Piese de schimb pentru avioane de luptă, scoase la imprimanta 3D

0

În vreme ce noi, “civilii”, ne amuzăm cu pantofi imprimaţi 3D sau cu haine ori decoraţiuni de birou (sau chiar pistoale mai mult sau mai puţin funcţionale), industria militară se gândeşte cum să folosească această tehnologie pentru a înlocui piese necesare reparaţiilor unor vehicule sau utilaje din domeniu.

 

 

Compania aerospaţială BAE a confirmat, recent, că Forţele Aeriene Regale britanice (RAF) au testat, cu succes, în zbor, avioane de luptă Tornado GR4 cărora le fuseseră înlocuite unele piese, defecte, cu piese noi, realizate prin tehnologia imprimării 3D (cu plastic şi metal), notează site-ul Geek. Piesele respective nu erau neapărat cele mai importante pentru un avion, ci a fost vorba de învelişul protector al echipamentului radio din carlingă, de piese din trenul de aterizare sau de bare de suport la uşi.

Astfel de piese costă mult mai puţin dacă sunt realizate prin tehnologia 3D (chiar sub 100 de lire bucata, ceea ce înseamnă o economie importantă pentru producători) şi sunt foarte simplu de obţinut. Imprimantele 3D folosite sunt modele industriale, capabile să producă obiecte de mari dimensiuni şi elaborate. Forţele aeriene britanice speră ca tehnologia de imprimare 3D prin care să obţină piese de schimb pentru avioane să le ajute să scadă costurile de întreţinere ale acestora cu peste 1,2 milioane de lire sterline în următorii câţiva ani. Mai mult, autorităţile din domeniu speră să poată plasa imprimante 3D pe vapoare şi în apropierea zonelor de conflict, pentru a face rapid înlocuirile de piese când este nevoie.

 

Sursa şi foto: Geek

 

Puteţi citi şi:

Un român, pe locul 5 la o competiţie mondială de imprimare 3D

Urechi umane scoase la imprimantă 3D

Prima puşcă din lume scoasă la imprimanta 3D – test de funcţionare

Ceas din secolul 17, recreat prin imprimare 3D

NASA a imprimat 3D o parte din motorul unei rachete


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger