cum?

  3. Pingback: Rosia Montana. Intre mit si realitate « Romania de Aur

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger