Pisicile cred despre noi că suntem nişte pisici uriaşe

0

Poate că vă consideraţi părinţii pisicii pe care o creşteţi, dar, de fapt, pentru ea sunteţi nişte colegi de apartament de dimensiuni gigantice, din motive care îi sunt necunoscute şi care nici nu o interesează. Dacă voi vedeţi relaţia cu ea ca una între mamă şi fiică, spre exemplu (o mamă care o hrăneşte, o distrează şi o mângâie, în loc să îi lingă blana), pisica vede lucrurile cu totul altfel, scrie biologul britanic John Bradshaw în cartea sa Cat Sense.

 

 

Pisica vă vede, de fapt, ca pe o altă pisică, mult mai mare şi care nu îi este ostilă, scrie Bradshaw, citat de publicaţia Time. Biologul a studiat comportamentul animalelor domesticite (şi s-a specializat în asta, în ultimii 30 de ani), iar cartea lui dezvăluie explicaţii fascinante pentru modul în care se comportă pisicile în jurul oamenilor. Cum pisicile nu au fost niciodată crescute pentru o anumită funcţie (carne, blană, muncă), ci numai pentru că arată bine şi uneori mai prind şoareci (însă studiul britanicului se referă mai degrabă la pisicile crescute în apartamente sau case din suburbii, nu în mediul rural), sunt, în fapt, mai puţin domesticite decât câinii, spre exemplu.

Specia micilor noastre feline de pe lângă casă a rămas destul de sălbăticită, în special din cauza împerecherii de cele mai multe ori libere, necontrolate, iar interacţiunea pisicilor cu proprietarii lor este ghidată mai degrabă de instinct decât de un comportament însuşit, învăţat, consideră autorul cărţii. Când o pisică „frământă” o haină, plapuma sau chiar corpul proprietarului, face un gest dedicat, de fapt, burticii mamei sale, un masaj care ajută la pomparea laptelui înspre gura puiului flămând. Când se freacă de piciorul nostru sau de mâna noastră, înseamnă că ne tratează ca pe o altă pisică, acesta fiind cel mai direct mod în care ele îşi arată afecţiunea faţă de noi, explică Bradshaw.

Şoarecii morţi lăsaţi prin casă ori prin curte nu sunt ofrande aduse stăpânilor, ci semnifică faptul că pisica îşi doreşte un loc sigur în care să îşi consume prada. „Când, în cele din urmă, se înfruptă din victima lor rozătoare, pisicile realizează că hrana pe care o primesc de la stăpânii lor are gust mai bun”, mai scrie autorul cărţii Cat Sense, care promite să ne dezvăluie măcar o parte din misterele comportamentului pisicilor pe care le iubim, dar uneori nu le prea înţelegem.

 

Sursa: Time

Foto: TOTB / C.J.

 

Puteţi citi şi:

O fotografie şi câteva cuvinte pot face mai mult decât o întreagă campanie

FOTO O poveste emoţionantă despre o bunică şi pisica ei

Un ofiţer italian, dat în judecată pentru că a salvat viaţa unei pisici în Kosovo

VIDEO Undeva în Turcia, o vulpe şi o pisică sunt cele mai bune prietene

Prima cafenea cu pisici deschisă în Paris


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger