Pierre. Omul care face autostopul intre Senegal si Australia. Cum se poate vedea lumea cu bani putini?

33

Pierre, un francez de 24 de ani, a plecat din Senegal acum 5 luni cu autostopul, scopul lui final fiind Australia. De atunci a trecut prin Africa, prin toata Europa si o parte din Asia, in acest moment aflandu-se undeva intre muntii Kyrgizstanului. A reusit sa opreasca masini mici si mari si chiar si un vapor. Calatoreste din bani putini, doarme aproape in fiecare seara in cort sau sub cerul instelat, rationalizeaza totul la extrem si nu are nici o graba. Nu urmareste nimic, doar vrea sa invete lucruri noi si sa vada culturi noi. Iar noi am invatat de la el. Aflati de ce e Romania cea mai proasta tara pentru autostopisti si unde se simte cel mai bine un calator.

de Magor Csibi

E 5 dupa-masa. Orasul nu da nici un semn de viata. Strazile sunt pustii, ca si cum caldura naucitoare ar fi luat pe toata lumea prin suprindere. Afara soarele e inca stapan, chiar daca incepe sa-si mai piarda din putere, iar termometrele arata in continuare temperaturi de peste 40 de grade. Monotonia peisajului e interupta din cand in cand doar de vantul puternic, ce ne aduce aminte ca aici a fost candva o mare, dar care, in loc de o briza racoroasa, ne aduce doar praf, nisip si miros de deseuri.

Pe strada suntem doar eu cu Mircea, calatori abia sositi care nu reusesc sa-si puna frana dorintei de a vedea inca o data ramasitele vapoarelor, care odinioara aduceau peste in fiecare zi portului si care acum zac neclintite pe nisip.

Deodata, din celalalt sens apar alti vizitatori. Pe baiatul cu parul rasta, putin grasut, aparent nu prea grijuliu cu aspectul lui fizic, si pe prietena lui cu ochi mari, visatori, i-am cunoscut deja. Sunt din Germania si doresc sa viziteze Asia Centrala. Au ramas fara bani, bancomatul nu accepta Maestro, si sunt disperati sa gaseasca un Western Union.

Al treilea om e un necunoscut. Arata de parca ar fi sosit exact in momentul acela in Aralsk. Are in spate un rucsac mediu spre mare, iar hainele lui vorbesc de drumuri lungi, neintrerupte. Parul ii sade rebel, dar de parca asa ar fi vrut sa arate, iar barba firava vorbeste de primaveri putine traite pe pamant. Ochii maro, adanci si ganditori, ne sugereaza ratiune si inteligenta, iar seninatatea fetei si calmul miscarilor tradeaza un echilibru interior la care cu totii visam. Nu exista graba, nu exista stres, exista doar azi si acum, insa nu in sensul distrugator al cuvantului, cum ne invata societatea noastra de azi. Calatorii par ca n-au nici o graba si, descoperind ca mergem spre epave si la vechea fabrica de peste, se ofera sa ni se alature. Al treilea calator se intoarce, se uita ganditor in departare, spre epave, si ne spune ca vine si el. Asa am apucat sa ne cunoastem. Iar aparentele nu ne-au inselat, descoperind in el un om extrem de interesant si, mai ales, experimentat.

Pierre, pentru ca asta e numele lui, e francez din Rennes si are 24 de ani. A avut o viata ca oricare alt baiat de varsta lui, o viata normala. Insa el nu visa la o viata normala. Ceilalti colegi de-ai lui visau la joburi bine platite, la masini tari sau familii fericite dupa terminarea studiilor, insa eroul nostru nu era pregatit pentru toate astea. El visa la drumuri deschise, la orizonturi, la prieteni si experiente noi. Dupa ce si-a luat diploma in ecologie, sangele ii clocotea si simtea nevoia de a parasi lumea “civilizata”.

Prima  oprire a lui Pierre a fost in Senegal. A fost voluntar la un ONG care ajuta localnicii sa elaboreze planuri de afaceri si sa porneasca microintreprinderi. Desi a lucrat doar un an acolo, nu a plecat cu cele mai placute amintiri. Nu, nu de programul sau cu localnicii a fost nemultumit, ci de ONG-ul la care lucra. Pierre voia sa schimbe ceva in Senegal, voia ca programele lor sa schimbe ceva in bine. A ajuns insa la o concluzie trista, ca ONG-urile cauta in primul rand imagine si abia apoi sunt interesate de altceva. Multi voluntari munceau luni intregi ca programele lor sa mearga, veneau cu propuneri si strategii ce puteau face proiectele mult mai eficiente, insa nu erau ascultati. Si acolo veneau politicieni, oameni din conducerea ONG-ului sau alte VIP-uri la inaugurari si taieri de panglici, insa dispareau la fel de repede precum au aparut. In urma ramaneau doar voluntarii si comunitatile cu probleme.

Pierre nu cu asta a avut o problema, ci mai degraba cu faptul ca se cheltuiau multi bani si, de cele mai multe ori, nu in cel mai eficient mod. Cu totii simteau ca se putea mult mai mult, chiar si cu bani mai putini. Dar vanitatea si PR-ul transforma cateodata chiar si cele mai bune intentii. Sau cum spune el: “the international solidarity is a not about solidarity, but money”.

Pe langa activitatea de voluntariat, Pierre a incercat sa se implice si in imbunatatirea vietii comunitatii in care traia si a facilitat colaborari intre asociatii din Franta si Senegal, creand de exemplu un radio local sau incercand implementarea proiectelor in domeniul prevenirii SIDA.

Desi era voluntar, Pierre primea cate 500 de dolari pe luna in Senegal pentru a-si asigura costurile personale. Insa el, nefiind un impatimit al luxului, a pus majoritatea banilor deoparte. Asa s-a intamplat sa ramana cu o suma frumusica dupa incheierea voluntariatului si, fiind un suflet nomad, s-a si apucat sa calatoreasca.

Si-a facut un bagaj minimal, dar care sa aiba absolut toate lucrurile de care un calator poate avea nevoie. N-a reusit sa-si faca bagajul ideal la inceput, dar in momentul in care ne-am intalnit experienta drumului il invatase exact de ce are si de ce nu are nevoie. Bagajul lui cantareste de obicei intre 18 si 19 kg, din care doar laptopul cantareste 1,5 kg si aparatul de fotografiat aproape 1 kg. In rest, are o singura pereche de chiloti, o singura pereche de pantaloni, una de sandale si doua tricouri. Pierre si-a calculat toata ruta astfel incat sa prinda peste tot vreme calda, insa tot si-a adus cu el si un polar.

“Daca calatoresti luni in sir, o sa inveti ca deseori si 100 de grame conteaza”, ne spune calatorul. Din cauza asta si-a taiat si jumatate din izopren, spunand ca ii trebuie numai de la cap pana la fund, restul e in plus. Printre aceste 18 kg a mai incaput si un cort, dar si un sac de dormit, asa ca de cele mai multe ori Pierre doarme afara. Pe langa aceste lucruri esentiale, a mai inghesuit cateva castroane de plastic, pentru mancare, un bidon pentru apa si un aparat de gatit fabricat dintr-o conserva. Cand vorbesti cu Pierre, iti dai seama ca la el totul e planificat, gandit si rationalizat. Tanarul erou invata ceva nou in fiecare zi si in acest fel devine din ce in ce mai eficient.

Si-a pornit calatoria chiar din Senegal si in cinci luni a ajuns cu autostopul pana in Kazahstan. A traversat mai intai Senegalul, apoi Mauritania, Sahara de Vest si Morocul, ca dupa aceea sa treaca si prin Europa civilizata. Pentru el nu conteaza daca se afla in mijlocul salbaticiei sau al civilizatiei, intodeauna isi gaseste un loc bun pentru amplasarea cortului. Prefera de obicei locurile cat mai vizibile, evident din motive de securitate, de multe ori ridicandu-si cortul chiar in fata politiei. Nu a avut niciodata probleme cu acest obicei. Singura tara in care politistii s-au legat de el a fost Austria, oamenii legii spunand ca nu le plac oamenii “murdari” in orasul lor.

Planul lui Pierre este de a ajunge in Australia dupa 9 luni de calatorie. E indragostit de munti si se opreste de fiecare data cand ajunge intr-un loc cu stanci si padure. Evita orasele cat poate si nu e curios nici de atractiile turistice clasice. Pentru el natura in sine este atractia. De exemplu, in Kazahstan nu s-a oprit nici in Kyzlorda si nici in Turkistan, grabindu-se spre munti, unde planuia sa petreaca cateva zile doar plimbandu-se in padure. Are o fire calma si prietenoasa, leaga usor prietenii.

Cand vine vorba de stereotipuri, tari si obiceiuri, Pierre considera ca cea mai prietenoasa tara pentru autostopisti este Turcia. Din experienta lui, daca in Turcia dai de un sofer de camion turc, “ai lovit jackpot-ul”. Acesti oameni sunt foarte prietenosi si vor sa creeze o impresie buna despre tara lor, asa ca nu numai ca te iau imediat, dar de obicei te si hranesc la fiecare oprire si uneori te rezolva si cu cazarea. La polul opus, din pacate, Pierre ne nominalizeza pe noi. Pe langa faptul ca e destul de greu sa prinzi masini care se opresc, mare parte din soferi cer bani la oprire.

La capitolul ospitailitate, Pierre ii nominalizeaza pe georgieni. “E de neconceput sa fii strain in Georgia si sa nu iti gasesti un loc de dormit sau o masa calda”. Georgienii, la fel ca si camionagiii turci, tin neaparat sa te impresioneze, asa ca taie animale si organizeaza cate un ospat. Singura problema, ne spune drumetul, este ca de cele mai multe ori, pe langa mancare, se serveste si bautura. Multa si tare. Asa ca, deseori, durerea de cap de-a doua zi este garantata.

De fapt, cand e vorba de ospitalitate de moda veche, e intodeauna greu sa scapi fara durere de cap. Si in ziua intalnirii noastre, Pierre s-a ales cu o usoara mahmureala pentru ca prietenul nostru Astrahan, gazda lui din acea seara, a tinut neaparat sa bea cateva pahare de votca inainte de culcare.

Calatoria lui Pierre a fost interesanta si bogata in experiente. De exemplu, pana in Azerbaijan a prins o calatorie cu doi piloti care se duceau la raliul Mongoliei. Asa ca nu numai ca a reusit sa treaca tara fara probleme, dar a prins si o calatorie “cu nasul” pe vaporul dintre Baku si Aktau.

Pierre incearca sa fie cat mai putin occidental in calatoriile lui. Nu foloseste tot timpul engleza sau franceza, intodeauna face un efort pentru a sti macar cuvintele de baza din fiecare tara prin care trece. In Kazahstan, de exemplu, se intelgea deja destul de bine cu localnicii in rusa.

In calatoriile lui, laptopul e o unealta de neinlocuit. Nu il foloseste pentru a pune toate orasele si locatiile vizitate pe Facebook, ci pentru colectia de ghiduri Lonely Planeturi, care il ajuta sa se descurce in fiecare tara.

Desi are drumul pana in Australia planificat, Pierre nu exlude posibilitatea de a se mai opri pe drum ca sa lucreze. Nu numai pentru bani, dar si ca voluntar la un ONG de mediu. Cu conditia ca acesta sa si incerce sa faca ceva util. In Australia se va opri pentru un an, ca apoi sa traverseze oceanul si sa-si continue aventurile in America, incepand din Patagonia.

Vorbind despre viata pesonala, Pierre ne impartaseste trei necesitati: calatoria, relatiile si muzica. Insa ori de cate ori o necesitate se face simtita la maximum, celelalte doua isi pierd din intensitate. De exemplu, cand calatorest,e nu se gandeste la femei sau muzica, doar se bucura de drum.

Desi am petrecut o perioada foarte scurta in compania lui Pierre, am ramas profund impresionat. Viata lui ne arata ca frica de necunoscut este total nejustificata. Putem sa visam, putem sa calatorim si probabil putem sa ne distram si fara resurse foarte multe. Trebuie doar sa avem curaj, deschidere spre nou si un echilibru interior.

Drum bun!

Daca vreti sa-i vedeti traseul sau sa aflati mai multe informatii despre el, puteti sa-i accesati blogul.

Tags:



33 de comentarii

    • alex, de ce sari asa de fund? omul a vorbit din ce a patit. nu avea nimic de castigat mintind. nu e politician. poate ca experienta lui nu e relevanta statistic, si poate sa fii fost de vina si aspectul – homless. cine stie? dar nu te grabi sa arunci cu piatra!

  1. uau, deci se poate! exista si astfel de oameni.
    de multe ori genul asta de dorinte apar din dorinta de re-echilibrare – anul sabatic. dar pentru el pare un fel de a-si trai viata – nu de a reveni la viata. de aia il invidiez.

    bravo voua si drum bun lui Pierre

  2. Am citit articolul dar nu am priceput: de unde ne categoriseste pe noi, romanii, cind traseul lui de autostopist nu trece prin Romania. Sau poate din auzite de pe la altii?

    • Nu te-ai uitat in blogul lui mai mult de un minut. Ce e pe prima pagina este traseul pe care-l face acum. Dar in categoria old journeys sunt fotografii din Romania. Eu sunt roman si am indraznit sa merg cu rucsacul in spate prin Romania – am un aspect deloc amenintator – si cu greu am gasit oameni care sa ne ia cu masina. Nu faceam autostopul decat in zone care nu aveau mijloace de transport (autobuz, rata, maxi-taxi, tren) decat o data pe zi si uneori deloc. Chiar in zona ft turistica – Sucevita – am stat 2 ore si ne-am rugat de tot felul de oameni sa ne accepte. Se uitau toti la noi ca la hoti, cu toate ca le-am explicat ca unica rata care trece prin sat o data pe zi, in ziua aceea nu a binevoit sa opreasca in zona. Iar ca sa ajungem la Dragomirna, o manastire nu foarte departe de Suceava, am avut nevoie de o ora si jumatate prin tot orasul ca sa ne lamurim de unde pleaca autobuzul. La urcarea in autobuz ni s-a explicat ca in realitate ei merg doar pana intr-un sat care se afla la 4 kilometrii distanta de manastire. Ca ei – patronul si angajatii – nu sunt ortodocsi si ca nu ajung niciodata pana acolo. Din acel sat am mers pe un drum (ft bine asfaltat) care strabate niste campuri frumoase cu lanuri de grau, fara nici o casa in jur, cam 4 km. Totusi, din lan rasarea din cand in cand cate un copil care striga dupa noi ”mangiare”. Nu cred ca saracia e chiar atat de mare in zona, cat cersetoria. De cate ori am mers cu rucsacul in spate prin tara de fiecare data – in gari, autogari, pe strada – suntem asaltati de oameni care ne vorbesc pocit in tot felul de limbi (in special engleza, italiana si franceza), oameni convinsi ca nu suntem romani. Ceea ce m-a facut sa cred ca prea putini romani obisnuiesc sa-si viziteze tara fara masina personala si se pare ca destul de multi straini fac acest lucru (altfel de unde atatea limbi straine ”cunoscute” de oamenii care cer). In toate drumurile am cunoscut multi straini cu rucsacul in spate. Oameni ft prietenosi, care de obicei ne abordau deoarece credeau ca suntem din vest, in general mai toti ne considerau francezi. Toti doreau sa stie daca avem o harta mai buna sau diverse pliante cu informatii mai concrete si intr-o limba de circulatie internationala.
      Romanii sunt ciudati – suspiciosi, incordati, neinformati.
      As propuen un experiment – cu siguranta la fel de palpitant ca o tara exotica – plecati cu rucsacul in spate prin Romania, vorbind romana si …..

    • voi astia care va plangeti de autostopul in ro, incercati sa faceti unu’ in olanda…in 2010…o sa aveti o supriza dintre cele mai neplacute…singurul care ne a luat a fost un olandez de 55 de ani, dupa aproape 50 de minute, timp in care pe langa noi au trecut sute de masini la viteza medie de 30 de km pe ora (ne am pozitionat la 100 de metri de un rond, pe o bretea care permitea parcarea temporara, deci no excuses)
      asa. olandezul nostru a facut niste ochi cat cepele; a oprit pentru ca era in varsta si pentru ca in tineretea lui se practica extensiv autostopul…in rest, ceilalti nu stiau pe unde sa ne ocoleasca mai abitir; iar in masini numai soferul, rar doua persoane…explicatia pensionarului? acum fiecare are masina lui sau in cel mai rau caz un sistemul de transport….si de aia astia de varsta noastra din masini se uitau la noi ca la o pereche de extraterestrii
      cat despre autostopul in ro, l am practicat cu succes in ro, in studentie, alaturi de alti prieteni si foarte rar am avut surprize neplacute; am observat insa ca foarte multi dintre cei care fac autostopul aleg cele mai nepotrivite locuri pentru asta – deci, alegeti-va un loc bun
      cat despre francezul asta, pierre, bravo lui, totusi mi se pare cam extrem sa ai o singura pereche de chiloti la tine…dar stim cu totii care’i parerea francezilor despre igiena :)))

  3. Nu m-am nascut nici eu cu jacuzzi in casa sau cu Chanel pe etajera, dar incearca sa iei in masina un om care se spala doar cind ploua.

  4. Poate nu acum dar altadata a trecut prin Romania si sincer cred ca are dreptate. Cei care opresc la “ia-ma nene” o fac pentru a mai castiga un ban.

    • Romania este o tara OK pentru autostopisti, mai ales straini, insa este necesar ca autostopistul sa precizeze ca nu doreste sa plateasca. Cu siguranta Pierre stie asta.

      Romania este una din putinele tari de pe planeta (celelalte sunt Mongolia, jumatatea sudica a Albaniei si cateva tari din centrul Africii) unde autostopul se plateste. In cea mai mare parte a lumii autostopul este implicit gratuit, fiind un ajutor, nu un serviciu contra cost.

  5. Mi-ar placea sa traiesc asa:)..macar pentru o perioada. Si da, se pare ca atrecut prin Romania dupa cum apare pe blogul personal. Noroc la drum! Sa dai peste oameni faini Pierre!

  6. e putin generalizata treaba ,mie mi sa intamplat sa mi se ceara bani la “urcare” in 3 din 10 situati,dar nu circul atat de des cu ocazie ca baiatul asta ,oricum suntem departe de a fi tara ospitaliera ,aia, din filmele lui Sergiu Nicolaescu

  7. Eu nu iau bani de la autostopisti… Daca nu vreau sa-i iau, nu opresc. Ciudat este ca, de cele mai multe ori trebuie sa fac eforturi in a-i convinge pe cei transportati sa nu-mi lase banii prin masina, ei neintelegand ca i-am luat din bunavointa, nu pentru a-mi “scoate benzina”…
    Personal, cred ca Pierre a trecut o singura data prin Romania si a avut ghinionul sa dea peste soferi “fomisti”, care l-au simtit ca e strain si au incercat sa-l “jumuleasca”, fara sa inteleaga ca unul cu rucsacul in spate se straduieste sa calatoreasca economic, altfel ar fi luat avionul…

  8. in Romania multi soferi (printre care si eu) refuza sa ia oameni la autostop datorita faptului ca multi habar nu au unde sa stea la autostop, si se pun in locuri unde nu ai voie sau nu poti sa opresti (exemplu la mine in oras unde majoritatea stau la 30 de metrii dupa ce ai trecut de un semafor – e imposibil sa opresti acolo, iar daca te opresti te alegi cu o gramada de claxoane )

  9. Ce Romania, ce autostop, ce bun simt, rar!

    Am facut si eu autostopul in Romania si cam 50/50 cereau bani, problema nu este asta (desi in esenta autostopul este un gest de bunavointa nu de afacere). Problema, in cazul nostru a fost ca banii se cereau la sfarsit, adica erai pus in fata faptului implinit in stilul tipic Romanesc de a te face sa te simti aiurea; ospitalitate de nemaintalnit, asa este 🙂

    Zi nene de la inceput ca vrei x suma, sa am si eu posibilitatea sa-mi dau acordul, ce dracu!

    N-am nimic cu Romania la o adica dar cand vezi ca “mica ciupeala” te inconjoara, normal ca te apuca pandaliile.

  10. Mai mult ca sigur ca daca Pierre ar fi stiut limba romana, si-ar fi schimbat parerea. Am facut autostopul prin toata tara si n-am avut niciodata probleme, ba dimpotriva, am ajuns intotdeauna unde voiam. Intr-adevar, soferii asteapta bani, dar asta pt ca asa au fost obisnuiti. Eu le spun de la inceput ca nu am bani si daca sunt de acord sa ma ia asa. Cred ca o singura data, maxim de doua ori, am fost refuzata din motivul asta. De foarte multe ori am fost dusa in locul in care voiam sa ajung, desi nu era chiar in drumul soferului; am facut stopul Bucuresti – Vama, Transilvania, Maramures.
    Ah, si inca ceva important: sansele cresc cu 100 % daca aveti o fata cu voi 😛

  11. Recomand cartea lui Nicolae Dimache – o privire dincolo de orizont, medic roman, 70, cetatean italian, care a mers in 2009 cu sacul si cortul dela Milano -Tangier – Coasta de west a Africii pana la Capetown, coasta de est a Africii pana la Yemen, Pakistan, Afganistan, Nepal, China, Indochina, Indonesia, Australia si Noua Zeelanda.Durata 11 luni. Foarte foarte interesanta.

  12. Daca esti echipat stil nomad in Romania, esti considerat delicvent deja, sau cel putin in aceea zona incadrat. Si nu isi “murdareste” nimeni masina cu tine. Oamenii de calitate din Romania, nu se mai vad de cei care se cred civilizati si moderni. Daca ar trai I.L. Caragiale acum, ar avea cea mai stufoasa opera de pe glob.
    Daca ajungea pe la tata Pierre, primea mancarea, adapost si poate si bani de drum.
    Exemplar ce face Pierre.
    o zi buna.

  13. SANT ROMAN din Arad calator ca PIERE dar fara bani ,il cunosc pe PIERE din spania venisem din maroc.eu calator din arad am calatorit 29 de tari in europa si o tara in africa .romania nu o tara rea sunt roman si is mandru de asta .ACTOALMENTE sant in brazilia ma indrept spre guyana franceza .am numai 20 de ani scoala numai 10 clase si tottul e posibil daca vreti sa mai aflati mai multe despre mine facebook tommynathanaiel tommy sau adresa de mail tommynathanaiel@yahoo.com un roman poate calatori fara bani

  14. in peru se plateste autostopu.in romania am facut dar nu in toata tara.peru e o tara saraca aproape am vazut machu pichu dar nu mau lasat sa intru taxa de 60 dolari care nui aveam

  15. in america de sud stopu merge bine am deja 9000 km parcusi deja de la buenos aires pana in punta arenas chile cel mai sudic punct in chile si de punta arenas guyana franceza is in brazilia amazon

  16. eu am inceput calatoria asta lunga dela nord cap norvegia si finish point arad romania acasa vreau sa inconjur daca se poate fara bani globu

  17. vb 5 limbi engleza care e limba mea de baza ,franceza ,italiana ,spaniola si romana me cum e ea buna sau rea tot roman sant si tot pana voi muri.nu prea vb roman cand calatoresc dar vb cu familia mama tata .nu urmersc nimic vreau sa invat si sa fie romani madri de mine

  18. “Romania – cea mai proasta tzara pt. autostopisti” : Foarte bine. Foarte bine. Vrem civilizatie nu hipioti plictisiti de atata bine. Sa nu treci pe la noi daca nu iti place. Mergi in Curdistan

    • @Florin: ha ha ha.. deci in Romania te poti plictisi de atata bine. Buna asta, n-am mai auzit o gluma asa buna de mult timp :D.
      Uite domle care e problema numaru unu impotriva civilizatiei: autostopul! :))
      Wake up, Florin; scoate capul din cutie, pt ca e mai mare jalea ca, intr-o umanitate care se pretinde atat de evoluata, exista mai multi idioti si retarzi decat evoluati :).

  19. pt mine romania o sa fie ultima tara cand fac stopu cand imi inchei calatoria .si nu mai ziceti asa depre romania e o tara frumoasa aici unde sant in brazilia conosc romania dele tele dsi sant mandru ca sant roman despre dracula sant un ambasador al romanilor .am deja 8000 de km parcusi in sud america oameni sant amabili .am calatorit de 2 ani am intalnit oameni care mau loat la ocazie chiar chu ferrari am facut stopu in aion kargo am prieteni in toata europa .de 2 ani si 6 luni calatoresc cu stopu si rucsacu in spate.la 23 de ani imi termin calatoria apoi voi scrie o carte ca totul e posibil.

  20. Din pacate trebuie sa spun ca articolul este foarte foarte slab, incoerent si neinteresant. Pe de alta parte va doresc o calatorie cat mai interesanta si numa bine

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger