Întotdeauna m-am întrebat: cum ar arăta Bucureștiul fără mașini? Ca un oraș părăsit sau dimpotrivă ca un oraș atrăgător, aerisit și mai puțin zgomotos? Răspunsul pare cumva cuprins în întrebarea mea. Totuși, un oraș fără mașini e o idee de domeniul fantasticului, prea năstrușnică așadar chiar și pentru o persoană cu convingeri ecologiste.
de Cosmin Ruscior
De aceea, mă întreb dacă nu am putea măcar trage un semnal de alarmă, prin care să arătăm efectele nocive ale mașinii asupra mediului și eventual ce am putea pune în locul betonului din parcare. În alte țări, de PARK(ing) Day, oamenii pun gazon între două mașini, instalează acolo două fotolii și citesc ziarul sau beau o cafea. Alții joacă tenis de masă sau cricket ori, de ce nu, chiar pictează în aer liber.
Totul e să faci ceva inedit, care să-i trimită pe oameni cu gândul la iarbă verde și la timp liber. Și totuși, de ce? De ce aș face toate astea? Pentru cine? Voi sensibiliza pe cineva sau nu voi reuși decât să-mi atrag antipatia trecătorilor care se uită cruciș la mine și comentează ”Ia uite-l și pe ăsta! Toți nebunii…”. Poate că un demers de genul acesta nu va schimba prea multe. Poate că nici nu va atrage privirile trecătorilor. Dar dacă… dar dacă totuși unul sau doi trecători vor fi impresionați sau măcar amuzați de încercarea noastră? Dacă vom reuși să schimbăm mentalitatea unui singur om? Campania PARK(ing) Day ar fi un câștig sau un eșec? Vă las pe voi să răspundeți.
Pe site-ul evenimentului PARK(ing) Day Bucureşti, artiştii, activiştii de mediu, bucureştenii sunt invitaţi să-şi înscrie ideile pentru un Bucureşti mai frumos. Concursul e deschis până pe 21 august, evenimentul organizat de RFI România urmând să aibă loc pe 16 septembrie.
Cosmin Ruscior este realizatorul emisiunii Planeta Verde, de la RFI.